brigada diverse

Intamplare Recenta

Proceduri noi si vechi !

Acum cateva luni unui prieten i-a disparut o suma realativ moderata de pe card, banii fiind retrasi de la un bancomat. Dupa ceva gandire ne-am dat seama si cum a fost furat. La o benzinarie angajata de la casa a sters cardul de pantaloni inainte de a-l introduce in POS. Faptul i-a ramas in memorie dupa pentru ca respectiva a potrivit mai mult timp cardul in mana si a fost atenta la zona de pantaloni de care a sters cardul. Am cautat atunci pe internet si am aflat ca deja au fost prinse retele de clonat carduri care lucrau cu aceasta metoda. Evident sub haine vanzatorii au un aparat de citit carduri magnetice.

Astazi mi-a sosit acasa o masina de spalat comandata pe net, cu plata prin pos mobil. In momentul in care i-am dat angajatului respectiv cardul sa mi-l treaca prin pos l-a studiat cateva secunde dupa care foarte atent l-a potrivit si l-a sters de salopeta sub care se vedea destul de clar forma dreptunghiulara a unui obiect. Am tinut pos-ul in asa fel incat sa nu poata vedea pinul tastat.
Nu am actionat in niciun fel, nu aveam cum sa fortez doi caratori de electrocasnice grele sa-si goleasca buzunarele daca nu eventual sa se dezbrace, nu am niciun fel de dovada pentru a apela la firma la care lucreaza si nici la politie. Doar am mutat imediat suma aflata pe card lasand 300 ron sa vad ce se intampla (si oricum maine trebuie sa fac plinul la masina). Sunt curios daca or sa riste pentru o suma atat de mica, eu am avertizare prin sms pentru fiecare plata sau extragere de numerar, astept ...

Am sunat la banca insa cei de acolo mi-au spus ca nu au auzit de asa ceva si nici nu are ce sa se intample. Right... politia a prins deja infractori care lucrau dupa aceasta retata

Concluzii? Un sistem de plata insuficient securizat, banca care nu numai ca nu-si avertizeaza/instruieste clientii ba chiar neaga realitatea, un gust amar pentru ca cineva a incercat sa ma fure chiar la mine acasa. Voi anula acest card cand o sa am timp si-o sa-mi fac altul pe care nu-l mai dau din mana, il voi trece eu personal prin pos-uri, desi nici asta nu-ti garanteaza securitatea, detalii si exemple gasiti usor pe google.
Si evident vreau ca experienta mea sa va serveasca drept avertisment.

Criza globala
Cele şapte greşeli capitale ale bancherilor, care au dus la criză
Tipareste
Trimite pe email
Comentarii Comenteaza
Cele şapte greşeli capitale ale bancherilor, care au dus la criză

Autor: Valentin Vioreanu
Publicat: 16 Februarie 2009
Vizionari: 15785;

Criza financiara are "meritul" de a fi descoperit o serie de puncte slabe ale unui sistem financiar condus de bancherii care pana nu demult erau considerati niste zei ai finantelor. De la inceputul crizei si, probabil, pana la sfarsitul ei, liderii bancilor vor fi considerati vinovati de criza financiara. Analistii s-au intrebat care sunt insa greselile care au determinat si amplificat criza.



1.Aroganta



Iesiti de pe bancile unor scoli prestigioase ale lumii precum Harvard sau London School of Economics, foarte bine platiti, multi dintre bancheri nu cunosteau sensul termenului de esec inainte de criza. Cu timpul au inceput sa fie prinsi in fantasma unui succes colosal, din care cu greu mai puteau sa iasa.



Aroganta a atarnat greu pana in final in declansarea si in propagarea crizei, lucru recunoscut si de fostul director al Lehman Brothers, devenit in prezent inamicul numarul 1 al administratiei americane, care nu s-a gandit nici macar o secunda ca statul american ar putea sa lase o institutie atat de mare precum LB sa cada. O geseala care s-a dovedit a fi fatala...



2. Lacomia



Intre 1993 si 2007, numai Dick Fuld, fostul boss al LB, a avut un venit de mai mult 500 de milioane de dolari. In 2005, bancherii de pe Wal Street au luat nu mai putin de 35 de miliarde de dolari numai din bonusuri.



Nu este prima data cand veniturile bancherilor unt luate in vizor atunci cand vine vorba de criza. De la analisti si pana la sefi de stat, aceste venituri fabuloase au fost aspru criticate, intrucat cu timpul ele au fost deconectate de performantele liderilor de institutii financiare.



Chuck Prince, fostul director al Citigroup, a primit 26 de milioane de dolari drept prima de plecare, dupa ce banca suferise o pierdere de 37 de miliarde de dolari. In 2008, cei 166.000 de angajati de pe Wall Street au primit bonusuri in valoare totala de 18 miliarde de dolari.



Ceea ce este intr-adevar uimitor, spun analistii, este ca de cele mai multe ori acestia nu vor sa renunte la aceste sume fabuloase, manifestand o lacomie iesita din comun. Aceasta atitudine a determinat unele state precum Franta sau Statele Unite sa conditioneze ajutoarele financiare acordate de reducerea totala a acestor bonusuri.



3. Strategiile pe termen scurt



Avand ca obiectiv rentabilitatea, bancherii au gandit si au implementat strategii de crestere a profitului doar pe termen scurt, ceea ce a dus la un dezechilibru, spun analistii, care numesc acest tip de gandire "dictatura termenului scurt".



Functionarea bancilor a cedat progresiv in cadrul acestui cult. Corelate cu lacomia bancherilor despre care vorbeam mai sus, profiturile pe termen scurt i-au determinat pe acestia sa recurga la investitii din ce in ce mai riscante pentru a degaja profituri din ce in ce mai mari, fara sa se gandeasca la faptul ca, la un moment dat, acest lucru ar putea aduce pierderi pe termen lung.



4. Disimularea



Bancherii au refuzat sa vorbeasca despre existenta crizei. In vara lui 2007 existau deseori declaratii ale acestora in urma carora rezulta faptul ca subprimele au murit inca din fasa. Cateva luni mai tarziu bancile pe care acestia le conduceau incepeau sa anunte deprecieri uriase.



Obiectivul acestui refuz a fost acela de a nu afecta increderea consumatorilor, insa efectul obtinut a fost unul exact opus: s-au acumulat pierderi, credibilitatea in sistemul bancar s-a diminuat drastic si in scurt timp au aparut falimentele.



"Lipsa de transparenta este principala cauza a crizei", spune Philippe Dessertine, profesor de finante la Universitatea din Paris.



5. Dogmatismul



"Statul nu este solutia problemei, el este problema insasi", spunea Ronald Reagan in 1981, deschizand o era de 25 de ani deregularizare.



"Statul este problema" a fost ideea in care au crezut si liderii marilor banci, pana in ziua in care au fost nevoiti sa bate la usile statului pentru a obtine ajutoare financiare.



Bancherii se vad nevoiti astazi sa renunte la dogmatismul care i-a dominat pana acum. Statul nu mai este o problema, ci devine solutia acesteia. Cel putin... pana trece criza.



6. Incompetenta



"Cand valurile marii se retrag, îi putem vedea pe cei care stau dezbracati sub apa". Aceasta este ilustrarea lui Warren Buffett privind criza. Intr-adevar, criza a reusit sa descopere faptul ca multi lideri de institutii financiare au dat dovada de incompetenta in gestionarea operatiunilor.



Cum a putut un simplu trader ca Jerome Kerviel sa traga un tun de 4,9 de miliarde de euro fara sa fie detectat? Cum au putut mari banci europene sa investeasca in produse Madoff fara sa-si dea seama ca acestea fac parte dintr-o mare escrocherie?



7. Iresponsabilitatea



Pentru Dick Fuld falimentul Lehman Brothers s-a produs din vina statului american care, in mod nedrept, a lasat-o sa cada. Evident, statul american il vede vinovat pe Dick Fuld care nu a incercat sa salveze institutia cand inca mai putea. Niciunul dintre bancheri nu recunoaste si nu vrea sa isi asume responsabilitatea pentru operatiunile gestionate prost sau pentru politicile riscante pe care le-a promovat.



Evident, vina crizei financiare nu poate fi aruncata numai in spatele liderilor de institutii financiare. Vina este si a celor care "le-au dat permisul de a devasta", dupa expresia economistului John Kenneth Galbraith, dar si a celor care s-au lasat prinsi in mrejele firave ale creditului usor de obtinut.

Resurse umane si rahat copt

"Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei vechi si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun si, poate, si ceva din factura de mobil necompensata. Paulica avea prea mult bun simt sa-i spuna Sefului sa faca bine si sa-i sune personal pe acei furnizori din cateva simple motive: 1) Nu-i cad c....; 2) Cuvantul lui are mai multa greutate; 3) Paulica era prea gras si cu picioare prea strambe ca sa fie secretara, fie si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor; 4) Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui (putini).

L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma de cacat. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui Nostradamus.

Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa` buna sa stai acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o duhoare patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie, ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii. Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit? De unde, miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a fost!, ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa orbecaie prin fumul gros inauntru nici macar pentru a-si salva hainele.

Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica. Te pomenesti ca a ramas inauntru, bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, aitist nebun ce este, daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama. Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10 minut, ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale intempestive.

Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti, doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulica se enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai era!

Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa (compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari - normal, Seful isi luase 4x4 si pasase vechea masina socrilor - ca el, Paulica, este platit oricum regeste pt munca de rahat pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme profitor), Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.

Restul e istorie. Cand firma e de cacat, iar tu faci - zice Seful - munca de rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald sa fie, sa nu faci amigdalita. Drept pentru care Paulica si-a facut nevoile pe platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un kurtoskolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pentru 10 minute. Si dus a fost.

Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pentru ca nu te paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat.

- n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de langa biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei;

- sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la leafa bietului Paulica;

- a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu imbunatatiri de mahon nobil;

- cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pentru tiganii care treceau prin zona sa ridice deseurile. Da` ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor si l-ati uitat acolo?!, ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia;

- Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica si colon iritabil, pentru ca orice drum la toaleta pentru cuvenita usurare ii da frisoane;

- Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-i invite in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de bonitate, daca nici sediu nu-si permit - si-or fi zis ei si dusi au fost. Pentru ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu;

- chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice!

Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul acela de milion in plus? "