Divinitate ,spirit si credinta

10 INTREBARI PE CARE DOMNUL NU TI LE PUNE IN ZIUA ACEEA …

1.Domnul nu te va intreba ce fel de masina ai condus ...
Te va intreba pe cati din cei ce nu aveau un mijloc de transport i-ai luat in masina ta .

2.Domnul nu te va intreba cati metri patrati a avut casa ta ...
Te va intreba cate persoane ai primit cu drag in casa ta .

3.Domnul nu te va intreba cu ce fel de haine te-ai imbracat ...
Te va intreba pe cati ai ajutat sa se imbrace .

4.Domnul nu te va intreba cat de mare a fost salariul tau ...
Te va intreba daca te-ai injosit pentru a-l obtine .

5.Domnul nu te va intreba ce profesie ai avut ...
Te va intreba daca ai pus in slujba profesiei tale tot ce ai avut mai bun .

6.Domnul nu te va intreba cati prieteni ai avut ...
Te va intreba doar la cati oameni ai fost un prieten bun .

7.Domnul nu te va intreba pe cine ai avut vecini ...
Te va intreba ce fel de vecin ai fost tu .

8.Domnul nu te va intreba despre culoarea pielii tale ....
Te va intreba despre caracterul tau .

9.Domnul nu te va intreba de ce ti-a luat asa de mult sa-ti aduci aminte de el ...
Te va lua cu dragoste de mana si te va conduce la Poarta Raiului .

10.Domnul nu te va intreba catre cati oameni vei trimite acest mesaj ...
El stie deja hotararea ta .

Calea spre Armonie
„Doamne, fă ca din mâinile mele să se vada lumea Ta,
Şi acolo unde este gelozie lasă-mă sa pun Dragostea,
Acolo unde este ură lasă-mă să pun Iertarea,
Acolo unde este ceartă lasă-mă să pun Unitatea,
Acolo unde sunt erezii lasă-mă să pun Adevărul,
Acolo unde este îndoială lasă-mă sa pun Credinţa,
Acolo unde este disperare lasă-mă să pun Speranţa,
Acolo unde este întuneric lasă-mă să pun Lumina,
Acolo unde este supărare lasă-mă să pun Bucurie.

Ajută-mi, Doamne,
Nu atât să caut mângâiere, cât să mângii pe alţii,
Nu atât să caut înţelegere, cât să-i înţeleg pe alţii,
Nu atât să caut iubire, cât să iubesc.
Pentru că cel care dă, acela şi primeşte,
Cel care se uită pe sine, acela se şi regăseşte,
Cel care iartă este şi el iertat,
Cel ce moare, acela se naşte in viaţă veşnică.
Ajută-mi, Doamne,
Fă ca din mâinile mele să se vadă lumea Ta".

Sf.Francisc din Asissi

BINELE POATE ÎNVINGE NUMAI ÎMPREUNA CU TINE !

Ziua Sfintilor Mucenici - Mare sarbatoare traditionala romaneasca

Astazi, crestinii ii cinstesc pe cei 40 de sfinti mucenici, soldati in armata romana din secolul IV, care au suferit martiriul pentru credinta crestina. Tot in ziua mucenicilor, potrivit credintei populare, se incheie zilele capricioase de iarna ale babelor, lasand loc zilelor calde ale mosilor. Iar daca ieri, 8 martie, a fost ziua femeii, traditia mai spune ca 9 martie este ziua barbatului, care, conform obiceiului, inchina in cinstea celor 40 de Sfinti Mucenici 40 de pahare de vin.
Sfintii 40 Mucenici din Sevastia

Cei 40 de mucenici soldati crestini se aflau in slujba imparatului roman pagan Licinius (308-324). Traditia bisericeasca relateaza ca in primavara anului 320, in cetatea armeana Sebastia, 40 de ostasi de sub comanda lui Agricola, conducatorul ostirii romane din acea vreme, au refuzat sa se inchine si sa jertfeasca idolilor, in ciuda promisiunilor bogate. Agricola a decis astfel ca cei 40 de sfinti sa fie inchisi in temnita si batuti cu pietre. Aruncind asupra lor, pietrele se intorceau insa, nimerind slugile conducatorilor romani.

A urmat ca toti sfintii sa fie aruncati in apa rece a unui lac de linga cetate. Alaturi, imparatul a ordonat sa fie construit un bazin cu apa calda, in care sfintii puteau intra numai daca acceptau sa se inchine idolilor. Unul dintre ostasi nu a mai putut rabda frigul si a alergat la bazinul cu apa calda. La doar simpla atingere a piciorul de pragul bazinului, acesta a murit pe loc.

Se mai spune ca in toiul noptii, deasupra lacului a aparut o lumina atit de calda, incit a incalzit apa. Unul dintre strajeri, auzindu-i pe sfinti rugindu-se lui Dumnezeu, a vazut o pogorindu-se din cer, spre capetele sfintilor treizeci si noua de cununi luminoase, iar cea dea patruzecea nu avea pe cine sa incununeze. Acesta a decis sa ia luat locul ostasului care a alergat la bazinul cu apa calda iar cununa a pogorit asupra sa.

A doua zi, persecutorilor nu le-a venit sa creada cand au descoperit sfintii mucenici sunt vii. Acestia au fost ucisi de catre tirani prin sfarimarea gleznele cu ciocanul.

Datini si obiceiuri

Sarbatoarea Mucenicilor este bogata in datini si obiceiuri raspandite in toate zonele tarii. Batranii spun ca Ziua Mucenicilor este un ghid astronomic. Daca ploua in ziua praznicului, vara va fi foarte bogata. In schimb, daca primele tunete se aud cu cateva zile mai devreme, in vara acelui an recolta va fi saraca. De asemenea, in Ziua Mucenicilor nu se lucreaza la camp. Potrivit acestui obicei, doar femeile pot semana varza, usturoi si ceapa. Pentru a fi sigure ca insectele nu vor ataca aceste legume, gospodinele vor imparti farfurii cu mucenici si 40 de lumanari.

In satele din Muntenia, taranii aprind focurile in mijlocul gospodariei. Langa aceste focuri se aseaza scaune pentru sufletele mortilor, pentru a se incalzi si odihni, iar pe masa se pun colaci si cani pline cu apa, pentru a se ospata. Tot astazi, finii isi viziteaza nasii, in timp ce alte rude si prieteni aflati in vizita primesc vase cu mucenici si bauturi calde, preparate de gospodina casei. In memoria ostasilor martiri se impart tinerilor saraci colacei si figurine umane, preparate din aluat.

De aproape 14 secole, Biserica Ortodoxa aminteste martiriul celor 40 de ostasi romani ucisi, iar acest gest de sacrificiu constituie un exemplu de credinta pentru crestinii ortodocsi din intreaga lume.

Relatia sufletului cu Dumnezeu

Dumnezeu are felul Sau de a se apropia de fiecare suflet, de a-l intoarce catre Sine. Il vesteste despre venirea Sa, ii vorbeste, ii da prilejuri, pricini si putinta de a se apropia de Sine, ca acesta sa-L cunoasca, sa se bucure si sa ceara el insusi ca sa ramana Dumnezeu cu el.

Daca sufletul, primitor al harului lui Dumnezeu, si-L apropie si doreste impartasirea cu El, atunci Dumnezeu incepe o sfanta "joaca" cu acesta.

Uneori ii vorbeste cu dulceata si gingasie si atunci sufletul se inaripeaza cu o cereasca, sfanta, dumnezeiasca dragoste, dispretuind toate cele pamantesti.

Alteori i se ascunde, iar acesta, ingrozit de paruta-i singuratate, Il cauta indurerat, indurand o sfanta mucenicie.

Iar cand din nou i se arata, crescandu-i iubitoarea dorinta catre Acesta, se limezeste mai mult. Spre a-i adanci unirea si impartasirea cu El si spre a-l calauzi spre mai mari bucurii si binecunvantari, din slava in slava.

Si acesta se continua pana la sfarsitul vietii omului, dupa masura cu care fiecare suflet se deschide si primeste in bucurie aceasta dorita impartasire cu Domnul lui.

BUNA VESTIRE (BLAGOVEŞTENIA)


Lumea asta-i cum o vezi
cealaltă cum o crezi.
Lumea asta nu-i aşa
Cealaltă-i altceva

Situată în preajma echinocţiului de primăvară, Blagoveştenia este considerată o sărbătoare foarte importantă. Fără de vestea întrupării Fiului Omului, pe care Maica Domnului a primit-o de la arhanghelul Gavriil, nu ar fi fost posibilă nici Învierea. Aceasta este momentul începutului mântuirii pentru om.

Încă din cele mai vechi timpuri, omenirea a fost dominată de ideea destinului implacabil şi a sfârşitului său, idee răspândită mai ales pe calea religiilor asiatice. În tradiţia iudaică a Vechiului Testament, proorocii predicau întruparea Fiului Domnului la finele omenirii, în vremuri de apocalipsă: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu”. În paralel, la alte popoare, s-a conturat o concepţie a evoluţiei ciclice, cu moarte şi renaştere, cu vârste de fier şi vârste de aur. Despre vârsta de aur, Vergiliu scria folosind un limbaj tainic „Iată revine Fecioara şi se reîntoarce domnia lui Saturn”şi apare o nouă seminţie a oamenilor. ”Vergiliu asociază toate aceste semne specifice reîntoarcerii Vârstei de Aur cu naşterea unui copil căruia nu i se cunoaşte identitatea” .

Buna-Vestire este începutul unei noi vârste de aur, este vestea coborârii Fiului printre oameni, pentru a le arăta drumul anevios către lumea din care au venit. Acest drum este marcat de moarte şi reînviere spirituală, de sacrificiu şi înalţăre spre lumină.


Peştele în simbolistica Bunei Vestiri

De Blagoveştenii se dă dezlegare la peşte, ca şi la Duminica Floriilor. Tot omul mănâncă peşte „ca să fie sănătos ca peştele în tot anul”. Şi la Paşte există o credinţă asemănătoare: „La Paşti mănâncă mai întâi peşte prins în ajunul Paştelor că vei fi uşor peste tot timpul anului”.

Peştele este un simbol arhetipal, prezent în mai toate religiile. Unele dintre acestea interziceau consumul peştelui (Egipt), iar altele îl aduceau drept sacrificiu diverselor divinităţi. În cultul cavalerilor traci, copitele calului eroului calcă fie pe un trup de om fie pe un peşte, peştele fiind aici simbol al morţii iniţiatice care duce la trezirea şi eliberarea spiritului. Pe tabelele descoperite la noi în ţară se prezintă „doi călăreţi afruntaţi cu ţurcă în cap şi cu mantie pe spate; în mâinile ce stau ascunse, par a ţine înclinate, câte o prăjină cu un şarpe încovoiat, un dracone dacic. Între ei se distinge o femeie purtând pe cap un văl gros (…) poalele femeii sunt ascunse de un tripod pe care stă un peşte” . Aşa cum se ştie, peştele a ajuns, în urma unui sincretism religios, să joace un rol important în simbolistica creştină. În limbajul figurat al Evangheliei, oamenii sunt peşti care înnoată în noianul mării (St. Ambrosius: „Pisces qui hans enavigant vitam”). Iisus, o dată ce s-a întrupat, este comparat cu peştele sacrificat. În limba greacă, peşte se traduce prin ίχθυς, “cuvânt ce cuprinde iniţialele celor cinci denumiri cu care Isus era designat Ιησοΰς Χρίστος Θεος Υίος Σωτηρ, adică „Iisus Christos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”.

Ospăţul cu peşte devine astfel împărtăşirea cu trupul celui ce se sacrifică pentru mântuirea oamenilor, pentru a se realiza identificarea mistică cu divinitatea.

Cântă cucul

De Blagoveştenii, poporul crede că se dezleagă limba păsărilor cântătoare, dar mai cu seamă a cucului. Acesta înncepe a cânta până la Sânziene sau la Sân Petru, când se îneacă cu orz. Cucul, pasăre cu nuemraose valenţe simbolice, cântă de la echinocţiu la solstiţiu de vară. „Se crede că de la Sânziene, cucul se preface în uliu până la Buna-Vestire, când devuine iar cuc”.

Oamenii au mare grijă să nu-i spurce cucul şi pentru aceasta „poartă grija ca să aibă totdeauna bani la sine şi să nu fie flămânzi sau supăraţi, că în caz contrar, tot anul vor duce nevoie de bani şi vor fi supăraţi şi flămânzi.”

Cântecul cucului îl aşteaptă cei tineri cu mult drag pentru că pot afla din el când se vor căsători. Deasemeni, se obişnuieşte ca întâia dată când auzi cucul să rosteşti următoarele:

Na cucule banul
că ţi-am împlinit anul
sau
Cucule, puiucule!
Câţi ani îmi vei dărui
Până ce eu voi muri?

şi de câte ori cântă atâţia ani vei mai trăi.

Creanga pe care cântă cucul e bine să o porţi în sân ca să asculte lumea la tine ca la cuc, iar dacă aceasta este verde, vei fi sănătos tot anul. Dacă însă îl vezi pe o creangă uscată, vei boli tot restul anului. Uneori cucul e călăuză a sufletului în lumea de dincolo, arătând drumul de urmat. Marea dragoste a poporului faţă de cuc l-a făcut aproape o pasăre sfântă:

Eu îs pasăre curată
Spovedit de lumea toată
De izvor
Răcoritor
Şi de codru
Verzitor.

Pe lângă cuc, şi celelalte păsări poartă semne prevestitoare, ale vremii, ale vieţii omului sau a comunităţii din care face parte. Aşa de exemplu, fetele se bucură atunci când văd un stol de rândunele, pentru că vor fi întovărăşite toată vara, iar de văd numai o rândunea se întristează, căci vara le va prinde singure.

De la Blagoveştenii vremea se încălzeşte, iar vitele se scot la Soare ca să nu se îmbolnăvească şi să se întărească. Femeile strâng apa din omătul topit, apă pe care o vor folosi drept leac, curăţindu-şi trupul, sau la stropitul caselor pentru a le ocroti de duhuri rele.

Omul este un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal. si uneori nimereste, alteori nu. Cei care au gasit momentul ideal si succesiunea fenomenului din el sunt crestinii.

Isus Cristos este eternitatea care puncteaza istoria

PETRE TUTEA

Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor!

Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati!

Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul!

Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanirecaci ei vor fi saturati!

Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila!

Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati ai lui Dumnezeu!

Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor!

Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!

Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri!

Semnificatia Deniilor fiecarei zile din Saptamana Mare


Ne apropiem cu pasi repezi de ceea ce lumea crestina numeste “timpul pascal”. In aceasta Saptamana Mare, in biserici au loc slujbele numite Denii, in care se face pomenire despre toate prin cate a trecut Iisus, de la sosirea la Ierusalim si pana la moartea Sa pe cruce. Cuvantul denie este de origine slava si inseamna “veghe” sau “priveghere”. Vom prezenta in continuare semnificatia fiecarei zile din Saptamana Mare, sau Saptamana Patimilor.

Drumul Patimilor incepe cu Intrarea Domnului in Ierusalim. Prima denie pascala se tine chiar in seara zilei de Florii, Duminica, in care poporul care peste cateva zile Ii va cere moartea, Il va intampina pe Iisus cu ramuri de finic si cu osanale.

In Sfanta si Marea Luni, la denie, este pomenit Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament in care Biserica vede o preinchipuire a lui Hristos. Acesta fusese vandut de fratii sai pe 30 de arginti. Iosif iesise viu din groapa unde il azvarlisera fratii lui, ajunsese stapanul Egiptului si salvase poporul de foamete, sfarsind prin a-i ierta pe toti pentru raul pe care i-l facusera.

Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, care s-a uscat blestemat fiind de Domnul. Smochinul inchipuie pomul pacatului si secatuirea Legii celei vechi. Dumnezeu cere de aici inainte roada Legii celei noi, a harului venit prin Iisus Hristos.

In Sfanta si Marea Marti, denia aminteste de sirul predicilor in care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, moartea si invierea Sa, dar si semnele vremurilor de pe urma. Un accent deosebit se pune pe parabola celor 10 fecioare care zabovesc la usa camarii Mirelui: 5 intelepte, care asteapta cu candelele pline, si 5 neintelepte, care asteapta cu candelele ramase fara ulei. Refrenul acestor zile este indemnul la priveghere.

In Sfanta si Marea Miercuri, denia aduce in prim-plan pe Iuda, apostolul vanzator, in mintea caruia se coace gandul tradarii, si desfranata, femeia devenita marturisitoare, care spala picioarele lui Iisus cu lacrimi pline de cainta si Il unge cu mir spre vesnica ei mantuire. Conform Evanghelistului Ioan, nu ar fi vorba despre o desfranata, ci de Maria, sora Martei, pe care Iuda o acuza de risipirea mirului. Sfantul Ioan Gura de Aur este de parere ca este vorba despre doua femei care au facut acelasi gest. In aceasta zi, crestinii obisnuiesc sa tina post negru.

In Sfanta si Marea Joi este randuita denia celor 12 Evanghelii. In aceasta zi, Iisus a spalat, in semn de mare smerenie slujitoare, picioarele ucenicilor Sai. In aceeasi zi, la Cina cea de Taina, cand si-a adunat ucenicii pentru a celebra Pastele evreiesc, Iisus instituie Sfanta Taina a Euharistiei: “Luati, mancati, acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi. Beti dintru aceasta toti, ca acesta este sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor”. Apoi, Iisus se roaga, cu sudori de sange, Tatalui ceresc, in gradina Ghetsimani, si primeste in toiul noptii sarutul lui Iuda vanzatorul.

In aceasta zi, cei mai multi dintre cei care s-au spovedit se vor impartasi. Incepand cu aceasta zi, pana la Inviere, in biserici nu se mai trag clopotele, ci se bate numai toaca.

Sfanta si Marea Vineri (Vinerea neagra) este ziua cand a fost adus la judecata, batjocorit, schingiuit, rastignit, mort si ingropat Iisus.

Guvernatorul roman Pilat a incercat sa-L scape pe Iisus de la moarte, din pricina neintelegerilor cu evreii si a unui vis al sotiei sale. Dupa cum era obiceiul, de Pasti, era eliberat un intemnitat. Pusa sa aleaga intre Hristos si Baraba, multimea cere eliberarea talharului si rastignirea lui Iisus, strigand: “Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!”

Iisus isi poarta crucea spre Golgota, unde este rastignit intre doi talhari, dintre care unul, recunoscandu-I nevinovatia si dumnezeirea, se invredniceste de mantuire.

La ceasul al noulea, Iisus isi da duhul, iar trupul Lui este luat de Iosif si Nicodim si ingropat, dupa randuiala, intr-un mormant nou, pecetluit si pus sub paza, “ca nu cumva ucenicii Lui sa vina si sa-L fure, spunand poporului ca S-a sculat din morti.”

In seara de vineri se canta in biserici Denia Prohodului, adica slujba inmormantarii Domnului. Alaiul indurerat al credinciosilor trece pe sub Sfanta Masa, ca si cand ar trece prin mormantul lui Iisus, dupa care, in frunte cu preotii, da ocol bisericii de trei ori, adica o data pentru fiecare zi a sederii in mormant.

Sfanta si Marea Sambata este zi de reculegere. Aceasta inchipuie odihna in mormant a trupului lui Hristos. Credinciosii se pregatesc pentru marea veghe de peste noapte, cand, in toate bisericile, la miezul noptii, preotii vestesc Invierea, vor imparti lumina si vor tine slujba Sfintelor Pasti. Ei vor sfinti pasca, oule rosii si celelalte bucate. Painea stropita cu vin, numita “Sfinte Pasti”, si impartita credinciosilor, se va manca dimineata, “pe inima goala”.

Traditia mai spune ca in timpul sederii in mormant, Iisus s-a pogorat la Iad, de unde i-a scos pe Adam si Eva, precum si pe dreptii Vechiului Testament, ca arvuna a invierii si a mantuirii tuturor dreptilor, fapt adeseori infatisat in icoanele inchinate praznuirii Sfintelor Pasti.

cu adevarat necesara lectia asta!
cred ca ajungeam sa ne paruim din pricina traditiilor care sunt atat de diferite de la o zona la alta

vaaaaaaaaaiiiiiii...nici nu mi-a trecut prin minte asa ceva.....
cum sa fac fata? sunt eu voinica, dar nici chiar asa....3la1???

Sexualitate spirituala - Arta iubirii spirituale

Pentru a stăpânii oamenii si a servi admirabil cerul, nimic nu e mai pretios decât moderatia si cumpătarea.
Căci numai cel ce practică cumpătarea va obtine cu repeziciune TAO.
Cel ce obtine cu repeziciune TAO va dobândi toate virtutile si fericirile.
Cel ce dobândeste toate virtutile si fericirile va avea succs în tot ceea ce va întreprinde.
Cel ce are succes în tot ceea ce întreprinde dobândeste o putere si o armonie ce nu cunosc limite."


La prima vedere, arta taoistă a iubirii pare a fi o metodă radical diferită de aproape toate conceptiile occidentale în materie de sexualitate si tehnică amoroasă. Teoria si practica artei iubirii taoiste a format, de-a lungul secolelor, principiul fundamental al raporturilor sexuale în China si este semnificativ de constatat că, timp de mai bine de 2000 de ani, s-a practicat aici cu succes tehnica pe care azi o numim "coitus reservatus" sau continenta sexuală, fără ca aceasta să aducă vreun prejudiciu sănătătii oamenilor si calitătii urmasilor.

Tao reprezintă o întelepciune care dăinuie de mii de ani. Ideea fundamentală a filozofiei taoiste este că energia atotpătrunzătoare si elanul vital sunt sursa vietii. În organizarea universală a lucrurilor si fenomenelor, fiinta umană este o creatură minusculă, aproape insignifiantă si vulnerabilă, care nu poate spera la armonie sau la o viată fericită, dacă nu trăieste în echilibru deplin cu această sursă subtilă macrocosmică, dublă, de Viată si Putere.

Tao este energia infinită a naturii. Cel care vrea să practice Tao trebuie să fie realmente destins, sau cu alte cuvinte deschis si natural, pentru a putea intra în rezonantă perfectă cu această energie infinită. Arta taoistă a iubirii a fost structurată pe scheletul acestei filozofii lipsite de artificii, plină de prudentă, spirit de "economie", putere si suplete.

Străvechile texte taoiste recomandă întreruperile frecvente în timpul actului sexual, cu scopul de a prelungi indefinit durata contactului sexual, ceea ce permite femeii să ajungă să resimtă si să controleze orgasmul, iar iubitului ei să învete să controleze, încetul cu încetul, ejacularea, ajungând chiar să o suprime complet. Concluzia cea mai uimitoare la care au ajuns sexologii moderni Masters si Johnson este că bărbatul nu are nevoie să ejaculeze deloc atunci când face dragoste, cu exceptia momentului când doreste să aibă copii. Acest lucru are o importantă capitală mai ales după vârsta de cincizeci de ani. În această directie, maestrii taoisti afirmă: "Bărbatul trebuie să-si cultive la perfectiune arta de a-si întârzia nedefinit ejacularea, până ce iubita sa a ajuns la un suficient de mare număr de orgasme. El nu trebuie să-si lase deloc sământa (sperma) să se irosească prosteste prin ejaculare".

lasand deoparte divinitatea, credinta.... credeti in spirite si in existenta lor ?

GEO_STUFF a scris:

lasand deoparte divinitatea, credinta.... credeti in spirite si in existenta lor ?

cred intr-o forma de energie negativa sau pozitiva depinde cam ce ai facut in viata

tind sa cred ca exista spiritul...
acea energie ancestrala care ne-a fost daruita nu poate pieri impreuna cu trupul.
si daca e nepieritoare inseamna ca ea exista undeva...sub o oarecare forma.
nu s-a demonstrat inca nimic, din cate cunosc eu,....dar conform tuturor legilor firesti...nimic nu se pierde ,totul se transforma.

Daca as fi stiut ca fericirea exista…

Te-as fi cautat de mult.

Daca m-as fi gandit pentru o secunda ca existi…

As fi putut atinge cerul…chiar cand pamantul m-ar fi tinut prizoniera.

Ai fost langa mine cand nimeni nu stia unde ma ascund..

Si m-ai iubit mai mult decat o va face cineva.

Mi-ai dat putere cand viata ma forta sa ma prabusesc…

Caci Tu esti si ai fost mai presus de tot si de toate.

Nu Ti-a pasat ca Te-am alungat..nu Ti-a pasat ca am uitat de Tine…

M-ai iubit in continuare cum ma iubeai si in vesnicii.

Mi-ai vorbit de atatea ori…desi refuzam sa Te ascult

Ai daramat ziduri pentru mine…desi ma laudam ca am fost eu.

Mi-ai strigat glasul cand m-am ratacit…pana am iesit din intuneric…

Desi eu am spus iarasi ca e datorita mie.

Mi-ai soptit in noapte de atatea ori ca ma ocrotesti si sa nu-mi fie teama…

Desi nu iti ceream mai niciodata asta.

Tu erai mandru ca eu sunt copilul Tau…

Desi eu imi renegam Tatal si minteam ca sunt a nimanui.

Te mai intrebam din cand in cand ce sa fac…

Dar apoi imi plangeam in pumni ca esti nedrept.

Refuzam sa ma uit la Tine…

Desi Tu inca imi tineai fata in palmele Tale blande…

Stii…

Candva…ti-am oferit inima mea…

Ti-am spus sa o pastrezi…

Dar apoi am plans ca nu ai dat-o nimanui…

Acum iti multumesc…

Pentru ca nimeni nu ar fi pretuit-o asa cum ai facut-o Tu…

Pentru ca Tu esti minunat…

Si pentru ca…Tu esti inca aici…

Si nu vei pleca nicaieri…

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii
Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.


Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi
cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în
pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului
nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea.
Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea
stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui
sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea
şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de
bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de
rugăciune, ce este în Forachia.

Tot în această zi, pomenirea soborului drepţilor Zaharia şi Elisabeta.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului
noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul (din Cezareea), cel ce în
Constantinopol a mărturisit la anul 1765.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana (în Dacia).
Numele Sfântului Niceta de Remesiana este legat de istoria Bisericii
noastre strămoşeşti, îndeosebi pentru contribuţia sa la răspândirea
creştinismului pe teritoriul de formare al poporului român. De
asemenea, prin scrierile sale întocmite în limba latină, care au apărut
şi în traducere românească, s-a îmbogăţit patrimoniul spiritual al
teologiei ortodoxe româneşti.
Numele său este strâns legat de cetatea în care acesta a păstorit,
anume Remesiana, oraş întemeiat de împăratul Traian, care se afla la
aproximativ 30 de kilometri est de oraşul Naisus (astăzi Niş), într-o
regiune deluroasă, pe valea râului Nişava. El a fost păstorul acestei
cetăţi între anii 366-414.
Sfântul Niceta era originar din Dacia Mediteraneea, Remesiana fiind
pământul natal al acestuia. Deşi este daco-roman la origine se
presupune că acest Sfânt Ierarh şi-a petrecut prima parte a vieţii în
Apus, deoarece folosirea unei exprimări alese, precum şi întrebuinţarea
unor izvoare de limbă latină în scrierile sale, ne îndreptăţesc la
acest lucru. Cu toate că a scris numai latineşte, Sfântul Niceta
cunoştea şi greaca, cetatea Remesiana fiind într-un ţinut unde limba
greacă îşi disputa întâietatea cu limba latină; în calitate de ierarh
al acestei cetăţi, precum şi datorită activităţii sale misionare,
Sfântul Niceta era îndatorat să cunoască ambele limbi.
Printre prietenii săi, se numără şi Paulin de Nola, cu care este
împreună prăznuit la 7 ianuarie, conform martirologiilor romane. Acest
prieten va descrie activitatea misionară a vrednicului ierarh, care a
depus un susţinut efort de evanghelizare şi educare latină a popoarelor
din Dacia Ripensis şi Dacia Mediteraneea, îmblânzind inimile
barbarilor, învăţându-i să trăiască in pace şi în dreptate, cântând şi
slăvind pe Hristos. Datorită acestei impresionante opere de convertire
la creştinism, Sfântul Niceta s-a învrednicit şi de numirea de "Apostol
al daco-romanilor".
În activitatea sa misionară şi pastorală, el s-a folosit şi de opere
scrise, moştenirea literară ajunsă până la noi arătându-l pe autor ca
un erudit teolog al timpului, care priveghea cu străşnicie la apărarea
dreptei-credinţe. pe baza unor manuscrise, Sfântului Niceta i se
atribuie următoarele scrieri: Despre diferitele denumiri ale Domnului
nostru Iisus Hristos, Despre privegherea robilor lui Dumnezeu, Despre
folosul cântării de psalmi, precum şi o lucrare care l-a făcut foarte
cunoscut pe neobositul apostol, un Catehism pentru cei ce se pregătesc
pentru Botez, care ulterior a fost intitulat Cărticele de învăţătură .
Sfântul Niceta de Remesiana este cunoscut şi pentru calităţile sale
de protopsalt, printre imnele bisericeşti compuse de el fiind aşezată
la loc de cinste cunoscuta cântare Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, sau
pe scurt, Te-Deum. , care a pătruns pe teritoriul românesc odată cu
misionarii trimişi de autor. Uşor de reţinut, cuprinzând pe scurt
învăţături esenţiale mântuirii, de o curăţie cristalină a credinţei,
imnul Sfântului Niceta a fost învăţat cu uşurinţă de străbunii noştri,
care l-au lăsat moştenire din neam în neam, ajungând până la noi.
Aşadar, Sfântul Niceta de Remasiana este o personalitate remarcabilă
a Bisericii Ortodoxe, distingându-se prin rodnica sa lucrare misionară,
prin viaţa sa cea plină de sfinţenie, prin scrierile şi imnele sale.
Predicând şi scriind într-o latină clară şi simplă. el a fost un factor
de romanizare, de unitate şi continuitate a populaţiei daco-romane de
pe malurile Dunării şi din Dacia Mediteraneea. Strălucind ca un soare
al dreptei credinţe în ţinuturile din jurul Dunării, Sfântul Niceta a
devenit unul dintre stâlpii mântuirii neamului nostru, credincioşii
ortodocşi români de astăzi cinstindu-l ca o măreaţă podoabă a
străbunilor noştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.