cuvintele ard,cuvintele dor,dar cele scrise raman in suflet pe vecie

Îmi simt sufletul greu, parcă apăsat de toate poverile lumii sau... doar de poverile mele. Ascult muzică... Nici nu ştiu când au început lacrimile să curgă... Am realizat că plâng abia când am simţit gustul lor sărat pe buze. Nu ştiu ale cui dureri plâng... Poate e doar un plâns de rămas bun al unei vieţi ce va fi îngropată... Un plâns al unor amintiri ce vor fi şi ele îngropate... Un plâns de curăţare a sufletului...
Nu vreau nici măcar amintirile frumoase în noul început! Vreau doar amintiri noi, cu oameni cât mai puţini!
Mi s-a spus că trebuie să socializez cu oamenii din exterior, dar nu vreau. Mă simt bine totuşi în lumea mea în care au acces doar câţiva oameni... În urma analizei începute, de care pomeneam ieri, una din concluzii este că de fapt mi-e teamă de oameni. Mai precis, mi-e teamă de răutatea lor, de minciunile şi făţărnicia lor, mi-e teamă de durerea pe care ar putea să mi-o provoace iar, mi-e teamă de ceea ce defineşte un om, de ipocrizie...
Mă simt atât de liberă în natură! Să fiu doar eu, natura şi aparatul meu de fotografiat...
Nu ştiu unde mă va duce izolarea mea faţă de oameni... Poate la o dulce nebunie în care să pot face abstracţie de faptul că există şi alţi oameni...
Încă nu s-a scurs nisipul din clepsidra timpului suspendat...

Într-un fel sunt între două vieţi. Sunt între UN trecut si UN viitor. Cumva suspendată între un sfârşit si un început. Cumva suspendată în timp si spaţiu. Un timp si un spaţiu dedicate unei analize profunde a celei ce am fost, a celei ce sunt, a celei ce voi fi... Parcă timpul a încremenit lăsându-mă să mă plimb liberă prin amintirile trecutului si prin ceea ce vor fi amintiri ale viitorului. Sunt doar eu cu mine însămi analizându-mi viaţa , am avut de ales între a muri sau a începe o nouă viaţă. Am ales viaţa, dar cu un nou început. Iar acum sunt prinsă între acel sfârşit si noul început... Parcă sunt într-un cocon protejată încă de lumea de afară. Timpul îmi aparţine acum pentru o perioadă... Decizii, frământări, planuri, amintiri, lacrimi, zâmbete nostalgice... Cele două măşti antagonice s-au contopit în una singură.
Nu mai ştiu cine am fost, nu ştiu cine sunt si cine voi fi... Caut printre amintiri... Am fost... un abis de lacrimi... Acum încă mai sunt... doar abisul... Si voi fi... încă nu ştiu... Nisipul din clepsidra timpului suspendat continuă să curgă neauzit, nevăzut... Nu ştiu cât mai am până când timpul îşi va urma legile fireşti, dar ştiu că trebuie să mă redescopăr înainte ca ultimul grăunte de nisip să cadă. Să mă redescopăr sau poate de fapt... să mă formez. Să formez noua entitate pregătită pentru noul început...
A fost Omega... Urmează Alpha...

Frumusetea
Unde cautati voi frumusetea si cum o gasiti,
daca nu este ea insasi calea si cel care va indruma spre ea?
Si cum puteti vorbi despre frumusete daca ea insasi nu e
tesatoarea cuvintelor voastre?
Cei mahniti ca si cei loviti zic:
"Frumusetea este buna si dulce;
Asemenea unei tinere mame,
speriata de propria-i glorie, ea trece printre noi."
Iar cei pasionati spun:
"Nu, frumusetea este un lucru care tine de putere si teroare.
Asemeni furtunii, ea zdruncina pamantul
sub picioarele noastre si cerul deasupra fruntilor."
Cei obositi si cei slabi zic:
"Frumusetea este facuta din dulci murmure;
ea vorbeste in spiritul nostru.Vocea-i
se daruie tacerilor noastre, precum lumina subtire
care freamata in teama-i de umbra."
Iar zgomotosii spun:
"Noi i-am auzit strigatele printre munti.
Si cu strigatele-i venira bocanitul copitelor,
vajaitul aripilor si ragetele leilor."
Noaptea, cei care vegheaza cetatea zic:
"Frumusetea se va arata din rasarit o data cu aurora."
In timp ce, la amiaza, muncitorii si drumetii spun:
"Noi am vazut-o aplecandu-se peste pamant
din fereastra apusului."
Iarna, cei inzapeziti spun:
"Ea va veni odata cu primavara zburand peste coline".
Iar in zapuseala verii seceratorii zic:
"Am vazut-o leganandu-se cu frunzele toamnei
si am zarit apoi o pulbere de nea in pletele sale."
Toate aceste lucruri le-ati spus despre frumusete,
Dar, de fapt, nu ati vorbit despre ea,
ci despre dorintele voastre neimplinite,
Iar frumusetea nu-i o dorinta, ci un extaz,
Ea nu-i gura insetata, nici mana care cere,
Ci, mai degraba, o inima inflacarata si un suflet vrajit.
Ea nu are chipul pe care ati dori sa-l vedeti,
nici vocea pe care ati dori sa o ascultati.
Ci, mai degraba, este chipul pe care-l vedeti chiar daca va inchideti ochii,
sau cantul pe care il auziti chiar daca va astupati urechile.
Frumusetea nu-i seva de sub coaja crapata a trunchiului,
nici aripa alaturata unei gheare,
Ci, mai degraba, o gradina mereu inflorita,
un nor de ingeri fara oprire zburand.
Frumusetea este viata aratandu-si chipul ei sacru.
Ci voi sunteti viata si voi sunteti voalul pe chipu-i.
Frumusetea este eternitatea contemplandu-se intr-o oglinda.
Ci voi sunteti eternitatea si tot voi oglinda.

Ma intreba cineva mai deunazi daca sunt feminista. Nu sunt nici feminista nici misandrina. Pur si simpul admir inteligenta femeilor acolo unde este cazul si e Slava Domnului. Dar in aceeasi masura ma irita la culme prostia si toparlaneala. Ma scot din minti femeile idioate. Ele mişună printre noi, sunt la fel de multe ca furnicile şi se răspândesc cu viteza luminii, pentru că se reproduc în draci. Ele se asorteaza minunat cu „porcul de club”. Ala care-si arunca in scarba mobilul pe masa si cheile de la vreo masina bengoasa si are reputatie de mare afacerist si mare cuceritor cu suflet generos, care nu se uita la bani. Faptul ca ele se omoara dupa astfel de „chestii” spune tot . Pentru „porcul de club” o papusa cu cracii lungi a carei cultura inseamna doar filme de dragoste si muzica de „facut dragoste” este intotdeauna necesara cand se afiseaza in public. Acasa se schimba situatia.Aici il asteapta „doamna” transformata in aparat de facut sarmale , ustensile de amestecat in ciorba de burta , obiect de calcat hainute minunate, esentiale cand „porcul” merge sa procure mobila de dormitor , pentru ca pe cea veche a transferat-o prin retrogradare la bucatarie . Il asteapta cersind putina afectiune si intrebandu-l constant daca o mai iubeste, totusi, fara interese sexuale majore pentru ca sexul extenueaza psihic.

Zugravind tabloul de mai sus, doresc sa-mi tai venele anticipat si sa mor cu zambetul pe buze decat cu lacrimi in ochi.

Auzi? Auzi cum cad picăturile de ploaie? Uite una...încă una...încă una...! Vaaaai câte sunt!!! Aşa curg în sufletul meu lacrimile ce mă întunecă şi-mi aduc durerea. Dar oare de ce? De ce e nevoie să le las să iasă...! Mai bine ar fi fost să fi rămas aici cu mine...să nu le dau nimănui...din cauza nimănui...pentru nimeni...să mi le păstrez ca să mă încarc cu bucuria de a le şti ale mele...Dar puterea de a mi le smulge din mine a fost mult mai mare...Dragostea le-a făcut să iasă la suprafaţă şi să strige în gura mare: ,,Suntem libere...! Am ieşit...asta am şi vrut...să ne laşi...să ne dai drumul ca să spunem lumii că iubeşti...că trăieşti...că exişti...Lasă-ne să fim iarăşi ceea ce am fost şi înainte....Ştim că te doare...ştim că suferi că ne vezi libere...ştim că ne-ai fi vrut doar pentru tine...Dar nu se poate! Trebuie să ieşi şi tu din starea în care te-ai introdus cu sau fără voia ta! Hai, nu fi supărată pe noi...Noi nu vrem decât să-ţi facem un bine...Zâmbeşte...fii fericită...fii bucuroasă că ai scăpat de noi şi că ţi-am eliberat sufletul din chingile în care l-ai încătuşat...! Acum...picăturile de ploaie cad una câte una aşa cum şi noi vrem să ieşim din tine ca să nu-ţi mai pricinuim suferinţă....Fii fericită...iubeşte...lasă-te iubită...!!!’’
Ploaia cade peste trupul firav şi trist...lacrimile sărate se amestecă cu picăturile dulci de ploaie...se preling una câte una pe chipul de pe care se smulge un zâmbet...e zâmbetul ce arată bucuria că sufletul se simte eliberat de strânsoarea durerii...Dragostea a învins...a dat voie inimii să iubească...a dat voie raţiunii să simtă şi să trăiască...Ploaia a spălat toată suferinţa şi a adus lumina şi căldura ce parcă dispăruse pentru totdeauna din mine...Se prelinge pe obrazul brăzdat de durere...o ultimă picătură...e ploaia ce-l spală şi aduce frumuseţe în loc, sau e ultima lacrimă ce vesteşte sosirea miracolului...acela al iubirii ce încearcă să mă pătrundă...
Să lăsăm norii întunecaţi să ne cureţe de suferinţă şi durere...să lăsăm ploaia să ne spele incertitudinea şi necredinţa...să lăsăm lacrimile să iasă...ca să ne uşureze sufletul...În locul lor să rămână doar: bucuria, fericirea, iubirea, încrederea, speranţa. Totul va fi bine...!

am crezut
că alergi lânga mine
dar tu părăsiseşi demult
calea mea
sau poate ,ca nici
nu ai fost de la bun inceput
te-a plăsmuit doar nevoia mea
asa incât,
simteam cum respirai alături
asa incat,
imbrăţişat-am abur
asa cum
viseaza copiii printese
si zmei fiorosi din poveste,
si baghete fermecate
ce transforma Iadul
in Rai....
dar batul acela din copilărie,
asemenea,iubire,
nici tu nu ai
decat suportul setei de tine
din acel care s-a născut însetat
si care sa umble după apele lui
e
in veci condamnat....

Este de neîngaduit ,sa alegem ceea ce ne este dinainte stabilit.Am putea-o face oare?da,daca nu existăm!
Dintr-o ambitie anume sau chiar prin urmarea unui sau a mai multor principii,,nu ne este permis sa aducem altora durere...
Punct de referinta in Sine,limita continuitatii fragmentate,nicicând prea aproape,totdeauna la Orizont,reper al existentei iluzorii,dătător de nestiute scopuri,cunoasteri ale durerii;
Paradigma confirmatoare a răspunsului,calator peste spatii,semnificatie stabilizatoare a cadrelor ideale ale supravietuirii interogative-TU!
Devenire verticala,obsesie infundata,ce lasa doar fum si Intrebare fara Raspuns....-TU!
Ce cauta Unicul ,omogenitate a Valorii intre Abstract si Fantastic,invadat de răbufniri reale,drogat pe alocuri de ratiune,ignorând Intregul Sferic,evolutie inegala a totalitătii,Simfonie policroma a creatiei,ideal spre implinire...
Parfum barbar emanând din Paradisuri Interzise,la Stanga Adevarului si Dincolo de Valoarea Falsului,ruina a Cetătilor stăpânite cândva de groaza...
Repetări albe ale frumusetii,fragil portelan chinezesc exporând in Tăcere,de cerinte scăpate din Inchisoarea Ratiunii seci.
Căutarea nu-si mai află obsedatul fagas ,suspendată intre pozitiv si negativ,abis albastru al lumii incolore.
Ajungerea pe cale ,initierea situatiei,cautarea,constructie a existentei,fortăreata a sentimentului creator,impartial al lumilor interioare,adevarate Patrii ale Omului.faraonice momente ale Iubirii...
Dezvaluiri ale sensibilitatii,portret robot al visurilor primite din exteriorul diurn al preumblărilor paralele.
Cunoastere târzie a luminii cuvintelor,izvorari ale Adevarului,cantecul flamand al sărutului,ninsoare asternând monotonia aparentei....
Punti peste abisuri ,legand tărâmuri flămânde bizare alungiri a două spatii interioare,obosite răutăţi incapabile sa vatameze tacerea privirii,unire a opozitiilor primare,cutremur al esentei...
Cuvintele tale m-au durut...au fost ca o ceata ce au pătruns Zidul Cetătii Sufletului meu ,macinandu-i rezistenta,reprezentări sterse ce sunt constrânse de uitare....
Gandirea mea curge prin făgase domoala,fara sperante,alungita in Intunericul de pestere a sufletului amortit...
gandurile mele planeaza ingreunate in caderea lor ciclic intrerupta prin contingenta transformarii posibile ,ca enunt al existentelor paralele a celor doua "lumi"-ale noastre!
Somnul umfla coaja copacilor ,ţasniri de lichide absorbite de Setea Imensa a Pământului jilav....
Pierderea Plinului,Pierderea Golului,NEGARE A DEDUBLĂRILOR creative ratacite...
.....si tot asa străbatand caile Reveriei,calator insetat caruia i se daruieste Suferinta,Fugind catre un Autentic inexistent,prabusire in valuri amagitoare ale visului....sublimul alungat ,incercat luptător din umbra ,sageti de ganduri limpezi arunca...
Am incercat de atatea ori sa te gasesc ,nu sa te surprind,constatand de fiecare data ca ai intors privirea catre Stabilul sec al Realitătii.
Am cautat sa descifrez lumea ta interioara,intuita de mine ca frumoasa si pura,am "furat"cuvantul tau,greu desprins din Tacerea Prelunga,pentru CLIPA SINGULARA ,UNICA...numai ca pierdute orizonturi renasc ,ramanand de fapt ascunse in straina...nimicul ramane,tot ceea ce este intrus arde,se mistuie....
Uitarea ,rutina gandurilor ,in constrângerea consimtita liber....uitarea-singura moarte adevarata...
Nu-ti cer nimic,nu vreau nimic,nu ma astept la nimic de la tine.Nu esti un capriciu si nici curiozitate....,te-am inaltat acolo,sus,aproape de Dumnezeu ,in care eu mai cred,inca,si-n fata caruia mă Rog...si tie ti-am inaltat de atatea ori Ruga...poate gresesc...cu siguranta gresesc....dar trebuia s-o fac...este ca si o mare eliberare...atâtea luni...,zile,...clipe....,ce au fost si care or sa vina...inchinate tie,fara un motiv,ci asa in cel mai simplu si nevinovat mod;fiecare clipă m-a durut,fiecare cuvant m-a luminat,fiecare tacere m-a uitat undeva...departe!
fiecare clipă sa te condamne la fericire....!