ploaie de cuvinte

Imi adun gandurile si incerc sa va binedispun sau sa va intristez...dupa cum mi-e ziua.

DESPRE PRIETENIE

In viata ,ajungi la trista concluzie ca cei pe cate ii numim prieteni de fapt sunt niste necunoscuti,care au trecut prin viata ta la un moment dat. Ai fost bun,ai fost destept,ai fost frumos, doar pana si-au atins scopul.In momentul cand s-au vazut cu sacii in caruta ,pe aici ti-e drumul.Nu a mai contat nimic.Oamenii isi cladesc vieti si cariere pe spatele altor oameni,oamenii calca pe cadavre doar pentru a le fi lor bine...Este trist ,este adevarat si viata ne mai dovedeste inca o data ca oamenii sunt curve cu doua fete.

asta nu inseamna ca toti oamenii sunt la fel nicole,asa cum nu inseamna ca trebuie sa ne pierdem increderea in oameni.
oamenii in esenta sunt buni...dar pusi in fata unor anumite situatii din viata...se schimba,...fiecare dupa cum il duce mintea sau sufletul...
raman la ideea ca fiecare are o doza de "umanism"...chiar daca in stare latenta,si asteapta doar pe cineva sa descopere acea scanteie...si sa reaprinda in el...toata bunatatea cu care a fost inzestrat la nastere.

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta îşi avea atelierul pe un deal, de la a cărui înălţime se vedea întreg satul.
Fiecare omuleţ era altfel. Unii aveau nasul mare, alţii aveau ochii mari. Unii erau înalţi, alţii erau scunzi. Unii purtau pălărie, alţii purtau costum. Însă două lucruri le erau comune: toţi erau făcuţi de acelaşi tâmplar şi trăiau în acelaşi sat.
De dimineaţa până seara, zi de zi, omuleţii făceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celălalt. Fiecare omuleţ avea o cutie plină cu steluţe aurii şi o cutie plină cu bulinuţe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe străzile satului lipind steluţe sau buline unul pe celălalt.
Omuleţii drăguţi, din lemn lustruit şi frumos vopsiţi întotdeauna primeau steluţe, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.
Tot steluţe primeau şi cei talentaţi; unii puteau ridica greutăţi deasupra capului, alţii puteau sării peste cutii înalte. Mai erau unii care ştiau cuvinte dificile, iar alţii care cântau cântece frumoase. Acestora toată lumea le dădea steluţe aurii. Aşa se face că unii omuleţi aveau trupul plin de steluţe... Ori de câte ori primeau câte o steluţă se simţeau atât de bine încât îşi doreau să mai facă ceva ca să poată primi încă una.
Alţii însă nu ştiau să facă prea multe lucruri şi aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre aceştia din urmă.
Tot timpul încerca să sară cât mai sus, ca alţii dar întotdeauna cădea la pământ. Iar când ceilalţi îl vedeau jos se adunau buluc în jurul lui şi lipeau buline pe el. De multe ori se mai şi zgâria în cădere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar după aceea când încerca să le explice omuleţilor de ce căzuse mereu spunea câte o neghiobie şi toţi se îngrămădeau să lipească şi mai multe buline pe el.
După un timp avea atât de multe încât nu mai vroia să iasă pe stradă, se temea că va face iar ceva anapoda: cine ştie, o să-şi uite pălăria sau o să calce într-o baltă... şi imediat o să primească bulinuţe!!!
Adevărul este că avea atât de multe buline încât ceilalţi omuleţi veneau şi îi lipeau altele fără nici un motiv.
„Merită mulţimea asta de buline negre", îşi spuneau omuleţii unii altora.
„Este clar că nu e bun de nimic!"
După un timp Pancinello a ajuns să creadă ce se spunea despre el:
„Aşa este nu sunt bun de nimic!", îşi spunea el.
În rarele dăţi când ieşea din casă stătea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simţea mai în largul lui.
Într-o zi, se întâlni cu un omuleţ total diferit de ceilalţi: nu avea nici steluţe, nici buline. Era din lemn şi atât. Era o fată pe nume Lucia.
Să nu credeţi că oamenii nu încercau să lipească etichete şi pe ea! Încercau numai că nu rămâneau lipite ci cădeau. Fiindcă nu avea nici o bulină unii o admirau atât de mult încât se grăbeau să-i lipească o steluţă. Dar nici una nu stătea lipită. Alţii insă o priveau cu dispreţ fiindcă nu avea nici o stea şi atunci vroiau să îi lipească o bulină dar şi aceasta cădea imediat.
„Ca ea vreau să fie", îi trecu prim minte lui Pancinello.
„Nu mai vreau să primesc etichete de la ceilalţi!" Aşa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.
„Nu este mare lucru", îi răspunse ea. „În fiecare zi mă duc să îl văd pe Eli."
„Pe Eli?"
„Da, pe Eli, tâmplarul, îmi place să stau cu el în atelier."
„Dar de ce?"
„Ce ar fi să descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!" Şi cu aceste cuvinte, Lucia se întoarse şi plecă.
„Dar crezi că-i va face plăcere să mă vadă?!?" strigă el după ea. Însă Lucia nu-l mai auzi. Aşa că Pancinello se întoarse acasă, se aşeză la fereastră şi începu să se uite cum alergau omuleţii de colo-colo, lipindu-şi etichetele unul pe celălalt.
„Dar nu este drept!", îşi spuse el supărat. Şi pe loc se hotărî să meargă le Eli.
Se îndreptă spre deal şi urcă pe cărarea strâmtă până ce ajunse în vârf. Când intră în atelier, făcu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIAŞE. Scaunul era cât el de înalt. Ca să vadă ce se află pe bancul de lucru trebui să se ridice pe vârfuri. Ciocanul era lung cât braţul lui! Înghiţi în sec şi îşi zise:
„Eu aici nu rămân!", şi se îndreptă spre ieşire. Dar chiar atunci îşi auzi numele:
„Pancinello, tu eşti?", se auzi un glas pătrunzător. Pancinello se opri.
„Cât mă bucur să te văd, Pancinello! Vino mai aproape, vreau să te văd mai bine!" Pancinello se întoarse încet şi îl privi pe meşterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.
„Ştii cum mă cheamă?", îl întrebă Pancinello.
„Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat!"
Eli se plecă, îl ridică de jos şi îl aşeză lângă el pe bancă.
„Hmm...", murmură meşterul îngândurat, în timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.
„Se pare că ai adunat ceva etichete..."
„Nu am vrut, Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!"
„Pancinello, copilul meu, în faţa mea nu este nevoie să te aperi! Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi despre tine!"
„Chiar nu-ţi pasă?"
„Nu, şi nici ţie nu ar trebui să-ţi pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Şi ei sunt tot omuleţi de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello. Contează doar ceea ce gândesc eu, Iar eu cred că eşti o persoană tare deosebită!"
Pancinello începu să râdă:
„Eu, deosebit? De ce aş fi deosebit? Nu pot să merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aş însemna ceva pentru tine?"
Eli se uită la Pancinello, îşi puse mâna pe umărul lui micuţ şi spuse încet:
„Fiindcă eşti al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!"
Nimeni..., niciodată... nu-l mai privise astfel pe Pancinello.. . şi în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte...
„În fiecare zi am sperat că vei veni la mine", continuă apoi Eli.
„Am venit fiindcă m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete", răspunse Pancinello.
„Ştiu, mi-a povestit despre tine."
„De ea de ce nu se prind etichetele?"
„Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc alţii. Etichetele se lipesc de tine doar dacă le laşi!"
„Cum adică?"
„Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante. Dar cu cât te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puţin îţi pasă de etichetele pe care ţi le pun ceilalţi oameni. Înţelegi?"
„Păi, nu prea..."
Eli zâmbi.
„Vei înţelege cu timpul. Acum eşti încă plin de buline negre. Deocamdată îţi va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îţi voi aduce aminte cât de important eşti pentru mine."
Eli îl puse jos pe Pancinello.
În timp ce acesta se îndrepta spre uşă, Eli îi spuse:
„Nu uita, eşti o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greşesc niciodată!"
Pancinello nu se opri din mers, dar gândi:
„Cred că Eli chiar vorbeşte serios. Poate are dreptate!"
Şi chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulină...

Poveste de iubire
O frumoasa poveste despre iubire….
de Max Lucado

Un final de an urmat de un nou inceput...
A venit timpul sa analizam si sa tragem linie. Incercam sa anticipam viitorul si sa-l planificam,atat cat se lasa planificat. 2009 este un an al testelor de rezistenta si al probelor de foc. Se spune ca ce nu te omoara ,te face mai puternic...
In viitor ne-am propus sa ne recalificam si sa invatam jongleria,devenind maestrii in acrobatie. Coloratele mingii vor fii inlocuite cu rate,dobanzi,taxe ,somaj,pret carburant...etc . Incepand reprezentatia ,vom constata uimiti ca suntem priceputi in jonglerii,ca doar suntem romani.
Mai scapam o minge jos,ne mai dezechilibram,ne amortesc mainile de la efort,dar reusim in cele din urma sa iesim cu fruntea sus din manej.
Un final de an urmat de un nou inceput...

vai nicoleeeeeeeeeeee?! dupa ce ca eram noi dezorientate...ne-ai mai zis-o si tu
dar asa e!
romanul e puternic si s-a obisnuit sa faca fata tuturor vicisitudinilor vietii...
vom iesi noi la suprafata cumva!
un sfarsit e un inceput!

romanul...e tot roman...
daca nu jongleaza, nu-i roman...

Si ce inceput o sa fie...vai de noi o sa strimgem oare cureaua ?

doar daca reusim sa slabim suficient
mancarea proasta ingrasa...asa ca,,e posibil sa o mai largim mancand cartofi si paine multa

Melodia a scris:

doar daca reusim sa slabim suficient
mancarea proasta ingrasa...asa ca,,e posibil sa o mai largim mancand cartofi si paine multa

daca mananci putin da prost te ingrasi de nu se poate si dupa aia te miri de ce

deci fetelor!
putin...spre deloc...dar bun!
barbati! atentie la carduri!

colectionarea de esarfe

In copilarie,in minunata mea aventura prin sifonier am descoperit ascuns un colt din rai. Mama mea tinea acolo gradini inflorite,frunzele toamnei ,bucati rupte din cer, jocuri de linii si culori,o minunatie pentru ochii mei de copil. Am fost foarte incantata de aceste mici picturi in matase. Aceea zi a marilor descoperiri a fost prima piatra pusa la temelia pasiunii mele de a colectiona esarfe si imi aduc aminte cu placere de ea.

nu avem aplauze...dar te aplaud cu sufletul draga mea artista!
sufletul se vede in cuvinte...cuvintele sunt oglinda caracterului tau!
bv!

multumesc

Seara se asterne peste sufletul meu
Cand tu nu esti aproape
Iar soarele imi incalzeste inima
Cand tu esti mereu aproape !
De cate ori tu ma saruti
Simt vraja iubirii cum mi se scurge-n vine
De cate ori ma strangi in brate
Simt pulsul tau in inima mea cum bate !
Pe pietul tau fierbine
Sa pun capul incetisor
Sa-mi maingai incet obrazul
Sa te sarut cu drag de mii de ori...
In ochii tai frumosi ma pierd adesea
Visez ca tu sa-mi fi aproape
Si imi doresc cu nemarginire
Ca trupurile noastre calde sa se inlantuie
Sa simt caldura ta in mine
Si sa NE IUBIM pana la moarte.

Mi-e dor de copilărie! Mi-e dor de copacii în care eram mai tot timpul căţărată vara! Mi-e dor de mirosul de grâu treierat când alergam pe mirişte si adunam boabele de grâu mestecându-le până deveneau gumă! Mi-e dor să mai simt trifoiul sub tălpile goale! Mi-e dor de asfaltul fierbinte când jucam tenis de picior! Mi-e dor de cartofii copţi noaptea în mijlocul zăvoiului înfofolită în pătură! Mi-e dor de poveştile cu strigoi de la miezul nopţii când era suficient să strige cineva... "moroiul!" pentru a ne răspândi ca potârnichile fiecare pe la casa lui! Mi-e dor de scuzele inventate pentru a scăpa de adunatul de corcoduşe! Mi-e dor de serile de sâmbătă când săream geamul pentru a merge la discotecă la 4 km de sat! Mi-e dor de gustul morcovilor si roşiilor din grădină şterşi de pământ pe bluză sau spălaţi în jgheabul din care beau vitele apă! Mi-e dor de bunica mea care alerga cu joarda după mine strigând... "treci înapoi copil al sorelui, !" Mi-e dor de serile în care se strângeau tinerii din sat cântând la chitară cântece de la Cenaclul Flacăra si noi, puştimea în jurul lor cu gura căscată invidiindu-i si admirându-i pentru măiestria lor! Mi-e dor de nopţile de vară când număram stelele întinsă în iarbă si întunericul era atât de dens încât aveai senzaţia că doar întinzând mâna, poţi atinge stelele!
Si mai ales... mi-e dor de vremea când era suficient să-mi spun seara rugăciunea... "înger, îngeraşul meu"..., să mă uit la tabloul meu preferat cu doi copii ce treceau noaptea o punte ruptă si un înger veghea deasupra lor si toate temerile mele dispăreau, ştiind că am şi eu îngerul meu păzitor...
Mi-e atât de dor...

un fost prieten care devine un adevarat dusman este mai de temut decat dusmanul declarat si stiut.
de la un fost prieten te astepti sa fie macar sincer cand vb despre tine
de la un fost prieten te astepti sa nu minta cand e vb de evenimentele care au dus la uciderea prieteniei
te astepti dar din pacate...cand el alege sa-ti devina dusman...trebuie sa te temi de el mai rau decat de adevaratul dusman de la care nu ai nici o asteptare...ci doar precautia de a nu il lasa sa se apropie de tine si de cei dragi.

Nu inteleg de ce atunci cind se destrama o prietenie indiferent de motive trebuie imediat sa fie urmata de ura . Cred ca ceea ce a fost a fost si daca ai capul pe umeri si esti o persoana inteleapta lasi totul in urma . Nu vad rostul vorbelor si injuriilor de dupa .Eu nu am facut asa ceva poate de aceea nu inteleg...cine stie...

depinde de caracterul fiecaruia adri..
eu am fosti prietenii...foarte buni si vechi...de care am hotarat sa ma departez dar asta nu inseamna ca nu am ramas amici...fara sa ne barfim,fara sa ne jignim.,...ci doar pastram o distanta civilizata.

Adevar ca Adevarul este inteles si el ca mai toate nuantele vietii absolut diferit functie de OM.
Dar Iubirea este adevar nu?...desi si ea iubirea este inteleasa diferit....
Cunoasterea este adevar dar chiar si cunoasterea este aidoma, diferit inteleasa...
Prietenia, Comapsiunea, Mila sunt si ele Adevar.
Eu cred ca Adevarul in Constiinta este unul singur si Dumnezeu. Tu iti doresti ceva, dar el te face sa gasesti acel ceva putin diferit...de ce?...si afli...pentru ca asa cum il primesti, diferit de cum l-ai vazut tu, ti se potriveste mai bine, iata un Adevar.
Un singur Adevar Adevarat stiu cu siguranta...acela ca in mine si pentru mine Adevarul este perfecta simbioza dintre ce Spun, Gandesc, Fac si Simt. Si incerc mereu sa Spun ce Gandesc, iar ce Gandesc si Spun, sa si Fac, si toate acestea sa le Simt.
Pentru mine acesta este adevar, atunci sunt adevarata EU

Compromisurile


Inca de mici suntem obisnuiti cu idea sa ne dorim o viata in doi agreabila. Chiar daca pentru asta ne faurim o multime de idei romantice, sau ne dam seama ca perceptia realitatii este mai promitatoare, cu totii tindem catre acest tip de ideal. Unii reusesc sa-l atinga, altii nu…si asta nu pentru ca ar exista un secret al reusitei, ci, pur si simplu pentru ca acestia se adapteaza mai usor acestei vieti in doi care presupune compromisuri, situatii conflictuale si impacari.
Poate ca nu o singura data ne-am pus intrebarea: ce presupune o viata normala in doi? Raspunsurile variaza, insa un singur lucru este cert: comunicarea, compromisurile, situatiile conflictuale si “dulcea” impacare sunt elemente componente ale cuplului.
In weekend obisnuiai sa te trezesti devreme ca sa dai cu aspiratorul prin toata casa. Acest lucru se intampla inainte sa te muti impreuna cu iubitul tau caruia ii place sa leneveasca in pat pana la pranz. Dupa acest moment ai sentimentul ca tot programul tau este dat peste cap, fiindca trebuie sa-i faci mancare cand tu ai vrea sa mergi la cumparaturi. Seara vin in vizita prietenii lui, cu care se uita la meci. Iar tu…trebuie sa te reorganizezi.
Fara sa vrei te duci cu gandul ca inainte de a-l cunoaste pe el, erai fascinanta si stralucitoare. Barbatii se repezeau sa-ti deschida usa in cale si nu mai faceai fata complimentelor. Acum, de-abia daca te mai observa. Pentru ca nici tu nu le mai dai atentie – cum altfel, din moment ce iubirea vietii tale te asteapta acasa? Sau tu o astepti pe ea atunci cand uita sa-ti spuna ca intarzie in oras…Toate aceste lucruri se pot intampla pana in ziua cand te vei hotari sa pui piciorul in prag si nu mai pleaca fara tine nicaieri. Sau fara sa spuna si sa respecte ora la care a spus ca se intoarce. Si cu promisiunea ca o sa te insoteasca vineri seara la cina la ai tai si sambata dimineata la shopping in mall. Crezi ca ii va placea aceasta situatie? Asta este, in cuplu trebuie sa mai faci si compromisuri…
Probabilitatea de a te intalni cu tine in varianta masculina este foarte mica, de ce sa nu recunoastem. Asa ca vei fi pusa in situatia de a-l descoperi pe omul de langa tine asa cum este el. Se poate sa afli lucruri care nu-ti fac prea mare placere, dar la o evaluare mai completa, vei spune ca merita sa accepti cele cateva lucruri care tie iti displac, de dragul acelora care iti umplu inima de bucurie. Pana la urma, asta inseamna sa iubesti. Dar pana unde poti sa mergi cu compromisurile, in asa fel incat nimeni sa nu fie frustrat, iar iubirea care v-a atras sa nu sufere in nici un fel?
De fapt ce inseamna a face un compromis? Ceva de genul…cedez un pic…cedeaza si el un pic, gasim o cale de mijloc si-n final toata lumea este multumita. A invata sa faci compromisuri inseamna a invata sa te schimbi. Daca veti ingadui ambitiilor nejustificate sa va controleze mintea pana cand va vor guverna de-a-ntregul, ele vor pune stapanire pe felul dumneavoastra de a gandi. Invatand sa controlam aceste ambitii putem deveni mai populari, mai stimati si mai agreabili.
Nu cred ca s-ar putea da un numar exact al compromisurilor pe care trebuie sa le faca cineva in viata in doi. Insa, trebuie sa stim ca acestea trebuie sa existe intr-o relatie si nu numai de partea unui singur partener. Compromisurile trebuie sa existe de ambele parti, dar nu trebuie sa mearga mai departe de limitele in care simtim ca ne-au fost inculcate drepturile fundamentale.

nu reusesti sa obtii mai nimic in viata(si mai putin in cea de cuplu)daca nu esti dispus si la compromisuri.
ele fac parte din viata noastra si , chiar daca ne face placere sau nu ,trebuie sa recunoastem asta.
nimeni nu e perfect...nici macar noi...asa ca ,trebuie sa-l acceptam si pe partener cu bune si rele...la fel cum el ne accepta pe noi...uneori mofturoase,indispuse,nervoase...

viata este facuta din compromisuri, la servici, in viata de familie,cu prietenii.
nu ne putem impune vointa cu forta,iar ceilalti sa ne urmeze .trebuie gasita o cale de mijloc si eu sa las de la mine ,dar si ceilalti de la ei.
asta-i viata si ca sa avem prieteni si familie pe langa noi trebuie sa stim sa face si cand sa facem compromisuri

Iubirea este magica. Te face sa traiesti emotii pe care nu ai fi stiut sa le simti inainte. „Betia” ei este atat de incantatoare, incat ai face aproape orice ca sa dureze cat mai mult. Din pacate, incetul cu incetul, „vraja” se destrama, si tot ce poti sa spui este ca: „dragostea e oarba”, „iubirea iti ia mintile”... si alte astfel de vorbe de duh. Din care reiese ca iti scapa, cumva, adevarul despre omul de care te-ai legat in acele momente. Acest adevar iese, incetul cu incetul, la iveala. Ce faci atunci ca sa salvezi ceea ce pare sortit rupturii? Compromisuri... Da, sa fii impreuna cu cineva te obliga sa te transformi. Vestea buna este ca exista sansa ca aceasta transformare sa fie de bun augur pentru amandoi. Pentru ca el este ca un lord rafinat, ai devenit si tu mult mai atenta. Pentru ca tu ai alergie la fum de tigara, el a renuntat la obiceiul nesanatos. Pentru ca standardul lui de viata este ridicat, ai capatat incredere in tine si ai obtinut un job mult mai bun. Si tot asa... Sunt multe lucruri pe care le faci pentru el, care te fac sa fii mai buna, si reciproc. Esti gata sa-l lasi sa trezeasca in tine ceea ce nu stiai ca poti? Doar ai curaj sa-l iubesti

foarte frumos spus adri!
asta e viata de cuplu!
daca ai curaj sa o infrunti si sa lasi de la tine....vei avea o viata de familie reusita si implinita

Asera m-am uitat si eu la ei, de ce nu l-am mai vazut pe celalalt membru ?am uitat cum il cheama ?
Parca nu mai este la fel

Dar de ce a plecat ?era mult mai reusita emisiunea cind era el...acum parca ii lipseste ceva

Sunetul soneriei il facu sa tresara.isi lua ramas bun de la gandurile in care era cufundat si isi aminti ca pe valet il trimisese dupa ziarul de seara…asa ca se ridica de pe fotoliul in care statea .strabatu incet mergand calm salonul si ajuns in dreptul usii o deschise tragand cu forta de clanta asteptand parca in fata sa -i apara tigancusa din vis.’’Buna ziua domnule profesor!’’ii spuse tanara domnisoara .’’ma scuzati …am intarziat putin…’’continua ea….iar el o pofti inauntru asigurand o ca nu este nici o problema…cu un glas si o privire care tradau insa…dezamagire….tanara domnisoara pasi inauntru tinand strans…in brate…partiturile….iar el lasa usa sa se inchida in urma ei….se indreptara amandoi….spre salon….incaperea in care se desfasurau lectiile de pian….’’Va simtiti bine???...intreba ea….vazandu l atat de tulburat…EL…cel cu o remarcabilă disciplină …interioară …ce se manifesta mai ales în conversaţiile ordonate….acum parea…foarte tulburat…’’DA…da…desigur…’’ ii raspunse….putem sa incepem….’’ce ati avut de exersat pentru astazi??’’…’’Fr. Chopen…Nocturne…pot sa incep ??’’se asigura ea…inainte sa isi aseze mainile mici cu degete lungi si sa le pregateasca …pentru a incepe …baletul pe clapele pianului….’’DA ,desigur…va ascult..’’…si degetele tinerei incepura sa alunece pe clape….iar sunetele….sunetele…ieseau clare…perfecte….si nu faceau nimic altceva decat sa i contureze in minte…chipul frumoasei tigancuse….din vis….iar apoi….trupul suav…tanar…in floare…un trup de cer…cu miros de Rai….miscandu se provocator… lent….in fata lui….din nou a fost trezit din vis de tanara care…se oprise din cantat…atragandu I atentia ca a uitat sa I intoarca pagina….si care insista cu aceeasi intrebare’’Sigur va simtiti bine???!!!’’….’’Domnisoara….imi cer scuze….dar cred ar fi mai bine sa reprogramam sedinta de azi…nu ma pot concentra…imi cer scuze inca o data…’’spuse si se ridica de langa ea….tanara inchise partitura…se ridica de la pian….o insoti pana la usa de la intrare…unde isi luara ramas bun…stabilind sa se intalnesca….saptamana viitoare…
Se intoarse calm in salon….se apropie de pian…se aseza si incepu sa cante…zări pe perete ..tabloul…o pictură reprezentând o tânără fată…tigancusa din visul lui…..impactul cu privirea ei îl făcu să se oprească din cântec…. se apropie de pictura în mărime naturală… atras ca un magnet de ochii negri ai fetei… ce parcă îl chemau prin luciul pastelat al culorilor…. nu fusese niciodată un spirit romantic.. dar privirea ei îl subjugase… din prima clipă…. mângâie pictura… şi căută să descifreze.. ceea ce pictorul …însemnase pe peretele răpus de vreme… dar nu desluşi nimic clar... se întoarse la pian …şi începu să cânte…. ar fi dorit ca… din clipă în clipă… tânăra să coboare.. din uleiul picturii…să se apropie de el… să se sprijine de capacul pianului…şi, cu capul aplecat pe mâna dreaptă… să-l asculte ca vrăjită… iar la final… să îl cuprindă cu mâinile alea … fecioreşti pe după gât… să-l sărute pe frunte… si apoi pe buze……şi să-i şoptească cuvinte nemaiauzite de el …până atunci….dar ea ramase nemiscata in tablou…zambindu I provocator….termina de cantat…si lasa incet capacul sa cada peste clapele albe…se indrepta apoi…spre iesire….isi lua haina si palaria…si iesi tragand usa dupa el….soarele apunea….si racoarea serii incepuse sa si faca simtita prezenta….colinda pe strazi….cautand o cu privirea…zambea politicos si saluta respectuos cand intalnea cunoscuti…dar evita sa intre in discutii cu ei…si ar fi dorit sa poata sa strabata strazile si pietile fara sa fie vazut de ceilalti…nestiut de nimeni….doar el…incet incet…se insera…. nu era întuneric încă… dar luminile orasului fuseseră aprinse… de-acum si totul în jur părea cuprins de o feerie aparte…zabovi cateva minute… admirand vitrinele frumos aranjate ..ale noului magazin.deschis… si…isi continua plimbarea….departandu se fara sa si dea seama…de zona centrala…rataci absent pe străzi.. fără să stie si pasii il duc pe nesimtite acolo unde…avea sa intalnesca pe cea a carei imagine i se asezase in suflet…femeia pe care o dorea…fara sa si explice cum poate avea asemenea sentimente..pentru o fata…simpla….o fata pe care cei din anturajul lui nu ar fi acceptat o niciodata….srabatu o strada ingusta si intunecata…la capatul careia…se zarea o lumina…ale carei raze...se rasfrangeau asupra unei bucati de lemn atarnata deasupra usii de la intrare…pe care scria…’’LA TIGANCI’’…zambi calm….si dadu sa isi continue drumul….deodata se opri…se intoarse….isi facu curaj…trase aer in piept…si intra ….se trezi intr o incapere mica…fara ferestre…slab luminata…iar o doamna trecuta bine de 50 ani…il intampina….’’Bine ati venit…ce doreste domnul…in acesta seara??’’….tariful este 1000 lei…’’…pentru un moment…nu stiu ce sa raspunda….apoi incerca sa i explice pe cine cauta….femeia rase zgomotos…si il asigura ca are exact ceea ce isi doreste….intinzand in acelasi timp palma…sa primeasca banii….in acest timp…se auzi zgomotul unei usi…si o tanara iesi in graba…aproape dand peste el….si o zbughi pe usa afara….in timp ce femeia in varsta incepu sa urle ca din gura de sarpe….’’IAR FUGE!!!SARITI….IAR O PIERDEM!!!...spre nedumerirea lui care fara sa ezite…iesi si o lua la fuga dupa ea….alerga mult pe strazi intortochiate….fara sa si dea seama ca este urmarita….se opri sa se odihneasca….tremura toata….se aseza pe marginea fantanii arteziene….si se apleca sa isi privesca chipul in apa….in lumina lunii…pentru ca razele ei copilaresti… ii inundau sufletul… de lumina…sau poate pentru ca misterul ei ceresc ….ii cuprindea inima in tandrete.... in seara aceea… nenumarate ganduri o "hartuiau"…se apropie incet de ea…incercand sa nu o sperie…’’Pot sa te ajut??...o intreba…’’ea ridica privirea…lucru care ii trimise lui in tot trupul un fior….rece…si o emotie…netraita pana atunci…’’DAR…TU…TU….continua el…nu se poate….visez..’’…se ridica de pe marginea fantanii…se apropie de el…si spuse;;’’par eu un vis??...vrei sa ma ajuti??...nu am unde sa dorm…o sa ma caute toata noaptea…o sa ma gaseasca si o sa ma oblige sa ma intorc acolo…ia ma la tine…conasule’’…o privea mut de uimire….era tigancusa din tabloul pe care il avea in salon…pe peretele din dreptul pianului…era femeia din visul lui…’’desigur…’’spuse…si o lua de mana pornind spre casa…fara sa I pese de cine il vede…strabatu centrul…tinand o strans de mana….era noapte…dar nu se auzea decat melodia cantata de razele lunii…ajunsera repede acasa….drumul ii paru mult mai scurt….intrara…si o pofti in salon….intra timida…analizand cu privirea…fiecare coltisor al imensei incaperi…pe rafturile bibliotecii erau carti…mai multe decat vazuse ea vreodata…din loc in loc….intre ele…se gasea cate o statueta…privirea ii ramase atintita pe veritabilul pian ce trona in coltul salonului..,’’un pian???!!!...exclama….si se indrepta spre el…se aseza fara sa ceara voie pe scaunel…ridica capacul si ramase uimita…privea clapele albe…si parca ii era teama sa le atinga…EL…se apropie de pian…se aseza in spatele ei…ii lua mainile si le puse pe clape….in timp ce atingerea parului ei matasos…ii dezlantuia in tot trupul un fior….iar un miros de mir…ii imbata narile…’’acum ce fac??’’intreba ea nestiutoare…’’loveste clapa usor…gingas….asa…ca si cand ai mangaia o…’’… surâse stăpânit…cu un aer aspru în înfăţişare… contrastând cu blândeţea expresiei şi comportamentului…sunetul umplu tacerea iar ecoul sau o facu sa tresara …’’pianul reprezinta…puritate…clapele acestea au fost singurul mod prin care mi am putut aminti de tine…in fiecare seara,… .clapele albe ca razele lunii din seara acesta…cele negre… ca nopţile când visam la tine… acordurile care îmi reaminteau… parcă de prima atingere a buzelor noastre… sfioasă ca un fluture… ce abia se ivea din matca coconului...acum mult timp…nici eu nu mai stiu cand si in ce loc..’’ii sopti la ureche…in timp ce ea isi lasa capul pe umarul lui…se ridica apoi….se intoarse cu fata spre el…si I se aseza in brate…il saruta pe frunte…....si il strapunse cu privirea ei mai neagra decat noaptea….apoi il saruta usor…pe buze…’’asteapta putin…’’ii spunse…strabatand salonul …stinse lumina…si intreaga camera ramase scaldata in lumina razelor lunii care veghea la fereastra…o muzica venita de nicaieri umplu incaperea….o zari intinsa pe podea…. se ridica in lumina pala…violeta... o frumusete de linii …arata o cumintenie naturala... dansa…fantastic…lenes…decadent...se apropie de el…privindu l provocator…si I se aseza in brate….il cuprinse cu mainile ei fecioresti de dupa gat si il saruta cu pasiune…ii intoarse sarutul…tragand o mai aproape de el….strangand o tare in brate…ii musca usor buza de jos privind o in ochi in timp ce mana dreapta I se juca nebuneste in parul revarsat pe umerii goi…o saruta usor pe gat…ii gusta esenta….mirosul ei de mir…ii inunda simturile…ii desfacu siretul corsetului simplu ce ii strangea sanii impingandu I in sus…in rotunjimea lor generoasa…si ii lasa sa cada cama suta cu manecute bufante cazute pe umeri…se ridica tinand o in brate si se indrepta spre canapeaua imensa…o intinse si se aseza deasupra ei tinand o de mijloc….continuand saosarute…pebuze…pe gat…pe sani…ii musca usor sfarcul obraznic in timp ce isi strecura mana sub fusta larga…si o mangaie usor pe picior…de la genunchi in sus….oprindu se pe mijlocul ei….ea suspina de placere….in timp ce ii auzea sangele cald suvoind si pulsand in vene…ii dadu jos camasa alba…trecandu si palmele de a lungul coloanei sale…zgariindu l cu unghiile…facandu l sa fiarba de dorinta…il impinse apoi…si se ridica in picioare….isi lasa fusta sa cada usor in fata lui…fara sa o atinga doar prin miscarea soldurilor….l a privit in ochi…I a zambit provocator….apoi…si a lasat trupul sa cada in fata lui…si a inceput sa il sarute….apropiindu se mai mult…lasand aburi fierbinti de soapte….gustandul usor….in pic…mai mult…incet…mai rapid…in timp ce el isi strecurase mana prin parul ei….apoi…se ridica si I se aseza in brate…fiori….valuri concentrice …placere….sange cald clocotind…isi tinea mainile in jurul taliei ei si o strangand o tare in brate…tipatul ei il provoca si mai tare….mirosul de mir…o culca pe canapea ii departa usor picioarele facandusi loc…si o patrunse din nou…tare…adanc…miscarile lui….ii unduia trupul as cum dorea…dominandu I intrega fiinta…isi infipse unghiile in umerii lui….incercand sa se ridice…insa greutatea lui nu ii premise….ii tintui mainile deasupra capului…si o saruta muscand o salbatic de buza….apoi….liniste…doar cantecul razelor lunii…ce intrau pe fereastra mare a carei draperie ramasese trasa…in timp ce ea ii spunea cuvinte pe care nu le mai auzise pana atunci…a adormit cu ea in brate….iar dimineata…l au trezit razele soarelui….ce patrundeau pe fereastra ….era singur….s a ridicat si a inceput sa o caute….disparuse…l a chemat pe valet si l a intrebat unde s a dus domnisoara….acesta I a spus ca nu stie despre cine vb…pentru ca acolo nu fusese nimeni….se intoarse in salon….gasi pe pian un bilet…ce mirosea a mir…’’TI AM SPUS CANDVA SA AI GRIJA CE ITI DORESTI …PENTRU CA UNELE DORINTE DEVIN REALIATE…AI GRIJA DE TINE…ERATO

scuzati modul cum este scris,eu l-am copiat de pe net si asa era scris

As fi vrut sa scriu despre atat de multe lucruri, despre gandurile care imi trec prin minte, despre sentimente si... totusi... cuvintele nu vor sa capete forma. Le simt undeva bulucite in cap, le simt asaltandu-ma... unele sub forma de imagini, altele sub forma de emotii, altele... altele pur si simplu ganduri... ganduri ce ar vrea sa iasa, sa prinda viata... Pe de alta parte parte... simt un vid imens. Ma simt golita, pustiita. Parca nu mai stiu sa vorbesc, nu mai stiu sa scriu, nu mai stiu sa simt... nu mai stiu sa traiesc... Nu mai stiu ce vreau si ce nu vreau. Sau poate stiu, dar... am pretentii prea mari si nu stiu sa cobor stacheta. Constiinta, rationalul stiu ce ar trebui sa fac, stiu unde gresesc. Dar interiorul meu nu ma lasa sa cobor aceasta stacheta. Ceea ce simt e in contradictie cu rationalul. Incerc sa ascult de rational, dar... nu reusesc. Emotiile, sentimentele o iau intotdeauna inaintea rationalului. Rational, ar trebui sa accept oamenii asa cum sunt. Inteleg oamenii, le inteleg motivele si motivatiile. Si totusi ceva din mine ma face sa nu accept mai putin decat ofer. Si in lupta dintre rational si emotional, de fapt nu castiga niciunul. Rezultatul e acelasi: singuratatea si instrainarea de oameni. Cu cat ii inteleg mai mult, cu atat ma indepartez mai mult de oameni. Si totusi lupta continua si probabil va continua pana in ultima secunda de viata.
Si vidul... Raman inconjurata de acest vid care... parca e ca un scut de protectie... In final... ramane doar vidul...

Am cumparat iluzii. Le vindea cineva , intr-o cafenea searbada cu pictoriale din care se revarsau teme sexuale pe pereti. Am cumparat cateva pentru ca le dadea ieftin. Mi le-a pus intr-o ceasca aburinda , cu caimac, din care puteam sa-mi citesc viitorul. Am incercat sa caut forma trairilor de moment dar era doar haos. Cum sa reusesc in haosul meu sa delimitez, sa clasific? M-am aruncat direct in iluzii fara sa fiu constienta de urmari, ca o amanta a norocului . Am simtit gustul buzelor nesarutate , am inspirat parfumul masculinitatii agresive, am dansat pe ritmuri necantate……totul, intr-o secunda. . Am deschis ochii………Vanzatorul meu se mutase la alte mese. Amesteca iluziile in cafeaua altor clienti. Il auzeam soptind:
“ Eu sunt o armonie de proza
Si de vers,
De crime
Si idile,
De arta
Si eres -
In craniu port Imensul, stapan pe Univers,
Si-n vers, vointa celui din urmă Ne’nteles!…:”

Incepuse sa ploua. Ca si cum ploaia ar fi putut spala secunda mea de slabiciune cu lacrimi de sfinti.......

Pune-i unui cal capastru si admira-i ... imaginea
Apoi, invata-l saltul catre stele
Tragand in urma poveri cu mult prea grele
Apleaca-te si spune-i la ureche ....
Filozofii despre iubire,cantec si pereche
Nici nu va sti ca rana ce il doare
O cara zilnic in .... spinare !

Incep fiecare primavara cu gandul ca anul acesta am atatea de facut si incerc sa ma incadrez in cele 8 luni ramase.
Pornesc la drum cu planuri - planuri si idei marete si parca verdele timpuriu de afara si razele dezmierdatoare de soare ma incurajeaza ca le pot face pe toate.
Primavara si Toamna sunt anotimpurile mele de suflet : sunt asa de temperamentale - cred ca ele sunt fiicele problema ale batranului tata An si mi se pare ca ma reprezinta total. Traiesc mai intens vazand cum toata natura se scutura de somnul Iernii si incearca sa porneasca la drum.
Imi place asa de tare sentimentul de nou, de inceput pe care mi-l da blanda primavara. Eu as trai o vesnica primavara. Ai impresia ca totul incepe acum, ca mai ai o sansa, ca nu ai pierdut nimic inca, totul e pe cale sa isi revina acum.
Si mai sunt si culorile : atata verde care biruie maroul vested de peste iarna; si un verde crud, un verde plin de viata si speranta. Mai e si albul … albul care impanzeste toti copacii pe ici pe colo si iti surade de printre crengi batrane.
Rozul e primavara un deliciu pentru mine. Mereu il asociez si cu mirosurile dulci de flori.
Si mai e ceva legat de primavara : imi plac ploile ei, mi se par vesele, parca ar fi cateva tinere chicotind acolo sus, asa resimt ploile primaverii. Imi place sa traiesc primavara. Imi place sa respir primavara, sa imi imbat toate simturile cu ea . Imi place sa cred ca pe undeva toata viata mea va fi o primavara: ma voi gasi mereu la un alt inceput de drum, ca voi incerca mereu ceva nou,ca am sa-mi acord eu mie sanse multiple si mai ales ca am sa pot zambi mereu precum prima zi de primavara din an: sincer, timid, cald dar cu tot sufletul.

blanda si sensibila...asa cum te cunosteam!
o adevarata doamna!

Ne îngropăm după cuvinte, ne ameţim cu spuma şi surâsul lor, spunem de prea multe ori altceva decât ceea ce gândim sau simţim.
Uneori nu simt nimic şi uneori şi acest nimic pare o povară mult prea mare.
Zâmbesc din spatele canii de cafea , cafeaua îşi împrăştie aroma proaspătă şi muzica dansează de una singură dintr-o boxă-n alta.
Începe o altă zi, dintr-o altă săptămână, schimbăm bluza, asortăm fusta, incaltam gheata cu toc cui cu mare grija sa nu se duca firul la ciorapul cu dunga la spate, alegem un parfum şi ne mascăm după un zâmbet efemer ...
Oraşul tremură, tramvaiul trece nepăsător în aceeaşi rotaţie. Punct şi de la capăt.

pornind de la un citat din preda:"timpul parca nu mai avea rabdare"putem defini vremurile pe care le traim...timpul trece cu o viteza uluitoare...dandu-ne senzatia ca ne indreptam spre ceva...dar oare spre ce?...pt ca la capatul drumului nu se intrevede nimic...nici bun...nici rau..
traim intr-o rutina monotona,asteptand,dorind,visand...
nu stim ce va fi maine iar ieri a trecut asa de repede si parca e totusi atat de departe....
azi e luni...si maine deja e dumunica..ne rotim intr-un cerc...asemeni unor porcusori de guineea ametindu-ne gandurile...incercand sa traim clipa...dar, negasind de multe ori,motivele pt a trai acea clipa...fiindca e la fel cu cea de inainte...si la fel cu cea care va veni.
avem senzatia ca traim...dar de fapt facem totul mecanic,ca intr-un vis,si asteptam sa ne trezim...si atunci sa fie totul altfel.....sa reusim sa simtim ca traim...sa simtim ca ne bucuram ca in viata noastra va mai veni o clipa...va mai fi o noua zi...si ca noi vom fi fericiti ca TRAIM.

Am hotarat sa las primavara sa intre in viata mea. Am deschis larg ferestrele si am privit spre soarele timid care se ivea de dupa nori. N-am mai privit de multa vreme soarele cu atentie. Desi mai tot timpul mi-a fost frig, m-am ascuns de soare ca si cum mi-ar fi fost frica sa recunosc ca iubesc lumina. Ca-mi place sa ard.... Mi-am dat brusc seama ca m-am ratacit prin trecut , printre amintiri, si am pierdut drumul spre lumina. Am trecut pe langa oameni care m-au privit, care mi-au zambit sau care mi-au intins o mana si eu....eu am trecut pe langa ei, cu amintirile mele , infasurata in praf si intuneric si n-am vazut nimic.
Acum trebuie sa ne despartim, eu si durerea mea. A venit vremea sa renasc. Sa merg mai departe intreaga si nu jumatate. Este suficient sa ma privesc in oglinda in fiecare dimineata ca sa-mi dau seama ca totul in viata s-a intamplat cu un rost, este suficient sa privesc in adancul propriilor ochi si sa vad ca acestia nu se mai intristeaza.
A inceput sa ploua. Ploua peste tot ce n-a fost sa fie, peste suferinta, peste cuvinte nespuse, peste lacrimi neplanse, peste tacere, peste plecare . Peste tot ce a fost neterminat si neuitat.

Dupa ploaie, soarele va arde toata zbaterea mea ........ca si cum ar fi definitiv...

sa lasam lumina sa ne patrunda in suflet!
sa lasam soarele sa ne incalzeasca privirea!
sa lasam primavara sa ne anime!
sa lasam iubirea sa ne aduca zambetul pe buze!
sa lasam FERICIREA sa ne patrunda in casa!

asa frumose mesaje scrii mell si pacat ca nu ti-ai facut o pagina speciala

DESPRE CARTE:
In afara de carti nu traiesc decat dobitoacele si sfintii: unele pentru ca nu au ratiune, ceilalti pentru ca o au intr-o prea mare masura ca sa mai aiba nevoie de mijloace auxiliare de constiinta - PETRE TUTEA

O ploaie de cuvinte ma lasa in tacere
Si glasul tau se-aude...dar inima-mi nu simte;
E grea copilaria acestor sentimente:
"Iubesc si esti iubita"- aceastea sunt cuvinte...

E-apasatoare teama unei despartiri de maini
Cand doar atingeri tandre pulsul invia...
Atinge-mi palma stanga si vezi cum armonia
Se lasa euforic, incet, la dreapta mea...

Hai sa rupem spinii de pe tulpina lumii
Si din petale rosii sa facem flori pe pat
Sa respiram mireasma si sa ne ascundem
Prin pernele de aur, cu vis catifelat....

Maret ne este gandul si mare e iubirea..
De-ar fi sa cada ingeri, mai mult ne-am ridica
Si Raiul sa-l cuprindem dintr-o sarutare,
Sa cante-n ceruri sfintii cand ne vor vedea...

Acestea sunt cuvinte ce imi compun un basm...
Cu feti-frumosi...- iluzii- acela doar tu esti...
Ma lasi inconjurata de personaje simple...
La tine-mi e sfarsitul..In brate ma gasesti...

1 Aprilie

De azi, ma fac cuminte. De azi, mananc mai putin. De azi, fac sport mai mult. De azi, nu mai stau pe net mai mult de o ora. De azi, va spun voua ca nu mai fac prostii si rautati ...cand dorm. De azi, o sa fiu prietena tampitilor de dincolo. De azi, imi dau id ul, oricui ma vrea. De azi, o sa scriu mesaje despre subiecte serioase. De azi, nu mai intarzii la intalniri. De azi...

" Nu lasa pe maine ce poti face azi!"

aha,...am inteles!
era pacaleala de 1 aprilie...

ba eu cred ca e sincera! si asta tinand cont tot de faptul ca azi e 1 aprilie!

da, da...am fost putin neatenta...e cuminte cand doarme!...deci, da...se pare ca e sincera!

mi-e dor de Buzau. am amintiri asa frumoase din acele locuri , satul copilariei se numeste Sarateanca,un loc arhaic si parca uitat de lume si civilizatie, copilariea mea este plina de farmec , cocotata in cires si strigand cat ma tine gura ca vreau sa fiu data jos ca mi-e frica sa cobor.si iar ma urcam si iar tipam sa fiu coborata, niciodata nu ma invatam minte. mersul cu caprele "la deal"si pierderea lor. mancatul smochinelor pana faceam indigestie.genunchii juliti care nu-mi treceau niciodata. cand erau pe vindecate ,cadeam si ii zdreleam in bolovani. mersul la cules de vie si zdrobitul strugurilor cu picioarele pana deveneam lipicioasa de la must. focul are-l faceam cu verii mei, cu corzile de la vie si coceam porumb,dar ne si usturau ochii de la fum si nu mai puteam sa-i tinem deschisi.cand se scuturau prunii pentru gem si tuica stateam sub ei si eram bucurosi cand ne cadeau fructele in cap. vaiii , ce chiote mai scoteam.bunicii mei care ma puneau sa dorm cocotata pe 3 perne sa-mi fie bine,dar mie nu-mi placea. in noptile de vara dormitul pe prispa era un regal,parca cerul avea mai multe stele, spalatul la cismeaua cu apa rece de-mi amorteau degetele ,iar dupa aia o luam la fuga prin praf si pietrisi uda de cand ajungeam la poarta eram murdara din cap pana in picioare...si iar ma duceam la cismeaua cu apa rece...
cate amintiri! sunt atatea , dar acum mi-au venit in minte doar astea. am fost 10 baieti intr-o fata. cu amintiri din buzau,calarasi,slobozia ...etape si franturi

dobitocul meu vecin traieste. bine. e fericit. acum e seara. s-a plictisit indeajuns o zi intreaga astfel incat acum sa il aud cu ciocanul batand prin pereti. poate un cui. poate mai multe cuie. poate isi sculpteaza ingerasi pe pereti. desigur, el nu se plictiseste cat e ziua de lunga. el este un om muncitor. si gospodar. gaseste intotdeauna ceva de facut. caci doar prin munca se inobileaza pe omul care este. de fapt, munca naste adevaratul om in el. pana la munca, a fost doar primata. munca in schimb i-a deschis orizonturi si l-a evoluat. de la patrupezi spre bipezi. acum, triped la varsta lui, vecinul meu e linistit. nu are cute pe frunte. nici nu are cine stie ce frunte. la ce i-ar folosi? asa mi(cacu)m e ea, fruntea vecinului meu e linistita. somnul il va prinde cu constiinta linistita ca a muncit o viata si ca a lasat ceva pe acest pamant. niste cuie in pereti. cuiele in sicriu le vor bate alti evolutionisti. viata merge mai departe. dintotdeauna. pana la un moment dat. voi sa fiti sanatosi si linistiti. sanatatea voastra inainte de toate. batutul cuielor in pereti si sculptatul ingerasilor mentine sanatatea la cote satisfacatoare. speranta de viata creste. creste astfel si numarul cuielor batute.

linistea se lasa incet peste blocul meu. vecinul a adormit cu zambetul pe buze: inca o zi plina si implinita. e un om fericit. fie-i tarana usoara. sau nu. asa de rece ma lasa..ca pe el, sper!

Fiindca tocmai am coborat la magazinul din fata blocului si am vazut o duduie cu fata vopsita in 3 straturi, mi-am adus aminte de o intamplare, in clubul Texas, din Regie, habar n-am daca mai exista, n-am mai calcat de mult pe acolo. Tanara fiind,obisnuiam sa mergem in fiecare weekend , sa bem ceva, sa dansam si sa stam la taclale.Bunuta eram, dadeam putin din solduri pe langa barbatii de la alte mese,na , atatam si eu focul si eram magulita de privirile lor ,parca tipau din ochi ca ma voiau. Da' nu despre mine este vorba aci ...ci ... sa va povestesc. Intr-o seara din asta, dupa mai multe beri, mi-am facut drum la toilet, nu ca sa-mi pudrez nasul, de intelege La toiletu cu pricina, mai poposisera doua domnite. Una dintre ele, rapitoare. Par bogat, blond, lung, ochi verzi , un cap de papusa si un corp frumusel.Genul de aparitie dupa care intorci, invariabil, capul chiar daca esti femeie.
Rapitoarea:Auzi, fato, l-ai vazut pe X?
Umbra: Da, si-a luat masa langa noi,s-a schimbat la fata cand a dat ochii cu tine!
Rapitoarea: Sa-l ia toti dracii, ca nu m-a mai cautat, lasa ca-i arat eu lui!
Umbra: ca doar n-oi fi proasta sa suferi dupa el!
Eu, spalandu-ma pe maini (prelungit ) si gandindu-ma : cine naiba a lasat-o pe asta, nu-i normal la cap! ca asa blonda si frumosa ma eclipseza
Rapitoarea: Fato, vino si ajuta-ma putin! Tine!
Sa cad din picioare.Rapitoarea isi smulge peruca, ramanand cu o plasa pe cap, ca un pui golas.
Uit sa mai plec. Raman ca proasta si ma uit in oglinda la ele. Sunt siderata ,dar mai pun niste sapun lichid si frec la maini, murdare wcuri, nene!
Rapitoarea se apropie de oglinda si o vad cum isi baga mana in ochi si ramane cu ochiu in palma. Studiaza lentilele, ale dreak, nici nu vad bine cu ele, deh, le aseaza binishor la loc, baga si peruca si pleaca.
Sunt tintuita locului. Nu pot sa ma gandesc decat la ala, fostul sau urmatorul, care lesina, ramanand cu parul si cu ochii ei in mana! Si sper din tot sufletul, ca respectivii stau bine cu inima!
Tipa pleaca agale, ondulandu-se din toate inchieturile. Mie imi vine sa strig din toti rarunchii: Fugitziiiii!