ploaie de cuvinte

astazi, cautand in playlist am dat de Modern Talking. Am inceput sa-i ascult si sa-i caut pe youtube , dintr-o data m-am intors in timp. am fost indragostita in adolescenta de trei cantareti, nu stiu daca ma indragosteam de ei ca barbati, de vocea lor sau de muzica pe care o ascultam. de fapt cred ca faceam un mixt intre toate si dadea o nicole indragostita pana peste cap de George Michael ,Simon LeBon de la Duran Duran si de Thomas Anders . Pacat ca George era putin mai mult gay ,dar pentru mine nu conta , speram in revenirea lui spre calea buna si normala a vietii. m-am lamurit dupa o perioada , din reviste venite din afara ca omul' nu putea nici sa manance cu o femeie ,dar sa mai ajunga sa fie in ea . pierdut pe vecie,oricum in inima mea ramane si el si muzica lui perfecta din punctul meu de vedere si il ascult cu mare drag. cand m-am indragostit de Simon LeBon am inceput sa iubesc si mai mult muzica englezeasca si mai ales moda si felul in care se imbraca cei din Marea Britanie. ma intreb cred, cam retoric ...cine mai stie cine erau cei de la Duran Duran ?
cu Thomas e poveste lunga . cautam ca toti baietii cu care ma intalneam in aceea perioada sa-i semene sa fie sateni sau bruneti, parul lung(mai greu ca pe vremea aia ii tundeau la militie) si ondulat, buze senzuale si un pic efeminat. Doamne , cand imi aduc aminte ce-i mai terorizam pe saracii baieti sa se imbrace ca Thomas cu pantaloni albi sau blugi prespalati,geci cu umeri imensi , maneci bufante si tricouri . eu, normal ca eram o diva eram Madonna plina de zorzoane,cercei mari si colorati,margele si bratari puse unele peste altele, dresuri colorate sau negre ,dar musai rupte, fustite strigator la cer de scurte si acele camasi sau bluze(nedefinite) la fel de bufante si cu umeri lati. cu parul valvoi si fardata cu toata gama coloristica posibila .acum uitandu-ma retrospectiv, mi se pare ca eram ridicoli imbracati asa, iar daca as vedea acum pe cineva asa mi s-ar parea de cel mai mare prost gust , dar totusi perioada inclusiv muzica erau extraordinar de frumoase . cand il vad pe Thomas matur,cu parul tuns, cu riduri de expresie la ochi, parca-mi place mai mult. trecerea timpului si-a pus frumos amprenta pe chipul lui, oricum barbatii in jurul varstei de 40 de ani sunt foarte sexi... iar eu sper sa nu ma reindragostesc de Thomas ...

mi-ai amintit de niste ani...superbi!
dar ma distreaza intr-adevar , daca privesc in urma, tinutele de atunci...
si eu ma imbracam exact ca o sorcova...vorba ta...cercei multicolori, margele asemenea. lanturi, bratari...fard strident, ruj in exces...pfffffffff....fustite mini-jupe rau, si...dansam...Doamne, cat mai puteam dansa pe muzica acelor vremuri! nimic, dar absolut nimic nu ma putea retine din dans, in discoteci, cand auzeam melodiile celor de mai sus!pt mine , baietii cei mai cuceritori erau cei care stiau dansa! cand auzeam "modern talking" , saream ca arsa...mi se aprindea un beculet undeva si ...nimeni nu ma mai putea opri! cc catch, sandra, albano si romina....imi faceau viata un rai!
ce vremuri, dom'le, ...ce vremuri...

da, chiar ce vremuri, pacat ca adolescentii de azi nu sunt fericiti ca noi,sau poate sunt si nu-i mai percep eu asa

tinerii din ziua de azi sunt prea preocupati de probleme...prea asaltati de ispite...parca nu mai au timp de distractii...
de altfel, citisem undeva , ca generatia anilor 80 a fost cea mai fericita generatie...

cassalbinutza a scris:

tinerii din ziua de azi sunt prea preocupati de probleme...prea asaltati de ispite...parca nu mai au timp de distractii...
de altfel, citisem undeva , ca generatia anilor 80 a fost cea mai fericita generatie...

asa este, un farmec aparte,muzica frumoasa si iubiri dezinteresate

Se-asezase pe-o banca,cu mainile in buzunare, nimeni nu era prin preajma. O alee de ganduri, frunze de toamna, fosnind strain si
departe.N-o mai surprindea nimic. Se uita doar, in gol, lipsita de orice tresarire, neincercand nici macar sa mimeze viata. I se parea ca
asa e mai sincer, ce rost avea sa para vie, cand toate semnele in care crezuse erau false.N-astepta nimic, nu mai spera nimic, obosise sa creada ca poate fi si altfel, ea, care sperase intotdeauna.Asta e, isi spusese, simplu, fara sa se vaite, daca s-ar fi tanguit, macar putin,de ochii lumii, ar fi fost ok. Dar nu, de data asta nu,n-avea rost.Nici macar nu-i pasa ca se vede.Pe cine interesa? Ea nu mai avea ecou in nimeni.Ore .Minute.Secunde. Habar n-avea sa mai numere timpul. Ce rost
avea sa numeri infinitul? Ce rost?

Nici macar nu simti cand se aseza langa ea.Mai mult ca sigur, n-o vazuse. Tinea in mana un caiet negru, in care desena litere albe. Din cand in cand, tragea din tigara.Fumul ii acoperea fata, il intuneca si mai mult, il izola pe jumatatea lui de banca.Aprilie, martie,
februarie, 2009, 2008, 2007.Paginile se dadeau singure, cuvinte neramase in varful degetelor, scrijelite acolo, ca niste umbre.Avusese
de atatea ori intentia sa scrie.Nu putea sa scape de ele, de cuvinte,toate se intorceau, bumerang, silabisindu-se sadic, pana la exasperare. Pusese lacat si aruncase cheia. De frica. De furie. De.Il urmarea in tacere, incapabila sa-l ajute cu ceva. Incapabil sa primeasca. Doua suflete pierdute, cinice si sictirite, impartind aceeasi alee si doua jumatati de banca.

M-am gandit. Mult. Si nu e bine. Nu exista nicio scuza. In spatiul asta, ales ca un refugiu de noi ,unde venim cu atat drag, unde ne cautam pe noi, incercam echilibrul, in spatiul asta n-avem voie sa ne mintim unii pe altii.Mai ales cand ne consideram prieteni. Doare, doare al naibii de tare. Incepi sa te indoiesti de tot ce misca, cuvintele ti se opresc in gat, sinceritatea o faci pachet si o ingropi sub un copac ce nu te va insela si nu te va minti niciodata. Alegi sa mergi doar acolo, alegi sa fii doar in fata lui, TU. Sa te joci cu niste cuvinte,fraze , ce joaca o fi asta? Sa fii femeie si sa te dai barbat, sa fii barbat si sa te dai femeie, sa fii cineva si de fapt sa nu fii ,sa persisti in joaca ta, in care celalalt habar n-are ca e doar un experiment, in care se expune, se dezgoleste , se da, nu cu trupul, nu, ca asta se vindeca mai usor, se da cu SUFLETUL. Tu, oricine ai fi tu, nu ai dreptul sa faci asa ceva. Priveste-ma in ochi si spune-mi, cum poti naste cuvinte in care nu crezi? Pe care le arunci, nada, o data si-nca o data, cu care impresori si amagesti si chemi...Vina ta incepe de la bratele pe care le deschizi spre cei care nu au brate sa-i cuprinda. Sarut de Iuda pe o frunte amarata. Cu atatea exemple de genul asta, aleg sa fiu atee a cuvantului nevazut.

nicole!

esti de o sensibilitate care,desi cred ca te cunosc destul de bn,uneori ma socheaza!

imi cade si toamna
in minte cu tine...
cu frunze, cu ploi
si buze crapate
hai las-o sa treaca
te rog mai departe
miroase a soapte
usor degradate
tu sa nu fugi...
ma doare si-o
raza tarzie de soare
degeaba alerg
...prea multe noroaie
atat sunt eu de plapand
cand toamna imi curge
in minte
...siroaie

Melodia a scris:

nicole!

esti de o sensibilitate care,desi cred ca te cunosc destul de bn,uneori ma socheaza!

nu este scris de mine. autoarea se numeste d'ana constantin

frumoase cuvinte.. e bine ca stiti sa le alegeti pe cele potrivite..
imi place ce a-ti postat

o sa revin si eu mai des pe aici ..


sa vad ce pareri si sa ne mai citim putin ..








daca e ploaie .... sa fie ploaie ... sa curga peste tot .. sa cada numai picaturi de cuvinte... sa ne racoreasca .. !

GEO_STUFF a scris:

frumoase cuvinte.. e bine ca stiti sa le alegeti pe cele potrivite..
imi place ce a-ti postat

o sa revin si eu mai des pe aici ..


sa vad ce pareri si sa ne mai citim putin ..








daca e ploaie .... sa fie ploaie ... sa curga peste tot .. sa cada numai picaturi de cuvinte... sa ne racoreasca .. !

geo fa-ti o pagina a ta (daca nu stii iti spun eu cum sa faci) si posteaza-ti gandurile si sigur vom citii cu foarte mare interes

o sa imi fac si o pagina a mea , dar nu acum ... poate mai tarziu.
Cu siguranta sunteti curioase sa mai aflati cate ceva nou si inedit..

abia astept sa citesc cate ceva despre tine!
se pare ca ai o experienta vasta de viata in ciuda varstei tale ....
imi place modul tau de gandire dar as vrea sa te vad mai relaxat si sa inveti ca dupa furtuna...sigur soarele va straluci si in viata ta!
si atunci il vei aprecia cu siguranta mai mult decat o fac altii!

aparentele inseala...si n-am spus-o eu!
si eu astept gandurile lui geo, dar cele sincere....
si n-as vrea sa ma....racoresc prea tare

Erau intradevar alte vremuri inainte. Mult mai frumoase pentru ca se traia si se simtea adevarat. Cand era vorba de distractie , oamenii o traiau altfel in sufletul lor, mai aprins si mai frumos.. chiar se simteau bine si se bucurau mult mai mult de ceea ce le ofereau vremurile acelea.

Acum este pacat pentru ca o mare parte din lucruri au ajuns cam false, nu mai este intensitatea aceea, trairea de atunci, bucuria pe care o traiau acele fete si acei baieti in acele timpuri.

mare adevar grait-ai, geo...


dar, ma framanta o intrebare....fara sa fiu sarcastica,...cum de stii toate astea, geo???? abia te nascusei pe atunci...

este foarte adevarat.. cum de stiu astea?!... stiu destul de multe, daca nu le-as sti nu as putea face o comparatie si nu as putea sa imi spun parerea. De-a lungul timpului am mai invatat si eu cate ceva, de la fiecare tot ce a fost mai bun, cate putin din experienta fiecaruia, adaugata la cea pe care o am eu. Sunt lucruri pe care e bine sa le stii pentru a putea intelege oamenii si trairile lor, iar mie imi place sa ii cunosc si sa ii ascult si sa ii ajut cu ce pot.

frumoase vorbe, si bune argumente...bune chiar si de urmat in viata...dar, totusi, suntem doar oameni..avem pacate si greseli...imi faci impresia unui om prea perfect...
cum reusesti?

" De ce?



iulie 15, 2009 de brushvox


Este cea mai stupidă întrebare: „de ce?” Şi are perechea perfectă, adorabilă de pe buzele unei domniţe: „de aia”. Punct. Închizi telefonul, trânteşti uşa, este acelaşi lucru. De aia. Ca într-o cămară prăfuită sau o debara cu uşa sărită din balamale, am depozitat în ultima vreme tot mai multe de ce-uri cu răspunsuri neglijabile sau tardive. De la domniţe mi-am luat de mult gândul şi pofta am atârnat-o în cuiul virtual al neputinţei contrastant de viril. Cu alte cuvinte, am podu’ plin. O fi semn de bunăstare, o da de bănuit, să se pronunţe organele abilitate, care sunt acelea, nu mă întrebaţi! Încropesc cuvinte şi le bag în sertar, sub tastatură, le ţin să fie. A fi intelectual nu înseamnă nimic. Eu nu sunt intelectual cu toate că tind mai de grabă spre zero decât spre absolut. Zeroul este ceva pur, ceva rotund şi implicit comod, n-ai de dat, n-ai de luat, cât timp absolutul pare de necuprins, te ia cu ameţeală, te pierzi în el şi te
face să te simţi nimic. Şi ajung înapoi de unde am plecat, adică la nimic. De ce? Păi de aia!
Şi uite aşa mi-am umplut debaraua imaginară cu tot felul de fleacuri care nici nu-mi folosesc, nici nu duc nicăieri.
Mă întreabă lumea „de ce” fac una sau „de ce” nu fac nu ştiu ce altceva. Păi nu ştiu ce altceva aş putea face. Alţii spun, păi da’ nu faci nimic. Acum de exemplu mă scobesc în nas. Nu mă vede nimeni şi – cel mai important – nu costă nimic. E criză bre! Unii, undeva, nu se spune cine şi unde, şi-au dat cu mucii în fasole şi acum – ca la aviară, porcină sau ce o mai venii – toţi ne suflăm – sau ne scobim – nasul, buzunarele. Acesta-i dansul, un pas înainte, doi paşi înapoi.
Mă tot relaxez şi mă relaxez de tot. E tot un fel de a nu face nimic într-un mod aparent elegant, dar comod. Devine însă stânjenitor. Adică mi-e dor de o ţigară, de o cafea, de dimineţile în care şi eu ca o furnicuţă făceam ture între baie şi bucătărie, apoi mă înghesuiam în tramvaiul împuţit şi mergeam la serviciu să urle şefu’ la mine. Acum văd şefii doar la televizor în reclamele la bere. Ce treabă este şi asta: când apare o reclamă anume, apar încă 10 similare. Să nu-mi spuneţi că cineva sondează piaţa şi şefii sâcâitori – au tras sociologii concluzia – dau bine-n reclamele la bere! Nu ştiu de ce, dar mie şi de bere mi-a pierit pofta. Prefer şefu’ enervant! Ha ha ha! Oare cum o fi în debara? Sau în frigider? Ce face cutia de margarină şi roşia după ce închizi uşa şi se stinge lumina? Ce fac toate de ce-urile
şi de aia-urile din viaţa mea dosite-n debara?Şi atunci, într-un final, întorc faţa cu demnitate spre soartă (dumnezeu, străinul din oglindă, etc) şi întreb ca prostu’: De ce? De ce dai măi, de ce? "

De cand avem atatea mijloace de comunicare
la indemana, in mod cu totul paradoxal, avem o mult mai saraca si
restransa legatura cu oamenii din jur. Se redefinesc raporturile de
forta. Intram mult mai des in criza de comunicare si avem mult mai
multe motive sa ne retragem “ambasadele” de pe teritorii, nu demult,
vecine si prietene.
De cand am o adresa de mail, adica de vreo 2ani, am observat
ca lumea virtuala se imparte in doua: cei care raspund la mailuri
aproape in timp real si ceilalti. Din prima categorie fac parte -
oricat ar parea de straniu - oamenii foarte ocupati, cu
responsabilitati reale si o viata plina ochi, impartita intre avioane,
intalniri, conferinte, familie si … prieteni. Ceilalti - care treneaza,
amana, uita sau pur si simplu nu raspund - isi confectioneaza
o autoritate pe care n-o au, un statut la care aspira si un piedestal
fragil. Mimeaza aglomerarea si interpreteaza - fals! - aria
prioritatilor de viata. In realitate, sunt mai degraba singuri,
contrariati ca universul nu se opreste in loc cand au ei chef si
haotici.
Raportul de forta instituit de acestia din urma poate juca in
favoarea lor, pe termen scurt. Produc confuzie si seamana neincredere.
In timp, isi pierd colaboratorii, prietenii si creaza in jurul lor un
fel de “bula” energetica auto-distructiva. Fiindca pentru ei a informa
sau a raspunde unei cereri/intrebari este echivalent cu a fi deposedati
de o parte din “savoir”-ul personal. In contextul unei literaturi de
specialitate pe tema comunicarii care numara sute de titluri, concluzia
ramane pana la urma: (ne)cunoscute sunt caile ei!

OGLINDA

Am urat si am iubit permanent aceste obiecte ce omenirea le foloseste din vremuri indepartate...spun acest lucru pentru ca niciodata nu stiu exact cum arat..m-am privit in fel de fel de oglinzi..cele din casa de care nu mai vorbesc,ce le am si sunt destule..in nici una nu ma regasesc mereu aceeasi;daca ma uit dimineata intr-una din ele imi arata o fata luminoasa neteda cu o privire usor somnoroasa dar placuta chiar daca parul este ciufulit....daca privesc pe la pranz..sunt alta mai apatica mai nemultumita mai absenta....merg pe la magazine..mall-uri...probez ceva imbracaminte si oglinda de acolo imi arata ca imi sta bine;deja gandesc imprejurarea in care o voi imbraca..si cu mult elan ..o cumpar..;ajung acasa,ma mai imbrac o data si ma postez in oglinda cu cea mai mare raza de actiune..si..na,ca nu imi mai place..oglinda imi arata ca sunt...naspa..ma enervez,sunt deja dezamagita si o arunc in sifonier..si acolo ramane..pot sa spun ca am destule lucruri ce nu le-am imbracat niciodata din aceasta cauza...asa sunt si oamenii..unii chiar ar putea inlocui obiectul pentru ca prin comportarea lor te trateaza la fel..nu degeaba se spune ca ochii sunt oglinda sufletului..unii cand te privesc prima data te fac sa te simti frumoasa sa te identifici cu o printesa..daca te mai si "blagoslovesc"si cu cuvinte la superlativ esti deja in al noilea cer..dar dupa ce trece o perioada..evident ca in
ochii aceluia se mai uita si alte femei si evident ca atribundu-le aceleasi caracteristici si neavand inspiratie uita ca anumite vorbe ti le-a spus si tie si acum le serveste pe tava alteia care la randul ei devine..o alta printesa..si tot asa..si stau si ma intreb precum prostul.."ce a fost mai intii,omul sau oglinda?'..este adevarat ca nu toti intra in aceasta categorie,sunt si oameni verticali,si oameni care nu practica tradarea, inselaciunea..dar cati se pot lauda cu acest
fapt..in rest multi sunt precum oglinzile..inselatoare....pacat!

Am patit de cateva ori ceva asemanator.
Am avut incredere in oameni ,mi-am pus sperante in ei si m-au dezamagit.
De ce simt unii nevoia sa strice tot ce vrei sa faci bun,sa te lase cu un gust amar...
Sau suntem de mai multe feluri?Unii sensibili si cu sufletul curat si altii mai rai si fara pic de bun simt!
E foarte greu sa iti vezi munca,timpul poate chiar o parte din sufletul tau aruncate la cos.Atunci esti mutilat,esti inghesuit intr-un colt ,pus la zid!
Totul ti se pare rece si urat ,nu mai ai chef de viata...


Totusi te ridici si o iei de la capat,iar pui suflet ,iar dai tot ce ai mai bun si....iar esti dezamagit......

cateva din picturile dragului meu amic brushvox , fondul muzical compus de el

frumos....

sunt frumoase si imi place ca are curaj si picteze si sa expuna aceste picturi cu tenta erotica. cam in 2 saptamani isi lanseaza su un cd ...abia astept sa-l ascult

Despre fericirea de a fi ...


Orbecaim adesea cuprinsi de indiferenta . Uitam sa iubim rasaritul soarelui într-o dimineata dulce de vara , când fiorul racorii îsi dezveleste de sub geana unei noi zile minunatia a tot ce ne înconjoara .Uitam sa ne închinam adânc multumind pentru un nou rasarit vietii noastre . Pare-se ca e ceva de rutina si prea neinsemnata , o clipa de reculegere. Treburile zilnice ne cheama grabiti spre tumultul vietii acesteia cu atâtea si atâtea preocupari si griji. Suntem stresati, nervosi, neingaduitori, reci, parca neavând aproape nimic în
comun unii cu altii.

Înca 20 de minute de fericire cu aroma de ciocolata calda, între doua metrouri. Si apoi sunetul ploii, nebunia orasului, nimic nu ma mai poate atinge.

Înca o seara cu vin si muzici ciudate si prieteni, cu toxinfectii alimentare subite care trec repede, cu bomboane Raffaello si pisici. O dimineata asa, exact asa, când stau si scriu fara sa numar secundele, fara sa simt ca pierd vremea… doar cu cafea tare, sandvisuri calde si banane.

Înca putin, sa mai trag putin de dimineata asta, s-o conving sa stea… poate o fotografie m-ar ajuta sa ma conving c-a fost real. Mi-as surprinde surprinsa luminitele din privire. Unele zile sunt atât de frumoase…

Fericirea are gust de savarina, într-o cofetarie mica ; ti se strecoara în piele o data cu caldura din aburii unui expresso, îti mângâie mâinile înghetate proaspat scoase din manusi… fericirea arata asa, lumina simpla din spatele unor ochi prea obositi, ce mai conteaza de când n-am dormit… fericirea se insinueaza la primele ceasuri ale diminetii prin camere de hotel cu perdele albastre, îti zâmbeste suav si înselator, se amesteca cu asteptari si muzici si glasuri de prieteni, cu miros de proaspat… fericirea cauta pasii facuti intentionat în zig-zag pe neaua moale… si nu te lasa sa scapi… fericirea se serveste în portii mici, la amiaza, în aceeasi cofetarie uitata dintr-un orasel mic si nins… cu clinchetul cristalin al lingurii mici, când o lovesti de farfurioara mica din cofetaria mica… toate par atât de mici în amintire, mai putin proportiile dezastrului. Cel mai frumos pe care l-as fi putut trai vreodata, cu ochii translucizi de oboseala. ( Clepsidra cu fire de gand , Mikiell )

Inimi in borcane cu formol,dureri si iubiri tinute peste timp. Candva ,peste ani ,cineva va privii cu mirare si temere exponatele.Privirea va trece de sticla groasa si rece .O usoara miscare a genelor si va percepe o tresarire a inimii ca un spasm,o ultima bataie. In lichidul alb-galbui stau captive toate iubirile,durerile,suferintele si mai ales dorul. Un dor nebun de a evada din acel loc,dorinta de a mai simti inca odata cum inima pereche avea acelas ritm si ambele cantau o melodie demult uitata,o melodie stiuta doar de ele,de cele doua inimi...