jurnalul unei albine

Subiect: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:13 am

AM GASIT CATEVA RANDURI FRUMOASE SI I LE DEDIC ALBINEI CU DRAGOSTE !!!

Va interesa oare pe cineva simpla viata a unei albinute lucratoare ? Poate daca ajung sa imi fac un blog accesibil si pentru
furnici, melci si meduze...

Primele zile de viata nu prea mi le aduc aminte. Varsta mi-am dedus-o din foaia matricola de la scoala. Am facut intai instruirea generala, limbajul de comunicare, tehnica de zbor, botanica si geologie, chimie si fizica, orientare geografica, ingineria constructiei fagurilor. Ni s-a vorbit foarte putin despre viata sexuala, de care oricum nu avem parte si s-a insistat mai mult pe relatiile sociale, drepturi si indatoriri. La partea teoretica am fost destul de buna, dar la partea practica... De doua ori m-am ratacit de instructoarea de zbor, de trei ori am adus polen amestecat de sovarv cu traista ciobanului, o data m-a prins supraveghetorul furand hrana peste baremul legal. Cu pedepsele de rigoare, am reusit sa fiu incadrata
intr-o formatie de incepatoare condusa de o veterana.

Azi, trezirea in zori. Cu ochii inca urdurosi, a trebuit sa executam in grup gimnastica de dimineata. Bazaiala de control,
verificarea antenelor, genoflexiuni, intarirea abdomenului in caz de infigere a acului. Apoi sedinta tematica privind zona de zbor, sarcinile de aprovizionare, normele de lucru. Azi, formatia mea va merge 2 km pana la Poiana Narciselor. Nu facem amestecuri cu nimic. Mancare primim la pranz daca avem 50 de zboruri pline la activ. Am numarul matricol 481.
Parola de azi – „narcisa”.

Am decolat printre ultimele din formatie. De cand m-am ratacit, prefer sa le las pe altele in fata. Imi fixez reperele – un stejar mare la stanga, un paraias la dreapta, multa iarba. E devreme, racoare, nici fluturii n-au pornit la treaba si pe
noi ne chinuie din zori.... Ajungem fara opriri la narcise – veterana cea aspra ne repartizeaza zonele de culegere ca sa nu ne suprapunem si sa pierdem timpul cu deplasari la flori deja golite de polen si nectar. De fapt, smechera asta batrana stie ca daca ne intalnim doua colege mai schimbam o vorba-doua, ca alta placere prea mare nu avem.

In primele ore am reusit sa fac norma; cu saculetii plini, vaslind viguros, am reusit sa fac fata. La sosire in stup, dispecera de serviciu ne inregistreaza si ne repartizeaza spatiile de descarcare. Inca doua transporturi si luam pranzul...

Dar tentatia e mare. In drum spre narcise ma opresc la un palc de clopotei – ce betie dulce ma cuprinde – imi potolesc putin setea, nu incarc nimic dar parca nu mai am spor la zbor. Incarcata cu saculetii plini de polen, intoarcerea la stup pare deja irealizabila. Fac un popas pe la mijlocul drumului pe o frunza cu putina roua. Dintr-o cuta de petale ma striga o colega, numarul matricol 514. Stam putin de vorba, ne tragem sufletul si tocmai cand sa decolez apare supraveghetoarea cea haina. Nu a vazut-o pe colega pitita, pe mine m-a mustruluit si m-a trimis repede la stup.

Mi-am revenit. Inca un traseu si e gata dimineata. Am ramas cu ultimele albinute printre narcise, colegele din formatie se pare ca si-au terminat treaba si acum mananca. Fara prea mult chef, plec inapoi. Mai fac popas in acelasi loc. Colega mea e tot acolo. E revoltata si nu vrea sa se intoarca la stup. Viata e prea grea. Nu pot sa o conving. Vrea libertate, sa fie precum fluturii, fara sefi, fara sarcini nemiloase, de munca silnica.

Intru grabita in stup, fara sa comentez. Primesc portia de mancare, o mica siesta si incepe partea a doua. Poiana de narcise e imensa, iar noi avem de alimentat regina, trantori, coconi, albinutele ostasi, cele arhitect-constructor, doctoritele de la infirmerie, bucataresele, contabilele... Te gandesti ca pot avansa in ierarhie doar peste 30 zile... Daca esti harnica sau daca ... te sprijina cineva.

Seara, la apel, lipsesc 3 albinute. Despre una se raporteaza ca a fost vazuta prinsa intr-o revarsare de rasina pe scoarta unui brad. Nu mai putea fi salvata. Eu stiu ceva despre 514 dar nu am chef sa raportez.

S-a incheiat prima zi de lucru. Insemnarile le inscriptionez pe un perete de ceara. In aceasta carcera n-are nimeni timp sa le citeasca si sa le stearga. La scoala nu se putea tine un jurnal – eram prea mult timp urmariti. Apoi ma culc intre colegele mele de formatie. Somn usor...

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:17 am

cassalbinutza:

multumesc frumos.. cuvinte frumoase...pentru suflet!!! pupi

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:19 am

O alta zi ...
Obisnuita trezire cand se crapa afara de zori. Mirosul cald, greu si dulceag din stup ma ingretoseaza. Imi execut in graba
pregatirea de plecare. Revista de front e scurta – acelasi camp cu narcise, lozinci de imbarbatare, amenintari in caz de nerealizare a planului. Ni se pune poza la gazeta de stup daca depasim normele...
Belsugul de afara alimenteaza lacomia sefilor.
Plec precum o sageata, ca sa scap de mirosul acela statut.

Nu mai am nevoie de ghid – baba aia supraveghetoare abia lopateaza prin aer, ca o paguba si ca o cauza pierduta. Pana sa ajunga ea in zona, am sacii plini si ma retrag la baza. Polenul de dimineata e mai ud, mai greu, trage mai rentabil la realizarea de norme. Plec in tura a doua parca vrajita. Ma intalnesc pe drum cu o batranica, 168, care imi spune sa nu ma spetesc asa, ca daca fac prea mult, se mareste norma pentru toate si nu mai apuc pensia cuvenita la 100 de zile lucratoare. Cuget la spusele ei, dar totusi pana la pranz resusesc sa fiu cea mai performanta din formatie.

Doamne, ce prostie am facut ! Nu, nu mi-au marit norma ! Nu, draga ! Avind rezerva de timp, strajera sefa de la poarta principala m-a trimis cu un mesaj la strajera de la inchisoarea coconilor de inmultire.

Doamne, sunt stearpa genetic prin program, dar cand l-am vazut pe EL, un trantor frumos si superb ... A deschis ochii mari tocmai cand vorbeam cu strajerita lui – avea o taina sacra in ochi de parca zicea „Te iubesc enorm ! Hai sa evadam din puscaria asta !”. Parca s-a aprins ceva magic in pantecele meu.

Am plecat imediat, dar de imaginea lui era greu sa scap.

Dupa masa de pranz m-am lenevit putin.

M-a atras o ciuperca lipicioasa si destul de urat mirositoare. Eram insa curioasa. Stateam acolo cand am vazut o furnica prinsa in mucii ciupercii. Inca putea sa vorbeasca si mi-a zis sa plec repede, pana nu ma capteaza ciuperca. Mi-a spus ca ea , in alta viata, a fost albina, acum furnica si spera ca dupa ce va muri acum sa ajunga macar fluture.

Am pus aripile in miscare si daca nu eram tanara, cred ca nu as fi putut decola. Pana la sfarsitul zilei nu m-am abatut de la traseu, seara eram laudata si incurajata.

Am adormit visand ca sunt regina si iubitul meu ma draganeste frumos...

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:22 am

Foarte frumos si interesanta povestire...

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:23 am

cassalbinutza:

am citit acum cu atentie....
superba povestire!!! daca am cunoste misterul vietii necuvantatoarelor, cred c-am fi aproape zei...

regulile
lor nescrise si neintelese, iata ce se pot materializa asemuindu-le
activitatilor noastre...cu deosebirea ca noi avem mentori care ne
educa, iar aceste fiinte se nasc cu stiinta de-a trai in ele...
misterios si suprem lucru!!!
foarte frumos, nicole...

mai, si daca tot sunt si eu o "albina'...unde mi-e trantorul ala frumos??? salutaree

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:25 am

Ai deja...nu mai pofti

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:28 am

Am constatat ca gimnastica de dimineata este foarte utila; daca stapanii impun prin regulamente doar 30 de agitari de aripa, eu fac acum o suta in acelasi interval de timp. Stau excelent la capitolul fizic. Imi place deja sa decolez prima, lasandu-le pe oafele alea sa se taraie dupa mine.

As putea deveni acum lider, dar ce castig ? De ce sa aduc mai mult ? Am inteles ca platim taxa de protectie la animalele alea imense si nesatule numite oameni, ca si ei ne ajuta cand avem nevoie de supliment de hrana dupa ierni grele sau medicamente in caz de boala, dar trebuie sa se multumeasca si ei cu ceea ce putem face noi.

Ce-i prea mult strica.

In fond ar trebui sa ne multumeasca – noi facem o munca pentru care ei sunt incapabili. Sa vad eu un om sau un urs preparandu-si singur mierea... Ha, ha, ar fi tare amuzant !

Azi m-am intalnit iar cu un palc de furnici si am inceput sa invat limba lor.

E foarte asemanatoare cu a noastra. Sunt cele 18 pozitii ale antenelor (la ele doar 12 pozitii) si cele 10 vocale olfactive. Aici imi e mai greu – ele au mai mult acid fenic si le reuseste pronuntia din prima.
Eu ma chinuiesc.
La pranz abia asteptam sa fiu trimisa cu mesaje la jandarmeria trantorilor. Nu am avut parte. Toata dupa amiaza mi-am facut munca excitandu-ma psihic la gandul ca mi-as putea revedea iubitul.
Am pus la cale o strategie, dar trebuie sa aflu intai sistemul de parolare al garzilor.

Pe langa masa obligatorie am ciugulit azi o picaturica de roua de pe ciumafaie – am auzit ca da vise frumoase.

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:31 am

cassalbinutza

e clar...sunt tot mai mult ...albina!!! geek

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:33 am

Mai Albi ai parte de o poveste frumoasa...
vreau si eu, eu cine sint ??? palma

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:48 am

Cu visele nu stiu cum am stat, dar dupa roua aia drogata parca eram batuta cand m-am trezit. Am zburat cam in cercuri pana la stejarul cel batran. Si cum stateam pe o frunza comoda si netremuratoare la adierea vantului, a poposit langa mine o viespe.

Stiam de la instructajele din scoala ca nu e voie sa intri in vorba cu salbaticele astea maneliste, ca iti cad greu la reputatie... Ei, ce sa-ti zic, ca de-asta mor eu acum, de reputatia mea de sclav al apiculturii stiintifice ! Persoanele tinere intotdeauna sunt mai curioase si mai imprudente decat batranicile conservatoare. Asa ca am acceptat o conversatie destul de politicoasa, in care nefiind jigniri, am acceptat o revedere, daca timpul ne va permite.

La viespi, desi au o relativa ierarhie asemanatoare cu a albinutelor, nu exista taxa catre protectorul nemilos numit om. De
aceea, planurile de colectare sunt ceva mai lejere – exista si un fel de comunism, dar nu exagerat ca la noi. Mai vorbim altadata – la viespi nu e cu numere, ci cu un fel de cod cu bare bazait care in traducere libera inseamna „a saptea fiinta din al patrulea fagure al celei de-a treia regine”. Si-a notat si ea numele meu – de fapt numar matricol si am stabilit o intalnire peste trei zile dar mai la varful stejarului, pentru a nu ne vedea supraveghetoarea mea.

Oricum, hoasca aia batrana s-a prins. Ca pe unde ai fost, a plouat si pe acolo, ai vazut daca a inflorit menta ? Intrebari de
gardian idiot caruia este bine sa ii raspunzi naiv, sa te considere inca minor cu cas la gura.

N-am mai gustat roua aceea, dar am incercat sa imit un zbor de fluture. Nu am reusit.

Trec zilele astea ceva de te sperie ! Daca e sa specific trezirea, tot aia a fost ! Munca de zi cu zi ? Rahat pe bat !
Sentimentele fata de iubitul meu care nu va fi niciodata al meu ?

Da’ de ce sa nu fie al meu ? ce inseamna determinarea asta genetica si o anumita ordine sociala fata de vointa unei fiinte ? Poate insemna ceva, poate chiar ceva decisiv, daca e o fiinta care deja s-a predat, lupta e inutila. Dar daca ai ceva sange in instalatie, se mai poate sta la discutie.

Ma culc matrasita de sentimentele de revolta fata de orinduirea noastra.

Nu stiu inca de voi putea lupta, vreau sa lupt, dar nu stiu cum... Prea tanara pentru un razboi atat de mare ? Nu, mesteri mari si faurari ! Va voi invinge cu propriile voastre arme. Am de gand sa...

Da’ ce-s proasta sa spun ce am de gand ?

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Mai 31, 2009 11:59 am

Deocamdata trebuie sa fiu cuminte, disciplinata, sa le cuceresc increderea, nu se poate sa-ti lasi fecalele in fata sefilor.

Asa ca fac gimnastica, ajut chiar o colega sa execute cat mai corect exercitiile de abdomen. Nu ma abat din drum, nu mai fur mancare, nu beau ciumafaie... sefa e cu ochii pe mine, parca ar banui ceva dar nu stie ce pun la cale. Probabil ca la astea batrane apare un simt nou care le ajuta sa ghiceasca gandurile fetelor... Sau a trecut si ea candva prin ce trec eu acuma si ma pandeste la cotitura.

Am o mare satisfactie cand vad ca daca ea pierde timpul cu mine, celelalte colege de formatie au o viata mai lejera. In masa de pranz chiar primesc multumiri ca o tin pe sefa taras dupa mine si la WC. Daca ii place sa se uite in fundul meu, ce sa-i fac ? Sa-i urez poate „pofta buna !”.

Adorm insa greu, cu gandul la iubitul meu. Nici azi nu am putut ajunge la el.alta zi...

Sefa m-a propus in plutonul de explorare al castanilor. Se pare ca se pregatesc de inflorire si trebuie intocmit un raport – ce cantitate de flori, pe ce arie, cam cate lucratoare trebuie mobilizate. Se pare ca vor fi unele modificari si la bucatarie – nectarul asta are alte caracteristici.

Am plecat in formatie doar de 5 cercetase, cu o sefa noua, foarte isteata. Cand am luat o pauza sa ne odihnim inainte de a trece peste deal, m-a intrebat daca pot sa ma duc singura pana la un pom razlet si sa raportez ce este. Evident ca am galopat fara preget si i-am adus informatiile dorite – era un castan batran cu doar trei ramuri in viata, flori la mare altitudine, destul de dificil de atins. Potential de exploatare mic.

Mi-a multumit si mi-a spus ca e teritoriul ideal pentru zborurile de antrenament ale coconilor. Atunci am devenit foarte atenta. Mi-a explicat ca abia peste o saptamana coconii sunt suficient de maturi pentru a fi scosi la antrenament.

Trebuie ademeniti fara mancare la un loc cu miresme imbatatoare pentru a-si dovedi harnicia. Din doua sute, se vor selecta maximum 20 de masculi performanti, restul vor pieri in urma testelor de anduranta. Intai mi-a crescut speranta, apoi mi s-a prabusit. Dar, mare este Dumnezeul nostru, al tuturor fiintelor. Ma va calauzi el intr-un fel.

Subiect: Re: jurnalul unei albine Lun Iun 01, 2009 6:41 pm

o alta zi...

Am sperat ca ma muta la cercetasi. Dar, la sedinta de front, am primit iar insarcinari la narcise. Sefa chiar m-a atentionat sa nu mi-o iau in cap dupa ziua de ieri in care nu am muncit efectiv... M-am uitat la ea ca prin ceata si m-am consolat cu gandul ca adunand polen de narcise am timp sa ma gandesc mai bine la planurile mele.

Si eram atat de concentrata pe la al treilea transport ca m-am ciocnit cu un fluture, bine ca nu era prea mare, era din cel de trifoi, nu din neamul varzarilor. Ne-am cerut reciproc scuze, dar eu am pagubit o parte din recolta de polen.

Seara mi-au schimbat locul de dormit. Sunt sefa de rand. Avantaj – nu sunt inghesuita din doua parti. Dezavantaj, pe o parte mi-e mai frig...

Ziua 38

La gimnastica de dimineata au participat doua infirmiere care selectau body-guarzi pentru antrenamentele coconilor. Am etalat o maiestrie de culturista care le-a lasat cu gura cascata pe colegele mele. Sefa mea a fost anuntata ca in curand are loc o detasare si trebuie sa ma inlocuiasca. Din formatia noastra au ales doar 4 albinute..

Urmarea a fost foarte directa – daca esti asa de fortoasa, ia cara mai mult decat de obicei. Am crezut ca ordinul e o prelungire a examenului asa ca am tras tare – am depasit norma si la viteza si la cantitatea colectata. Ar trebui sa ma dea la gazeta de stup...

Si cand te gandesti ca nu fac asta nici pentru sefa, nici pentru regina aia dodoloata, nici pentru patriotism local – fac totul
pentru dragostea care ma rascoleste si nu stiu nici cum a inceput si nici cum se va termina....

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mier Iun 03, 2009 9:44 am

Cred ca azi e ultima zi la narcise; dar sefa mi-a ordonat o misiune speciala – polen de urzici ! Cica au descoperit doctorasii
nostri niste enzime de sta virusul ca la parada cand se intalneste cu ele ! Imunitate, veselie, viata lunga (pentru unii, nu pentru toti... procesul de prelucrare e mai complicat).

Doamne, ce am putut sa robotesc la migaloasele astea de flori de urzica : mici, puchinoase, inguste, cu miros iute de iti venea sa stranuti tot timpul. Un avantaj tot am avut – sefa nu intra in zona ca o deranja putoarea de urzica...

M-a cicalit sefa sa fiu atenta la panzele de paianjeni si parca mi-a cobit – printre urzici era plin de vicleni cu capcanele intinse . Asa ca am putut sa-mi fac un cocktail de ciumafaie cu musetel si papadie – a iesit excelent.

M-a cicalit sefa sa fiu atenta la panzele de paianjeni si parca mi-a cobit – printre urzici era plin de vicleni cu capcanele intinse . Asa ca am putut sa-mi fac un cocktail de ciumafaie cu musetel si papadie – a iesit excelent.

Am facut o doza in plus pe care i-am oferit-o viespei cu care m-am intalnit in varful stejarului cel batran. I-am povestit de iubirea mea, a zis ca e foarte periculos gandul meu de razvratire, dar pe ea o incita ideea, asa ca daca voi fi in impas, pot sa ma refugiez in camerele libere ale viesparului (cateva scorburi inca neocupate in care s-au jalonat viitorii faguri). I-am multumit si am ajuns la timp seara pentru a nu fi data disparuta. Oboseala mare. Ciumafaia aia a buna rau !

alta zi...

Zi destul de obisnuita.... Cred ca e ultima zi la narcise.... Umblam ca tampitele sa stoarcem ultimii stropi – gata, nu mai e
rentabilitate. Trebuie sa fii un sef ingust la minte sa mai terorizezi atatea lucratoare pentru o munca de Sisif ! Chiar am propus o schimbare de plan de munca si s-au uitat la mine ca la Suvorov cand a cazut de pe cal si a strigat „Victoria e a mea!”. De fapt nu stiu nici cine e Suvorov si nici daca a cazut de pe cal, dar asa am auzit eu vorba asta cand treceam pe langa geamul stuparului care ne dijmuieste recolta.

Ma rog sa vina mai repede clipa in care sa il pot revedea pe iubitul meu (de ce ii spun oare asa, ca poate el a mai vazut o gramada de muncitoare ca mine ! Se uita el , printul printilor, alesul alesilor, la o albinuta modesta ca mine ?

Se uita, nu se uita, viata lui e mica ! Daca rezista la antrenament, il omoara dupa imperecherea cu basoalda aia de regina
(fata de ea, eu am o talie de virgina super !). daca nu rezista, tot moare. Singura lui sansa sunt eu. Daca vreau sa ma ocup de soarta lui !

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mier Iun 03, 2009 10:17 am

Am avut ceva intuitie, dar nu prea grozava. Azi nu am iesit in teren, ne-a pus sa facem curatenie – adevarul e ca se stransesera in dormitor si pe culoare niste acumulari de dejectii care ne omorau cu zile. Asa ca am declarat o campanie ecologica si am carat mormane de gunoaie in exterior, cu aceasta ocazie am reusit sa ma apropii iar de celula coconilor si l-am vazut iar pe EL !

E clar ca m-a recunoscut, a clipit si apoi a facut cu antenele semnul „taina- imi place- tine”. I-am raspuns cat de succint am putut „repede-noi-singuri-iubire”. Nu cred ca ne-a vazut cineva. Si la coconi se schimbau asternuturile si era o vanzoleala de nici sefii nu mai stiau ce conduc acolo. Doamne, dar ce inseamna pentru o biata furnicuta lucratoare mirosul acela de mascul ! Iti vine, pe bune, sa te cateri pe pereti !

Ziua 42

Vechea formatie s-a spart. Am intrat in echipa pentru papadie si musetel. Avem dezlegare si la scaieti, trifoi si lucerna, dar mai ponderat, ca amaresc mierea si nici ceara nu iese solida, ci sfaramicioasa. Prima zi – fara norma de lucru, explorare. Am iesit lejer pe locul intai, fara sa fortez.

Iar mi-a zis o batranica s-o las mai moale ca nu s-a vazut pana acum monument de albinuta la usa stupului. I-am zis ca muncesc de placerea de a munci. M-a sictirit imediat si a zis ca o sa vad eu peste o suta de zile ce placeri o sa mai am. Zicea ca pe ea o dor cumplit incheieturile si ar prefera sa moara decat sa o goneasca pe tarla la „produs”. Dar, deh, daca nu are studii ! Putea sa stea la infirmerie, nu sa alerge ca nebuna de colo-colo. Am intrebat-o de ce nu si-a facut studiile necesare. „Ehei, a zis babusca, m-au pedepsit pentru o gresala a tineretii!”. „Da’ ce-ai facut ?”. „Am fugit cu un cocon...”.

Bai, asta ori era o provocatoare, ori citea gandurile sau... poate ca nu sunt eu prima albinuta razvratita ! M-a tulburat mult
discutia, am si uitat sa salut cateva furnici prietene care imi semnalau cand sa ma feresc de gandaceii aceia oribili care se prefac ca sunt planta verde si cand te lipesti de ei nu te mai lasa sa te duci si te mananca lent, cu tot dichisul. Asa a mancat-o pe proasta aia de 1243 care nu stia limba furnicilor. Trei zile a tipat si tot degeaba – nu o mai putea salva nici SMURD-ul omenesc cu decarcerarea lui miraculoasa.....

Subiect: Re: jurnalul unei albine Joi Iun 04, 2009 9:51 am

alta zi ...

Azi, zi de lucru normala. Dupa visele mele erotice, imi trebuia sedinta de lucru cu norme si planificare... Dar, rabda albinuta pentru iubirea ei. Nici un zvon despre coconi si antrenament. Raza de miscare e mica, recoltarea e destul de lejera, dar normele sunt mari. Am o alta sefa, mi se pare ca e surda sau cam indiferenta – ne lasa sa trancanim unele cu altele.

Am surprins-o insa discutand intr-o pauza cu o preferata de-a ei ca de fapt ea era astroloaga, stia miscarile stelelor pe cer, avand abilitati nebanuite de cercetare in nocturna, dar acum executa o pedeapsa de o saptamana, apoi se intoarce la iatacul regal.

Mi-am propus ca de maine sa „tin aproape”. Cine stie ce mai pot afla de folos pentru planurile mele. Cu stelele astea uneori glumim, dar de multe ori se implinesc previziunile. Ce strica daca trag cu ochiul si la astroloaga pedepsita ?

Ziua 44

M-am intalnit azi cu cine credeti ? Cu evadata 514 ! E slabanoaga vai de capul ei. A inteles de ce. Fluturii aceia independenti au organismul construit in asa fel incat sa traiasca fara sa aiba nevoie de comunitate. Zboara, mananca oarece, se inmultesc frumos si mor. Albinele au nevoie de hrana prelucrata pentru a putea sa isi creeze anticorpi si sa lupte contra bolilor. O albinuta singura e greu sa reziste in afara colectivitatii. Am intrebat-o cum a rezistat
pana acum ! A fost sluga la viespi, acum a fugit de la ele si incearca sa revina la stup, poate merge figura. Nu stiam daca merge, asa ca am lasat-o sa isi incerce norocul.

A fost prinsa, judecata si reprimita in colectivitate dar cu prelungirea perioadei de pensionare, Trebuie sa iasa la lucru inca 100 de zile. Ea a zis ca nu ii pasa, ca e fericita de reintegrare, dar babuta aceea sfatoasa a mormait un „Nici nu stii ce te asteapta !”

Ziua 45

Monotonie... Clipele trec asa de greu cand nu esti alaturi de cel iubit... Si te mai terorizeaza si ideea ca nu se stie cand il vei putea revedea... Il visez in fiecare noapte cum ii mangai perisorul matasos si dansam cu antenele pana ametim si ne imperechem in nestire...

El e foarte atent cu mine, ma mangaie, ma tine in brate, ma rasfata cu sarutari tandre...

Mai am de facut o gramada de drumuri si tare bine mi-ar prinde sa ma ascund undeva sa pot sa-mi plang nefericirea fara sa ma vada colegele astea rautacioase.

Am gasit un clopotel vioriu.

Aici pot sta linistita – la papadie te scaneaza sefa de departe, dar aici stau linistita. Ia sa beau si eu ceva, ca sa mai imi
treaca aleanul. Stau asa si imi fac planuri. Atipesc fericita dar ma trezeste o zgaltaiala : a intrat astroloaga dupa mine. Cum de m-a gasit ? A citit in stele ?

La masa de pranz nici mancarea nu are gust. Am tot timpul senzatia ca toate vor sa imi afle tainele. Imi feresc privirea cat pot, ca poate asa se citesc gandurile...

Subiect: Re: jurnalul unei albine Sam Iun 06, 2009 7:56 am

abia astept finalul...
are parte de cocon, sau il omoara regina la prima "partida"?

e foarte faina povestirea...e ceva intre comic si tragic... affraid

Subiect: Re: jurnalul unei albine Sam Iun 06, 2009 2:37 pm

Am reusit sa depasesc toate normele. Cu gandul la treburile tainice, mi-am zis ca daca muncesc mult poate uit de necazuri. Felicitari, supliment de mancare, evidentiere in fata regimentului de culegatoare. Privind asa, din afara, se poate zice ca toate treburile imi merg bine. Dar, ce e in sufletul meu, numai eu stiu... Chiar mi-a venit azi chef sa fredonez un cantec de of si jale. Am auzit ca maine sunt din nou selectata la cercetase.

Ma culc repede straduindu-ma sa il visez cat mai repede si macar in vis sa pot sta nedespartita de El, iubitul meu cocon, de neam princiar.

Ziua 47

Zvonul s-a confirmat. O formatie de doar 20 am plecat cu o veterana foarte destoinica sa exploram o zona aflata cam la limita dintre noi si stupul vecin. Sunt cateva sute de salcami, dar nu le-a venit inca randul sa infloreasca. Nu avem norma dar sefa ne pune sa prelevam diferite mostre...

Pe mine m-a pus la maci si m-am cam ametit. Prea mult rosu sau roua e mai puternica decat la ciumafaie ?

Pe drumul de intoarcere am cerut voie sa controlez zona de castani.
M-a lasat sefa si am fost singura. M-am intalnit cu prietena mea, viespea. Mancase bine si isi savura in tihna pauza la locul tainic pe care mi-l aratase. Am sporovait putin, am cinstit-o cu putin suc de mac si am inceput sa ne hlizim amandoua cam fara motiv, asa, ca proastele !

La stup am descarcat mostrele ramase, am redactat raportul si am pastrat o bucatica de ceara ca sa mai pot nota cate ceva si cand sunt plecata.

Iar pute in dormitor. Simt ca nu mai suport vagauna asta sinistra ca o puscarie. Dar cum sa evadez fara EL ?

Ziua 48

Mare noroc am avut azi la lucru ! Tocmai finalizam o floare de papadie cand a trecut pe acolo o vaca imensa care isi facea nevoile pe mine. Treaba mare ! Noroc ca am reflexe bune – am simtit valul de aer care se misca inaintea balegii si am avut timp sa decolez. M-au atins cativa stropi si acum put mai rau decat dormitorul din stup.

Am raportat la stup si m-au trimis la infirmerie. Foarte pricepute surorile astea, m-au sters si m-au aranjat ca pe o mireasa.

Iar visez ! Eu si mireasa. O amarata de slujnica indrazneste sa ridice ochii la un print de neam mare ! Ce-ar zice hoasca aia batrana daca ar sti ce gandesc ?

Azi am dormit foarte greu – cosmaruri cu tot felul de dusmani care ma provoaca sa ii intep si sa mor cu ei, cu sacrificiul acului meu veninos.. Nu l-a putut visa pe iubitul meu.

Ziua 49

A venit astroloaga sa ma anunte ca de maine fac parte din echipa de paza a coconilor. Impreuna cu ea facem o instruire
preliminara si apoi iesim in teren. Deocamdata am doar jumatate de norma, iar dupa masa de pranz am liber pentru odihna.
Doamne, ce fericita am zburat dansand prin aer !

Cate cercuri de fericire, cu ce eleganta ma lasam pe florile albastre de cicoare ! A munci si a zburda !

La pranz mi-au schimbat alimentatia, ca sa imi creasca potentialul de venin. Culcare destul de devreme.

Subiect: Re: jurnalul unei albine Sam Iun 06, 2009 2:55 pm

Ziua 50

Trezire foarte devreme.

Convocare la sala de studiu unde se repartizeaza sarcinile.
Este adus primul lot de coconi si fiecare albina devine instructor de zbor. Al meu nu a aparut inca.

Tare sunt nepriceputi. Abia isi misca aripile, parca sunt handicapati. Si lenesi, ingamfati.

Pe la meu am reusit sa il mobilizez putin cand i-am zis ca daca nu face exercitiile obligatorii o sa-l trimita hrana la furnici, la schimb cu medicamente furnicesti pe baza de fenoli.. Dupa pranz, a venit si lotul al doilea. Era si iubitul meu si nu mi-a fost prea greu sa o conving pe astroloaga sa il lase in seama mea. Am facut o instructie model cu el – foarte molatec, dar dupa ce ne-am declarat iubirea si i-am spus ca de el va depinde toata fericirea noastra, a devenit ceva mai sarguincios.

Mi-a displacut insa ca a devenit cam obraznic de la inceput.
Nici nu ne cunoastem prea bine si deja vroia sa imi mangaie funduletul. Si de fata cu ceilalti ! L-am pus la punct si n-a mai facut gesturi necuvenite.

Seara el a fost dus la locul coconilor, eu la dormitorul acela infect de lucratoare saraca.

Da, dar in vis sunt cea mai frumoasa regina din lume, cea mai fericita si cea mai iubita....

Ziua 51

Trezire devreme, o noua instruire. Devotamentul nostru este solicitat insistent.

Raspundem cu viata pentru coconi, ei vor asigura inmultirea. Ei sunt foarte gustosi pentru pasarele, de aceea trebuie pilotati cu grija, feriti de rele. Trebuie sa invatam azi cu ei decolarea si aterizarea. Suntem cate 4 albinute la un cocon. S-a tras la sorti si eu am cazut cu un cocon pe care nu il cunosteam aproape de loc. Mare nataflet si asta. E in stare sa adoarma pana sa aterizeze. Si dupa o ora deja ii ghioraiau matele de foame. Pai eu pot sa zbor si trei zile fara sa mananc sau sa beau ceva !

Iubitul meu e cam departe de mine. Dar il pot vedea si ne facem semne. Nu ne indepartam prea mult de stup. Ii invatam pe coconi si unele lucruri necesare – soiurile de flori, felurile de mancare. Ei au stat numai inauntru pana acum si au consumat doar mancare prelucrata. Nu le place polenul proaspat sau apa de roua. Sunt cam simandicosi. Da’ lasa ca pe iubitul meu, daca reusim sa evadam, o sa-l dau eu pe brazda.
Daca iubesti, nu faci nazuri !

Dupa masa de pranz am trecut la lectia de viraje si, mai ales, shimbarea de directie pentru a deruta eventualii dusmani. De dimineata nu am avut pierderi, insa dupa amiaza doi coconi au fost rapiti si mancati de prepelite. Una dintre albinute a avut timp sa isi infiga acul in piciorul unei pasarele, dar degeaba – a murit la datorie, a fost stearsa din evidente. Am inteles de la contabila statisticiana ca suntem in graficul normal de pagube, ba chiar stam bine.

Da’ daca mi-l ciugulea pe iubitul meu ? Ce „bine” mai era asta? Am niste emotii grozave. Dar nu ma pot incumeta sa evadam pana nu este el bine pregatit pentru asta. Trebuie sa mai dea jos din slana aia de pe el. O fi el frumos, dar nu mi-ar place sa gafaie cand ne draganim...

Ziua 52

Azi executam zboruri de medie distanta si inaltime mica. Ne deplasam spre un palc de corcodusi care nu mai au flori, dar avem niste repere de adaposturi acolo – in caz ca ne urmareste vreun dusman, ne putem refugia in mici scorburi pregatite pentru asa ceva.

Sunt cu iubitul meu. Reusesc sa comunic cu el fara sa dam de banuit. Imi promite sa execute toate ordinele fara abatere. Reusim toate virajele si viteza de croziera. Odihna la corcodusi, putina hrana prelucrata pentru coconi; noi ne multumim cu mancarea proaspata. Mult mananci, mult dai afara. Incepe sa-mi fie rusine sa imi fac nevoile de fata cu iubitul meu, dar nu avem incotro. Coconii sunt foarte curati, ei nu prea fac mizerie. Probabil hrana aceea concentrata se digera aproape integral asa ca nu stau toata ziua sa se stearga la fund ca noi, lucratoarele.

Zburam inapoi. Coconul meu se descurca excelent. Cred ca peste o zi sau doua putem pleca de aici. Sa fugim in lume si, poate sa intemeiem o familie si o societate mai buna, mai curata, mai demna.

Seara insa, el doarme la palat, eu la dormitorul comun si imputit. O fosta colega, ramasa inca la muncile obisnuite imi spune ca miros tare frumos – m-am atins azi de cateva ori de iubitul meu si deja se simte parfumul lui de mascul. Te pomenesti ca acum fetele astea se excita mirosindu-ma !

Subiect: Re: jurnalul unei albine Dum Iun 07, 2009 4:10 pm

Ziua 53

Ieri nu am pierdut nici un cocon. Azi insa a fost un dezastru. Am avut lectia de cursa lunga si inalta altitudine. Trebuia sa ajungem la castanii stiuti. Patru coconi nu au rezistat si au cazut la pamant de epuizare. Orice incercare de resuscitare nu a dat rezultate.

Au aparut imediat furnicile ca sa faca pe acolo curatenie, iar dragii nostri coconi au ajuns hrana la furnici. Inca trei am pierdut ca hrana la pasarele – au mai murit si 5 soldati. Un cocon pur si simple a disparut – nimeni nu stia unde este – nici pe jos, nici mancat de pasarele.

Eu cred ca s-a ascuns ca sa evadeze. Nici o patrula nu a reusit sa dea de el, desi au fost cateva albinute copoi, care reusesc sa tina urma unui cocon pe o raza de aproape 1 km. Nu am avut probleme cu iubitul meu.

Decoleaza si aterizeaza destul de bine, manevrele de viraj sunt cam greoaie, dar se straduieste. Iar m-a mangaiat pe fund, dar sper ca nu a vazut nimeni.

Am mancat cu mare pofta si nici dormitorul nu mi s-a mai parut imputit. Ba chiar noaptea a trecut prea greu. Cred ca daca avem noroc, maine e ziua cea mare. Am pus deoparte si ceva mancarica pentru Iubi al meu. Ma rog sa nu intervina ceva.

Ziua 54.

Noaptea s-a starnit o furtuna naprasnica. Tunete, aparaie mare. Dimineata – cer innorat, vant rece, ploaie dusmanoasa. Azi nu se zboara. Curatenie la dormitoare, reparatii. Treburi casnice.

Dar tot imi vine sa zburd. O iesi el soarele si in poienita noastra !

Astroloaga m-a vazut scriind si m-a rugat sa o ajut sa completeze vocabularul albino-furnicesc. Am lucrat cu multa placere si a zis ca poate pune o vorba buna la sefi, sa nu mai muncesc la cules si transport, ci sa raman la biblioteca si cercetare. Am multumit frumos, dar in gandul meu eram deja „tai-tai” cu El, departe de lumea asta nedreapta !

Somn usor, vise erotice si nerabdarea desteptarii...

Ziua 55

Am fost rasplatita pentru credinta ! Soare, frumos, zi excelenta pentru zbor. Gimnastica de dimineata imi pune in evidenta un trup cu care s-a mandri multe albinute. Sunt numai fibra si reflexe ultrarapide. Reusesc sa zbor pe verticala prin rotire, putand simula o cadere sau ma pot rasuci in aer in jurul axului central.

Sunt din nou in echipa de insotire a coconilor. Acum suntem cate 10 soldatoaice la un cocon. Plecam tot spre castani, ca gandul de a ajunge pana la salcami. Se pare ca exista unele planuri ca o familie noua sa roiasca in acea zona.

La primul popas de alimentare – coconii trebuie hraniti des – reusesc sa pun la cale cu iubitul meu manevra de evadare.

In dreptul unui anumit castan eu voi simula o cadere fulgeratoare, el, aparent derutat, va incerca sa ma urmeze si, pana sa inteleaga restul garzii ce se intampla, ne ascundem la scorbura viepilor. Acolo, copoii nu au nici o putere – mirosul de viespe ecraneaza prezenta coconului.

Ne-a mai venit in ajutor o intamplare- un ciocarlan a vrut sa capturaze un alt cocon – s-a creat invalmaseala si am reusit sa ne ascundem. Am stat ascunsi in scorbura pana spre seara. Am scapat !
Suntem liberi ! Suntem singuri.

Dar nu e asta noaptea nuntii noastre. Iubitul meu cu ochi frumosi e epuizat de atatea intamplari. Il menajez dar nu ma pot abtine sa il mangai tandru in timp ce el doarme ca un inger.

Doamne, cata fericire e pe mine ! Cate planuri am acum ! Noaptea asta e prea lunga. Insemnarile le fac acum pe ceara sterpelita. Chicotesc gandindu-ma la chipul supraveghetoarei mele ! Am scapat de ea si nu mai execut acum decat ordinele mele si dorintele iubitului meu.

Nu pot dormi. ...

Subiect: Re: jurnalul unei albine Lun Iun 08, 2009 8:34 am

opaaa...devine palpitant.... Embarassed

Subiect: Re: jurnalul unei albine Lun Iun 08, 2009 11:13 am

Ziua 56

Nici nu s-a facut bine ziua si am decolat – nu sunt prea multe flori deschise acum, dar pentru iubitul meu sunt in stare sa le violez petalele, sa adun tot ce e mai bun pentru el ! Ma intorc incarcata de bunatati. Am luat si ceva de baut....

El inca doarme.

Il mangai cu tandrete si da semne de trezire. Cum ma vede, incepe sa imi mangaie funduletul si ma doreste. Il satisfac, nestiind nici eu prea bine cum trebuie sa stau. Dar fac orice sa pot avea oua de la Iubi al meu ! Nu pot spune nici ca m-a durut, nici ca mi-a placut enorm. A fost mai mult placerea psihica de a-i indeplini dorintele, de a-l cuceri. A dormit pana aproape la pranz. Cum s-a trezit, a vrut mancare. I-am oferit tot ce am adus, a mancat tot; la sfarsit i-am dat si putina
esenta furata din stup, mancarea lui preferata.

Mai am pentru trei zile, dar poate pana atunci invata sa se multumeasca cu hrana bruta. Dupa ce s-a saturat, ne-am iubit din nou; as fi vrut sa dureze mai mult, dar se pare ca actul sexual pentru coconi este epuizant. Se intampla prea repede si pe urma doarme. Am profitat sa ma duc dupa mancare. Nu am randament prea mare pentru ca trebuie sa fiu cu ochii in patru.

Ma feresc si de pasarele, de roiul meu, ba chiar si de viespile care nu trebuie sa afle ca temporar stau la ele. Fara chirie.. Fac 5 transporturi. Eu doar ciugulesc putin, dar iubitul meu cand se scoala, devoreaza tot si, ce e mai rau, incepe sa dejecteze pe unde apuca. Nu e obisnuit cu hrana asta, e cert. Asa ca incep sa fac curat.

Ziua 57

Cred ca noaptea trecuta a fost adevarata noapte a nuntii. De 4 ori s-a trezit si m-a dorit. Am inceput sa ii explic ca as vrea mai multa tandrete, sa avem si noi un preludiu cu mai multa placere, nu asa repede de parca ne-ar grabi cineva. Aici nu avem sefi, aici facem toate placerile noastre, cat mai tacticos.

A inceput sa ma mangaie remarcand totusi ca nu sunt pufoasa ca o regina – criteriile lui de frumusete sunt se pare altele. Eu sunt mai ciolanoasa, facuta pentru munca, mai putin pentru dragoste. Dar imi este recunoscator pentru l-am ajutat sa se elibereze. Stia ce il asteapta dupa imperechere – urma sacrificiul ritual, deoarece devenea inutil, un trantor incapabil sa isi procure mancarea.

I-am bagat in cap ca de maine mergem amandoi la cules. Sa nu mai fie parazit, sau dependent de altcineva. Sa fie mandru, sa fie liber. Si, poate ca mama Natura face un miracol si reusim sa avem impreuna oua din care sa crestem albinute libere, care sa munceasca doar pentru ele, nu sa fie exploatate cu atata lipsa de blandete.

Am adormit unul langa altul, plini de vise frumoase.

Ziua 58

A promis dar nu a putut iesi sa zboare. Inca e foarte obosit. Am carat la mancare de mi-ar fi ajuns o saptamana. El a consumat tot si ar mai fi vrut, dar l-am inbunat cu o bucatica de esenta de-a coconilor.

Intre pauzele de zbor, ne-am tot draganit. Incepe sa imi placa tot mai mult.

M-am intalnit si cu prietena mea, viespea. I-am povestit ce fericita sunt, ce sperante mari am... Era si ea impresionata de
fericirea mea. „Arati ca o regina, draga mea”, mi-a zis. Dragostea infrumuseteaza pe oricine, m-am gandit eu.

Mi-a spus insa ca nu crede ca voi reusi sa schimb aceste oranduieli strabune care sunt si la viespi, si la furnici si cine mai
stie la cate lighioane din acest Univers.

A acceptat insa ideea ca viata noastra se scurge mult mai frumos cand avem un tel, o speranta...

Plina de mine, increzatoare in viitor, am dereticat culcusul care incepuse sa miroasa mai urat decat dormitorul comun de la stup.

Subiect: Re: jurnalul unei albine Lun Iun 08, 2009 5:08 pm

Un cadou si de la mine...

jurnalul unei albine 005

Subiect: Re: jurnalul unei albine Joi Iun 11, 2009 2:33 pm

Ziua 59

Mai cu voie, mai fara voie, l-am scos din asternut pe iubitul meu.
Am uzat de tonul de instructor de zbor care stie sa se impuna. I-am zis ca acum el nu mai e print si eu slujnica, suntem amandoi egali si, daca vrem sa fim fericiti, trebuie sa umblam impreuna dupa mancare. De ce sa i-o car eu in culcus si nu merge el sa isi aleaga ceea ce ii place ?

L-am dus si i-am aratat tot ce se poate gasi, sa isi aleaga.
Mai am doar o portie de esenta, dupa asta se poate bizui doar pe hrana bruta.

Cam fara pofta a devorat cantitati respectabile de polen si nectar – mai ales de la niste margarete pe care eu inainte le ignoram. Probabil ca instinctul lui il dirijeaza mai bine catre hrana care ii satisface mai bine necesitatile. Deocamdata remarc faptul ca schimbarea de hrana i-a micsorat apetitul sexual. Ce ma fac ? I-am administrat ultima doza de esenta si s-a simtit imediat schimbarea.

Ziua 60

In timpul noptii mi-a venit o ideea extraordinara ! Nu pot sa sterpelesc hrana din stup, dar as putea incerca de la oameni. Ei ne dijmuiesc pe noi, de ce nu as recupera si eu ceva de la ei ? Asta nu e hotie , iau inapoi in fond ceva ce a fost al meu si el mi l-a luat cu dreptul celui mai puternic. Iar eu o sa iau inapoi cu dreptul celui mai istet.

Nici nu se crapase bine de ziua si eram deja la culcusul oamenilor. Un geam deschis. Intru si explorez. Oamenii dorm in
patucurile lor. Pe masa, un vas mic in care e o hrana ademenitoare. Nu am vazut in stup asa ceva. Seamana putin la miros cu fragii, dar au o dulceata imbatatoare. Fac o provizie si revin la iubitul meu. Era treaz si se plangea ca ii e foame. I-am dat din noua captura si a fost asa de multumit ca a adormit la loc, fara sa ne mai draganim.

Am mai facut cateva curse normale, i-am pregatit un maldar de hrana bruta si am plecat iar la casa oamenilor. Poate mai reusesc o captura. Geamul era tot deschis, dar pe fundul farfurioarei mai erau doar vagi urme de sirop de fragi. Am strans cu grija tot ce se putea strange si eram atat de absorbita incat nici n-am observat cand curentul a inchis geamul.

Hait ! Iata-ma prizoniera ! Ce ma fac? Intai sa ma ascund. Degeaba am bazait si m-am dat cu capul de geam. Nu se poate trece prin el. Ma asez la panda pe perdea, poate se deschide iar si pot evada.

Ziua 61

A trecut o noapte infioratoare. Singura, fara printisorul meu drag. Ce face el fara mine ? Daca moare de foame ? Sau iese imprudent afara, fara mine si il mananca vreo pasarica ?

Afara e destul de cald. Nu-i inteleg pe oamenii astia de ce acum dorm cu geamul inchis si nu il deschid. Sau asta e o incercare a destinului ? Prea imi mergea bine, trebuia sa ma mai incerce viata cu ceva dur.

Imi fac asa de multe griji si sunt asa de neputincioasa ! N-am stiut pretui libertatea suficient de bine ! Cine m-a pus sa fiu atat de imprudenta ? Nu-mi pasa daca mor, eu ca fiinta. Dar visele mele, viitoarele oua ale unei lumi mai bune, mai echitabile, fara printi si fara slujnice ? Asa de repede se pot irosi marile visuri ale civilizatiei ?

Subiect: Re: jurnalul unei albine Joi Iun 11, 2009 3:10 pm

Ziua 62

Inca o noapte prizoniera. Abia spre pranz, se deschide geamul. Zbor putin cam ametita – nu mi-a stat gandul la mancare, nici gimnastica nu am mai facut. Sunt amortita. Zbor foarte greu, desi sunt libera si fericita. Zbor catre cuibuletul unde ma asteapta iubitul meu. Am pastrat sirop energizant pentru el, nu am servit nimic pentru mine.
Parca si vantul e contra mea. Aerul parca e greu, e umed, n-am spor si parca drumul e prea lung...

In sfarsit ajung... se vede castanul meu drag – nici o pasare, nici o albinuta... zbor la firul ierbii, apoi ma ridic brusc, un viraj si ... iata-ma acasa !

Doamne, mai bine nu ajungeam ! Iubitul meu doarme imbratisat cu pietena mea, viespea. A adus ea mancare si bautura, au chefuit si s-au draganit cat ma chinuiam eu prizoniera.

Parca s-a prabusit o lume ! Ies aproape taras, simt ca nu mai am nici o putere... Zbor planat catre un palc de maci. Si ma droghez, ca sa nu mai simt nimic, sa fug din aceasta lume ticaloasa si profund nedreapta. Toata dragostea mea s-a dus... Dar oare asta este dragostea?

Sunt libera si beata. De-acum , intampla-se orice !

Ziua 63

Sunt din nou in stup. O patrula a stupului m-a descoperit si m-a adus. Colegele sustin ca am zburat singura, dar eu nu mai tin minte. Se pare ca la interogatoriu am spus tot. Nu stiu nimic de soarta coconului. Deocamdata eu sunt inchisa intr-o celula, fara hrana, fara apa. Trebuie sa astept judecata.

Nici nu stiu daca mai imi doresc acum ceva sau nu. Mi-e totuna daca ma zidesc aici si ma lasa sa mor de foame sau daca ma dau la furnici.
Incep sa ma trezesc din betie.

Si parca ma ingretoseaza tot ce este in jurul meu.

Bine ca nu mi-au luat peticul asta de ceara si mai pot scrie. Ma simt atat de singura... rece si pustie !

Ziua 64

Parca mi-am mai revenit. Daca totusi am oua cu iubitul meu ? Se cheama ca nu mai pot ramane o simpla lucratoare, deoarece am in mine progenitura regala. N-au voie sa ma omoare. Cel putin, nu acum !

Mi-am gasit insa in firicel de care sa ma agat. Incep sa cred ca bucatica de viata care mi-a mai ramas merita traita. In fond, nu sunt nici prima si nici ultima albinuta tradata in dragoste... Si, ca sa gandesc pozitiv, a fost o experienta placuta, de care o sa-mi aduc aminte cu placere la pensie.

Daca o mai apuc...

Subiect: Re: jurnalul unei albine Vin Iun 12, 2009 2:01 pm

chiar ajunsesem sa ma intreb....eu , regina...cand???? scratch

Subiect: Re: jurnalul unei albine Vin Iun 12, 2009 2:12 pm

Ziua 65

M-au chemat la judecata. Imi faceam iluzii de pomana cu ouale. M-au controlat de cand m-au arestat. Iluzii ! Merit pedeapsa cu moartea, zice o sefa. Astroloaga insa e si ea acolo si cere sa mi se ofere o sansa – 10 zile la plutonul ostasilor de sacrificiu si, daca scap, reluarea activitatii de culegatoare. Statura mea viguroasa inca poate aduce foloase comunitatii.

S-a aprobat. Cu aceasta ocazie mi s-a comunicat si faptul ca iubitul meu a fost capturat, ucis si predat la schimb furnicilor pentru
medicamente.

Oricum, eu ii pusesem cruce in sufletul meu.

Cineva milos mi-a adus o portie minuscula de hrana si putin drog de ciumafaie. Dorm fara vise.

Ziua 66

Ma prezint, sub paza, la ispasirea pedepsei. Teoretic, mai tin minte de la scoala ce inseamna „unitate de sacrificiu”. Sunt amprentata
si mi se repartizeaza o celula de dormit mizerabila. Hrana se diminueaza la jumatate de ratie. Misiunea noastra e doar sa ne sacrificam. Bagi acul in dusman si gata ! Mai zbori putin si te prezinti la furnici, ca sa te faca biftec si tartine. Ce atata filosofie ?

Iau nota de programe si regulamente. Instruirea este destul de dura, indisciplina e sanctionata pe loc, fara nici o alata judecata. Esti la cheremul sefei. Ea dispune de amarata ta de viata.

Aflu ca zilele de instruire nu fac parte din ispasirea pedepsei, ci numai zilele de misiune efectiva.

Mai aflu ca formatia din care am facut eu parte culege cu sarg polen de salcami. Eu astept exercitiile acelea dementiale de teroristi
super-motivati, care nu dau o ceapa degerata pe propria lor viata.

Suntem deocamdata cam 30 de „sacrificabile”, din care 5 sunt voluntare, restul sunt condamnate. Alea voluntare sunt un fel de sinucigase, probabil nefericite sau excesiv de patrioate. Aflu de asemenea, fara nici o incantare, ca media de supravietuire este cam de 5 misiuni per albinuta.Cea mai cunoscuta supravietuitoare din grup are deja 12 misiuni de lupta si are un cleste smuls si un ochi afectat, dar nu vrea sa se retraga.

Instructia incepe imediat cu partea de indoctrinare – datoria noastra sacra fata de colectivitate...

SFARSIT....

Subiect: Re: jurnalul unei albine Sam Iun 20, 2009 7:36 pm

Sper ca va fost dor de aventurile albinutei....

Am vazut de curand, intr-o padure de mesteceni, un stup de albine salbatice pradat de urs. Pentru om, un asemenea stup ar fi fost invizibil, fiind plasat la baza unei buturugi batrane si prelungindu-se adanc in pamant, asa incat abia i se vedea intrarea. Ursul insa a simtit mirosul de miere, care l-a atras atat de puternic, incat s-a incumetat sa dezgroape stupul, luptand aprig cu albinele. Presupun ca in cele din urma lupta a fost castigata de urs, care a rezistat stoic la zecile de intepaturi, prada sa de razboi fiind vreun kilogram de miere, pe care l-a consumat pe nerasuflate, cu tot cu fagure. Privesc urmele luptei - un crater maricel, sapat de Mos Martin cu o truda considerabila, si ma intreb ce forta irezistibila exercita mierea asupra ursilor, daca-si risca pentru ea chiar si viata. Sa fie doar gustul dulce si parfumat? Cu intuitia lor, care o depaseste pe-a omului, animalele stiu ca mierea este o sursa de hrana, dar si de energie, fara de care n-ar putea rezista in conditiile, dure adesea, ale mediului in care traiesc. O „informatie” simpla, pe care ele o preiau si-o transmit fara nici un efort, la oameni are nevoie de experiente, de studii, de zeci de confirmari. Reinvatam foarte greu lectia simpla a naturii.....

Ziua 67

jurnalul unei albine 9792467

Ziua asta incepe cu antrenamente dure inca din zori – exersam formatiile de atac si de aparare. Formatie sir, lant, evantai, stea, puf de papadie. Teoretic stiam cate ceva de la scoala, dar acum faci o practica de groaza...

Manualele de tactica si strategie nu sunt insa asa de prostute. O soldatoaica se sacrifica doar atunci cand nu mai are incotro. Mai sunt multe manevre de indepartare a dusmanilor, fara sacrificiul propriei persoane. Pe urma, totul depinde de vrajmas. Una e sa te lupti cu un urs si altceva cu un sarpe sau un soarece. Bataliile dificile se dau insa cu insectele apropiate de noi. Furnici, carabusi, paianjeni, scorpioni... Dar cel mai mare dusman este somnul si indisciplina !

Vom face de garda ziua si noaptea si e o crima capitala sa adormi. La fel e nerespectarea ordinelor, care pot pune in pericol toata colectivitatea.

Pentru urs, de exemplu, avem „fulgul de papadie”; ne invartim la viteza mare in sfere concentrice cu centrul aflat la conducatoarea noastra si facand schimbari dese de directie ne apropiem si ne departam de botul animalului care, incercand sa se apere de ceva difuz si muscator, isi da singur labe peste bot; la soareci sunt cateva strategii – se bazeaza pe unele disfunctii ale vederii si pe mirosul foarte dezvoltat. Se pare ca este vulnerabil la miscarea cu frecventa mare a aripilor in preajma ochilor – inchide ochii de frica si cand nu vede nimic o ia la fuga. In general , mamiferele sunt vulnerabile la durere, dar asta inseamna sacrificii. Ne dispunem in sir si atacam o zona restransa – isi infige acul prima albina, apoi a doua cat mai aproape de prima si tot asa... La pasari e greu sa le intepi in picioare, solzii sunt foarte rezistenti.

Spuneam ca e foarte greu cu furnicile. Cu cele negre ne intelegem bine si ne toleram reciproc, avem pacte de colaborare. Dar cele rosii sunt o mare problema. Au clesti mari si la o infruntare directa, noi putem pierde. Daca dai cu acul, ricoseaza pe chitina. Ne mai si stropesc cu gazul lor otravitor...Naspa, ce mai !

Am exersat multe fitze de miscare, individuala si in grup. Dupa o scurta pauza de masa am facut „abdomene”; trebuie sa ai o musculatura excelenta pentru a penetra scutul dusmanului, apoi pelvisul dicteaza jetului de venin sa inunde trupul victimei si apoi sunt doua posibilitati – pleci sau ramai ! Daca pleci, acul ramane infipt in victima si cand se smulge, o parte din tine ramane acolo... pleci cu o durere imensa, mai zbori catva timp, daca mai apuci tragi o betie cu mac sau cu ciumafaie si mori drogata. Daca ramai, ori te striveste cu laba victima ta, ori ramai acolo pana mori de foame, ca de scos, acul nu se scoate !

Ziua 68

Ce viata de puscarias ! Cat de cat, la cules de flori mai aveai o libertate de miscare... faci norma, n-are nimeni treaba cu tine ! dar aici... Drepti ! Aripile la control ! salt inainte ! Acul in sus ! Acul in jos ! Acul la stanga ! Acul la dreapta ! Dobitoaco, iar ai gresit ! Stanga nu e dreapta !

Se pare ca azi se termina instructia preliminara. Diseara se trag la sorti garzile. Ni s-a promis o masa specifica- un fel de cafea de cicoare cu omag.

Deocamdata, dupa un pranz relativ bunut, continua instructia cu exercitiile de forta – cine ridica cea mai mare greutate. Am iesit pe locul doi putand sa duc in spinare 6 albine si saculetii plini cu nisip ud ! Pe locul intai a iesit o namila cam inchisa la culoare, asta parca n-ar fi din stupul nostru, cred ca e pui de albina cu barzaune... A dus 10 albine...

Am aratat sefei tehnica mea de zbor prin rotire in sus si in jos ca un sfredel sau burghiu, care daca e bine strunit la franare, poate provoca dusmanului o zgarietura pe ochi fara a ne pierde acul ! I-a placut ideea si m-a pus sa demonstrez pe o placuta de ceara – am plonjat de cateva ori si am desenat o cruce formata dintr-o linie scurta si una lunga. A zis ca va raporta sefilor si a doua zi vom exersa fiecare la iesirea din garda. I-am spus si ca pot sa zbor pe spate dar nu m-a mai pus la test. Masa de seara, tragere la sorti – am intrat de cart din prima tragere – nu voi dormi 24 ore, impreuna cu alte 5 colege vom patrula in jurul stupului.

Subiect: Re: jurnalul unei albine Sam Iun 20, 2009 8:42 pm

https://2img.net/h/i46.photobucket.com/albums/f150/nicole0135/doodles/albi.png

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mar Iun 23, 2009 5:03 pm

Continuare....

Ziua 69

Formidabila este senzatia aceasta de libertate incatusata ! Am fost pedepsita sa ii pazesc pe ceilalti ! Ce usor ar fi sa fug in lume... Dar am mai fugit candva si n-am putut trai ca un fluture... Ei au vrut sa ma execute si eu le pazesc viata ! Ei dorm si eu ma uit la stele si incerc sa fiu atenta la tot ce se intampla.

Cel mai greu credeam ca va fi cu racoarea noptii, dar licoarea servita seara mi-a mentinut temperatura constanta. Ba chiar si acuitatea vizuala, cea olfactiva... Sunt pentru prima oara de o extraordinara luciditate noaptea. Mi se pare ca am puteri nebanuite si parca ma consolez la ideea ca daca nu treceam prin atatea intamplari, nu as fi putut avea trairile de acum.

Neavand ce face noaptea, patrulez si gandesc. Oare cata inteligenta este stocata la bucataresele care mi-au preparat masa din aceasta seara, altfel decat o fac ele pentru culegatoare, regine sau coconi ? Dar cata inteligenta au arhitectii nostri, doctorii, legislatorii... adica sfatul batranilor... Abia acum, dupa miezul noptii, identificand unele constelatii stelare care isi schimba dimensiunea luminoasa, imi dau seama cum se capata istetimea prin batranete... Traiesti, tot traiesti, mereu inveti si niciodata nu stii tot !

A fost o noapte foarte linistita. Pot numara acum frunzele pomului din fata stupului si pot calcula viteza medie a vantului pe intuneric si fara alte aparate de masura. Feromoni de dusmani nu au aparut. Dormiti linistiti, condamnatorii mei la moarte ! Eu va apar de distrugere !

Ziua 70

Cand s-a luminat de ziua am ramas tot in garda – incet – incet se trezeste tot stupul. Ies intai tucalarii reginei (face asta pe ea cat un stup intreg), apoi instructorii de zbor ai armatei (sa afle daca e zi de zbor sau ne frichinim in sala de forta), apoi sefii culegatorilor. Pleaca la drum culegatorii, apar infirmierii cu mortii din cursul noptii – merg la musuroiul furnicilor negre pentru schimbul de medicamente. Bucataresele, arhitectii, reparatorii au program mai lejer sau nu trebuie sa ii incurce pe ceilalti. Abia acum, privind stupul din exterior incep sa inteleg mai multe chestiuni. Ma intreb de ce ar trebui sa mor tocmai acum cand stiu mai mult ?

A trecut toata ziua supraveghind intrarile si iesirile din stup – stiti obiceiurile – parole, nazuri, spaga...Ce, credeti ca albinutele au scapat de coruptie ? Ei, as !

Din pacate, o zi fara primejdie e buna pentru stup si e un mare zero pentru mine. Daca nu e misiune de lupta, pedeapsa mea se prelungeste... mai apuc eu sa traiesc, sa ies la pensie ?

Cand am predat serviciul de garda ma simteam proaspata ca la inceput. Aproape de celula mea insa, picioarele mele au devenit parca de fier, abia am ajuns in pat si nici macar nu stiu cine m-a invelit...

Ziua 71

E o zi de pregatire fizica, exercitii de atac, recapitulari de regulamente, simulari de situatii limita. Azi ni s-a explicat si propus evacuarea stupului in caz de incendiu – ordinea de salvare, prioritatile de hrana si medicamente...Chestie foarte complicata... numai cand ma gandesc sa evacuez coconi d-aia frumosi dar puturosi mi se face o scarba de nu mai pot vorbi ! mai bine sa vina ursul !

Ma gandesc acum cu nostalgie la anii petrecuti la scoala.
Mancam fara sa imi pun problema cine imi da de mancare si de unde... Mi se parea ca profesorii sunt cei mai mari dusmani ai mei... ca nu sunt libera sa zbor, sa imi caut singura de mancare sau alte rosturi ale vietii...

Mai tarziu, nu aveam teze si extemporale, dar nu primeam de mancare daca nu imi faceam norma. Libertatea de a zbura trebuia platita cu ceva... Daca stateam prea mult la mac sau la ciumafaie, nu realizam norma, dar puteam visa la chestii interzise, la o viata sexuala normala...

Cand am reusit sa am o viata sexuala (destul de modesta, trebuie sa recunosc), nu mi-a folosit mai la nimic.

Pe undeva este ilogic – trag la fiare ca sa devin mai fortoasa si sa-i extermin pe dusmanii stupului in care locuiesc aparandu-i pe cei care m-au condamnat la mari rusini...

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mier Iun 24, 2009 7:52 am

mah!
ati prins drag de albine lol!

eu din toate albinele ...doar pe una o iubesc pupi

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mier Iun 24, 2009 8:06 am

Pentru cea mai frumoasa, mai dulce si mai de treaba albina ...

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mier Iun 24, 2009 8:38 am

deja ma simt coplesita....n-am cuvinte....
si eu va... pupi

imi plac trandafirii.....albastri sexi

Subiect: Re: jurnalul unei albine Vin Iun 26, 2009 12:39 pm

Azi alarma mare ! Un soarece la urdinis, a venit tiptil !
Colega mea cu arbore genealogic incert s-a dus drept spre dusman – i-a simtit soarecele mirosul si rotind coada a parat lovitura de ac la cap – colega mea a ramas fara ac, soarecele a ramas cu acul infipt in coada. Urmare a performantelor atletice, am fost desemnata sa imi razbun colega. Am decolat la orizontala, in dreptul soarecelui am facut o „lumanare”, o coborare verticala prin rasucire cu acul in jos, o scrijelire superficiala la nivelul corneei; un viraj scurt la stanga, revenire in cruce si deja cu corneea perforata si ochiul plin de sange, talharul a trebuit sa fuga, urmand sa povesteasca ciracilor sai despre noile miscari de la stup.

Sefa mea a vazut bine miscarea, m-a laudat si apoi mi-a dat sarcina sa instruiesc restul formatiei cu aceasta miscare. Orice apreciere are si un dezavantaj. De maine, nu mai pot fi „a doua” sacrificata. De maine sunt „prima”.

Dar s-a bifat prima zi de condamnare din cele zece. Mai am doar noua. Apoi reintegrare, pensie...

Unde esti, printisorul meu cu visele mele in tine ? Te-ai facut scrum de furnici si rusine de viespi... Oare de ce ma mai gandesc la tine ? Nu m-am vindecat inca ?

Ziua 73

Credeam ca am dreptul la oarece odihna dupa vitejeasca mea fapta.
Dar am fost sculata de urgenta – formatia de culegatoare din care am facut parte nu a revenit la stup. Misiune singulara si sinucigasa – cercetare la fata locului.

In apropierea salcamilor indepartati era un petic de pamant pe care a plantat cineva cartofi. Colegele mele, incarcate cu saculeti de polen de la salcami, zaceau printre tufele de cartofi.

Am inspectat la semiinaltime zona. Vechea mea sefa, hoasca cea batrana, tinea antenele si piciorusele intr-un semn aparte care mi-a dat alarma – sa nu cobor ! Cineva daduse cu insecticid contra gandacilor aceia antipatici cu dungi albe si negre, dar ei inca misunau printre tufe. Numai albinutele au murit.

Se simtea un miros greu la nivelul solului. Am ajuns la marginea parcelei unde nu se mai simtea nimic si chiar am reusit sa comunic cu un gandac burduhanos ca iubitul meu cocon dar mult mai chitinos decat pufos. El nu era deranjat de insecticidul acela care se vedea, lipicios si dulce ca o miere, pe frunze. Mustele s-au ferit, gandaceii l-au consumat, albinutele au murit.

M-am grabit sa vin la stup si sa raportez, cu detalii pentru orice formatie de zbor – feriti-va de plantatiile de cartofi, mai ales lipiciosi !

Nu stiu daca intamplator sau nu, am avut azi si supliment de hrana, si de bautura; inchiderea in celula insa s-a pastrat. Abia astept sa intru iar de garda.

Ziua 74

In zori insa a venit astroloaga si mi-a zis ca a obtinut un bilet de voie pentru mine, ca sa rezolvam impreuna o chestiune foarte importanta. Am mancat separat amandoua o doza pentru incursiuni speciale si am plecat la drum lung.

Cand a obosit ea, ne-am asezat la tihna pe niste margarete; i-am adus ceva nectar de bujor si i-a facut o placere deosebita. A simtit nevoia sa largeasca doza de intimitate si m-a intrebat daca sunt constienta de unde vin si incotro ma duc ? daca viata mea sau a ei are sau a avut vreun rost ?

Intai m-am retras in cochilia mea de albinuta lovita de soarta in fel si chip, apoi am acceptat sa ma destainui, dar am avut rugamintea sa imi spuna de unde stie ea crugul stelelor ? A facut si ea garda de
noapte ? A clipit marunt si a recunoscut ca „DA”. Cate zile ? A raspuns oftand : 20. Doamne, fiinta asta a facut 20 misiuni si inca e in viata
?

Simteam ca deja intamplarile mele sunt pulbere la picioarele ei...

Dar a inceput sa depene monoton o poveste pe care mi-a promis ca o continua la un mac sau la un clopotel. Am gasit foarte aproape un lemn-dulce care i-a placut enorm si acolo m-a intrebat daca am ceva impotriva oranduirii in care m-am nascut si traiesc. Evident ca am fost sincera si increzatoare – da, nu imi place aceasta societate. Apoi mi-a povestit cum ar arata o societate egalitarista si cat de utopica este ea.

„Nu-i asa ca daca faceai oua cu iubitul tau cocon si daca el era harnic si puteati creste singuri niste copii liberi, cineva trebuia sa ii invete niste reguli de supravietuire ?” Am zis, normal, „Da”.

„Nu-i asa ca numai tu erai potrivita pentru a ii instrui ?”. „Normal ca DA”.

„Nu-i asa ca atunci nu mai erati toti egali, ci unii stiau mai bine ce ii trebuie unuia care vrea sa se creada liber ?” „Normal ca DA”.

„Si cu ce contravine o astfel de societate cu societatea in care te-ai nascut tu ? Cei intelepti sunt datori sa transmita celor temerari dar incompetenti toata stiinta lor, altfel stiinta lor devine inutila”.

Nu gaseam argumente sa contrazic. M-a scos din impas. „Nu trebuie sa gasesti acum raspunsul. Doar trebuie sa te mai gandesti. Daca nu mori in aceste probe, castigi o experienta care trebuie transmisa mai
departe !”

Energizate, am zburat mai departe pana aproape se intunecase.
Am ajuns aproape de teritoriul imenselor furnici rosii. Ne-am adapostit intr-un pom cu crestaturi mari in scoarta si am ramas in letargia unei garzi de noapte pana au iesit iar zorile.

Subiect: Re: jurnalul unei albine Vin Iun 26, 2009 12:44 pm

ziua 75

Mi-am dat seama de ce m-a luat astroloaga cu ea. Furnicile rosii capturasera cateva furnicute negre pe care le foloseau in incursiuni. Stia ca eu inteleg limbajul furnicilor negre si spera sa deslusesc o traducere a convorbiriloir dintre cele negre si cele rosii. Am reusit pana aproape de ora pranzului sa aflu tainele de comunicatie intre cele doua specii. Oricum, cele rosii erau mari, rudimentare, mult mai viguroase; cele negre, partenerele noastre, mici dar culte, erau doar niste prizonieri care puteau face foarte mult daca ar fi avut aliati.

I-am expus astroloagei un plan – sa vorbesc cu o furnica neagra pentru a afla mai multe chestiuni despre vulnerabilitatile furnicilor rosii. A fost de acord, dupa ce i-am notat pe ceara dictionarul cu furnicile rosii, iar in cazul in care eram capturata, astroloaga revenea la stup si putea folosi informatiile.

A fost greu, dar am reusit sa contactez nu una , ci doua
furnici negre. Prima stia ca tinta principala a furnicutelor rosii erau musuroaiele de furnici negre – dupa ce se energizau cu ouale de furnica, doreau sa atace stupii de albine, cu hrana mult mai abundenta si mai consistenta.. A doua stia ca multe furnici rosii au murit cand a trecut o stropitoare cu lichid pe deasupra. Cele negre nu au avut de suferit. Din descriere, se pare ca era insecticidul de la cartofi. Asa ca am sfatuit-o pe furnicuta neagra sa ii calauzeasca pe dusmani spre cartofi, iar eu voi aduce albinutele care sa ii mane din urma pana vor intra in perimetrul mortii.

Ziua 76

Poate nu veti crede, dar am vaslit toata noaptea impreuna cu astroloaga pana la stup. Cica albinutele nu zboara noaptea ! Ei, as ! Asa cred unii care se cred mari cunoscatori. Dar ce avea astroloaga in cosulet „ Esenta de energie pentru mers noaptea” ! Am raportat tot ce stiam si s-a format un grup de comando, cu mine in frunte. Un pluton fruntas de 20 albine de sacrificiu, inca 100 de albine soldati si peste 1000 lucratoare deturnate de la munca, valul 3 cum ar veni.

Dupa decimarea celor rosii de catre otrava de la cartofi, trebuiau calauzite furnicile negre, imune la otrava, sa le culeaga pe cele rosii si sa le conserve.

Grupul de sacrificiu avea sarcina sa se prefaca in albinute ranite care sa ii devieze pe dusmani spre cartofi – dupa furnicile negre mergeau doar un pluton de recunoastere, noi trebuia sa ii izbavim pe toti inamicii de grija de a ne manca puisorii si mierea.

Ma intrebam daca un asemenea efort putea fi facut de amaratii aia de coconi grasi si lenesi ! Pana la urma, noi suntem puterea stupului. La furnici, numai femelele muncesc si lupta, ca la noi...

Nu stiu cum o fi la alte lighioane, dar cand eram inchisa la oameni in casa, era TV-ul pus pe Animal Planet si la o familie de lei africani, tot femelele vanau, si masculii aia cu coama mare veneau doar la masa pune-te – masa scoala-te !

Ziua 77.

Batalia a durat o zi si o noapte... Multe ar fi de povestit.
Din plutonul de sacrificiu am ramas doar sapte. Criminalele alea de furnici rosii erau in stare sa taie cu clestii lor super puternici chiar dupa ce le sectionai abdomenul ! Foarte greu de invins. Au murit si soldati si lucratoare. Dar navala a fost stopata. Furnicile negre ne sunt datoare cu medicamente cel putin doua luni.

Ma mir ca am scapat relativ intreaga. Dupa ce am ucis un dusman, m-au inconjurat trei care erau cat p-aci sa ma sfartece. I-am tarat mai spre cartofi si am decolat rapid, dar tot m-am intoxicat putin. Una dintre aripi e rupta la un capat si nu stim sa punem petice la aripi...

Astroloaga nu a participat la lupta; mi-a comunicat ca faptele mele mi-au mai scazut doua zile de pedeapsa. Daca merge tot asa, se va elibera din mine un piciorus si o bucatica de antena...

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mar Iun 30, 2009 10:09 am

Ziua 78

Zi de odihna si refacere, tot in celula, fireste; hrana putina, dar mi s-a explicat la infirmierie ca pana la stabilirea precisa a diagnosticului nu e bine sa mananci.

Am avut timp sa scriu insa dictionarul furnicilor rosii si o mica notita despre sistemul lor de conducere – un fel de democratie in care se aleg doar indivizii care se lupta direct pentru suprematie. Devii sef daca il sfasii pe celalalt si esti capabil sa il mananci singur, altfel, colectivitatea ii mananca pe amandoi si aleg alti doi sefi din care trebuie sa ramana unul singur. Noi suntem mai evoluati, nu mai pierdem timpul cu alegeri...

Ziua 79

Am intrat iar de garda. Spre dimineata am simtit duhoare de urs, am dat alarma si am condus un grup de sacrificiu – formatia „puf de papadie” nu prea i-a convenit lui Mos Martin, a trebuit sa renunte la jaful si distrugerea stupului nostru. Nu am avut pagube sau pierderi. Ne ingrijoreaza faptul ca a lepadat o balega langa stup care poate fi un marcaj. Am discutat cu furnicile negre – ele nu pot face nimic in aceasta faza, dar cunosc ele niste scarabei care pot rezolva chestiunea in maximum 5 zile.

Trece timpul si parca am uitat ca trebuie sa ma eliberez. Parca a inceput sa imi placa aceasta continua aventura. In loc de pedeapsa, parca simt ca sunt recompensata. Cum se uita tinerelele acele culegatoare cand ies dimineata din stup si eu le identific cu severitate ... toate se sperie de mine si ma respecta...

De m-ar vedea acum ala de ii ziceam IUBI al meu... javra aia capabila sa se imperecheze cu o c---- de viespe pentru o mana de hrana si o cupa de bautura...
Da’ merita sa ma mai gandesc la el ? La cate responsabilitati am acum ?

Ziua 80

Am iesit din garda dar parca nu am astampar. Un lot nou de pedepsite, total neinstruite, sunt gata sa moara ca niste fraiere ! Una nu stie sa faca un viraj ! ce sa mai zic de surubul de jos in sus sau de stationare la punct fix ! Cum or fi trecut astea prin scoala ? Imi rup din timpul de odihna sa le invat.

De parca pe mine m-a invatat cineva ! Eu am reusit singura in viata...

E-adevarat ca m-a mai ajutat si hoasca aceea batrana. Daca stau bine si ma gandesc, o cam blestemam eu cand ma sacaia, dar mi-a prins bine...

Ziua 81

Iarasi alarma ! A plouat mult si vin apele mari ! Nu stim daca ne ia si stupul sau nu ! Facem o operatiune de salvare de mari dimensiuni. In patru ore, tot stupul e mutat in stejarul cel batran. Nu chiar tot – partea miscatoare... Rezervele de hrana au ramas acolo, ouale in diferite stadii – nu le puteam compromite scotandu-le afara. Dar cu o regina, cativa trantori si cateva mii de lucratoare, o putem lua de la inceput... Ne mai ajuta si omul si ne putem perpetua...

Din fericire, nu a fost nevoie ! Apa ne-a ocolit. A luat insa casa oamenilor. Din pacate, nu ii putem ajuta cu nimic... Acum inteleg de ce au acceptat stramosii nostri sa fie dijmuiti de oameni – oamenii le faceau case spatioase si functionale fara prea mare efort pentru albine; dar albinele nu le pot face oamenilor case – ele le dau miere... Tot se compenseaza ceva. Lumea nedreapta in care m-am nascut incepe sa isi arate unele aspecte pe care nu le banuiam cand eram prea tanara...

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mar Iun 30, 2009 11:08 am

Ziua 83

Azi, falsa alarma. A venit stapanul stupinei sa controleze ce s-a intamplat La inspectie a trebuit sa traga toate sertarele, noi ne-am indepartat, dar l-am vegheat sa nu faca rau... Era greu sa il pedepsim, avea masca de fier pe figura, manusi de cauciuc...

Azi a murit astroloaga ! N-a iesit la timp si s-a prins intre doua lemne trase de stapan. Era ea destul de batrana, dar poate mai avea zile daca nu era intamplarea asta nenorocita.

Dar poate sti cineva cu adevarat cand e sorocul ? Eu, de pilda, acum nici nu mai stiu cate zile de pedeapsa mai am din cate mi-a stabilit Consiliul de Judecata. Nici nu mai percep pedeapsa asta ca o pedeapsa. Ma mir doar ca nu am murit pana acum.

Ziua 84

Zi de antrenament. Instructie cu novicele. Parca incep sa ma descurc mai bine la teorie – la practica incep sa scartaie incheieturile, aripa stanga nu mai tine ritmul cu cea dreapta mereu , incep sa zbor intr-o parte...

Am fost chemata la consiliu si mi s-a spus ca datorita bunei comportari s-a hotarat sa trec inapoi la culegatoare dupa ce mai pregatesc doua serii de soldati. Unele albine nu erau condamnate, ci erau voluntare din respect pentru renumele meu de a face cruce pe ochii unui soarece.

E frumos cand te respecta cei tineri, dar abia atunci incepi sa realizezi cat de batran ai ajuns...

Ziua 85

De aceea m-am razvratit azi cand a aparut o barza nenorocita care a inceput sa haleasca albinutele culegatoare din flori... acum, se stie ca orice pasare se fereste sa inghita albine, ca nu suporta sa isi infiga acul victima pasaricii in limba care apoi se umfla de moare de foame atacatorul. Deci se feresc pasarile mici... Barza poate manca melci, broaste, serpi... dar niste albinute mici ? S-a primit comanda de aparare. Ce sa fac ? Sa trimit un sir de sinucigase ? Ce sa ii faca ? „ Picioarele au blindaj de solzi, trupul e protejat de pene...

Singurul punct vulnerabil – ochiul ! Le-am instruit pe elevele mele ce voi face si m-am avantat in misiunea sinucigasa. Cu defazaj de turatie la aripi, cu dureri la genunchi si umeri, m-am sugestionat ca nu ma doare nimic, m-am inaltat deasupra berzei ucigase, m-am lasat ca sfredelul spre ochiul stang, am virat la timp dar cu acul scos, atat cat sa ii tai retina. Nici n-a trebuit sa revin, a luat-o la goana imediat.

Am revenit la formatia mea de sacrificiu. Fara vreun ordin anume, exersau toate noua miscare ; altitudine, surub, acul scos, viraj, inaltare ! Simteam o fericire imensa – nu m-am reprodus eu genetic, dar am reusit sa transmit noii generatii ceva util. Viata mea incepe sa capete un sens pe care nu il banuiam acum 50 de zile.

Ziua 86

Imi fac curat in chilia mea fara sa imi dea cineva ordin. Intru apoi de garda considerand ca e ceva foarte normal. Cine sa ne apere casa, daca nu cei mai capabili ? Lasii nu au decat sa se fofileze, eu prefer sa ma daruiesc acestei comunitati care are nevoie de mine.

Un gand ascuns ma ispiteste cu o intrebare – nu vrei sa fugi cu un cocon si sa infiintezi o noua oranduire, mai buna, mai dreapta ?

Daca as mai avea varsta de atunci, poate ca as mai incerca... dar acuma ? Deja s-a asternut un fel de cenusa peste focul sentimentelor de atunci...

Acord din ce in ce mai multa atentie placerilor stomacului. Sa mananc bine si, mai ales, sa beau bine ! Am un pretext - cica imi tratez reumatismele...

Ziua 87

Iarasi de garda. Stiu mersul stelelor, pot ghici vremea. Simt primejdiile de departe. Placerea de a trai e inca mare, dar parca sunt linistita si impacata la gandul ca intr-o zi nu voi mai putea evita o balega de vaca, un cioc de barza sau chiar vreo banala gripa asiatica.

Am timp de filosofie. Ma deplasez in mare tacere in jurul stupului. Se simte un fel de vibratie in interiorul pamantului. E ceva nou – pana acum asteptam evenimentele numai din aer – imi lipseste astroloaga cu sfaturile ei.

Se inteteste zgomotul, tot pamantul se cutremura, multe albinute navalesc buimace afara – le calmez sa stea linistite ca va trece aceasta trepidatie, sa nu produca panica in interior.

Dimineata, dupa iesirea din garda, trec pe la biblioteca si gasesc insemnari despre cutremurele de pamant – au loc foarte rar, cam la 30 generatii de albine. De aceea astroloaga a lasat doar o insemnare despre un eveniment atat de rar, dar pe care mie mi-a fost dat sa il traiesc.

Subiect: Re: jurnalul unei albine Joi Iul 02, 2009 10:35 am

mi-i draga rau albinutza asta....manca-o-ar mama pe ea...
e harnica, silitoare, constiincioasa...
bravo ei...insa un fluture nu -si gaseste si ea??? scratch

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mier Iul 08, 2009 7:03 pm

Ziua 88

Am iesit la instructia zilnica, dupa regulament. Am fost intrerupta de o curiera a Consiliului de Judecata. M-am prezentat in mareata sala a celor Sase Faguri. Mi s-a comunicat ca pedeapsa mea s-a terminat. Trebuie insa sa instruiesc in continuare noile serii de albinute culegatoare, pana la implinirea varstei de pensionare.

Am intrebat ce voi face la pensie. Mi s-a spus ca pana atunci mai e ceva timp si se mai gandesc.

Deocamdata, am cateva zile de odihna – trei adica, sunt libera sa fac ce vreau, apoi voi fi profesoara la scoala o saptamana, apoi sefa de formatie de lucratoare.

Vestile m-au surprins.

Cand nu te astepti la un timp liber, nu prea stii sa il folosesti.

Ziua 89

Mi-am facut o mica rezerva de hrana prelucrata si am plecat inca din zori catre castani. Parca doream sa revad zilele tineretii, cu toate bunele si relele lor. Trecand peste stejarul cel batran, l-am gasit cu doar o craca din cele trei. Or fi cazut la un traznet sau la inundatie... sau erau putrede... scorbura viespilor nu mai era.

Un mic popas la niste flori de salvie... o mireasma deosebita.
Am incercat o combinatie de roua de busuioc cu salvie si a iesit ceva excelent. Era asa de bine ca am incercat iar sa zbor ca un fluture – de data asta mi s-a parut ca e un zbor ametitor de frumos.

Am poposit pe o urzica batrana crescuta sub castanul care a fost leaganul iubirii mele nebunesti din tinerete. Tocmai cand sa ma ridic, o gura de dusman se deschide langa mine – reusesc sa evit clampanitura, apoi identific animalul – un arici mai mult puisor, altfel nu pierdea timpul sa riste atat pentru o biata albinuta. Ma ridic apoi la culcusul din castan – nu mai e viespea si nici coconul, dar putoarea lor a ramas; ma ingretosez doar aducandu-mi aminte... Cine m-a pus sa vin pana aici ?

Innoptez totusi aici si, vreau-nu vreau, mi-aduc aminte de clipele de placere petrecute aici; sau poate ca in amintirea mea sunt acum mai placute decat atunci cand s-au petrecut...

Ziua 90

Ce-o fi in mintea batranilor de tot vor sa rememoreze clipe de altadata ? Fara plan de deplasare, fara busola, iata-ma la locul cu cartofii cei otravitori – inundatia a dus toata otrava la vale, a scos si cartofii din pamant. Dar identific cu oarecare piosenie locul unde a murit prima mea sefa de formatie. Ziceam eu ca e o hoasca batrana, dar nu stiu ce m-as fi facut fara grija ei...

Am picurat cativa stropi de nectar in amintirea ei si a colegelor mele moarte prea devreme.

Mai fac un drum pana la salcami, noaptea asta voi dormi acolo. Din pacate nu mai sunt maci, sa fac un chef. Dar mai stiu o cambinatie de maces cu suc de rascovi care te duce direct in ceruri, fara sa mai ceri iesirea la pensie.

Ziua 91

Inca o zi invoire. Sa nu o irosesc.

Unde era casa oamenilor si a trecut viitura cea mare, mai e o casa noua. Langa ea sunt doi stupi, tot noi.

Curioasa, merg in recunoastere. Ma repereaza imediat garda. Le spun ca sunt in trecere, nu am ganduri rele. Li se pare ciudat – la ei toata lumea are cate o sarcina bine stabilita, nu umbla asa lela prin padure. Ce fel de vagaboanda sunt ? Sau sunt iscoada ? Ii intreb daca au astroloaga sau bibliotecara. Sunt condusa sub paza la o albina tare batrana. Nici nu ridica aripile sa ma salute; antenele ii atarna blege; o albinuta tanara o sterge la fund. Cred ca abia vede, abia aude... Dar pana sa rostesc eu primele cuvinte ea imi spune :

- Tu esti viteaza care pune cruci pe ochii dusmanilor. De ce mergi asa departe de casa ta ? Te-au gonit ?

- Nu m-au gonit, inteleapto ! Dar eu, cand eram viteaza, de fapt eram pedepsita. Mi s-a terminat pedeapsa si am fost libera sa calatoresc.

- De fapt, ti-au dat voie sa nu te mai intorci. Daca poti trai singura, du-te in drumul tau. Daca vrei sa vii la noi, te putem primi. Dar nu degeaba. Acolo ai drept la pensie, aici ai drept la munca. Alege!

- Nu m-am gandit sa plec, si nici sa cer sa raman aici ! Am fost doar indemnata sa merg undeva.

- Cand erai tanara ai fugit din stup ?

- Da.

- Cu un cocon ?

- Are vreo importanta ?

- Acum nu mai are...Daca nu s-a nascut o lume mai buna si mai echitabila ce ne mai ramane ?

- Poate resemnarea...

- Sau poate speranta ca altii vor reusi !

Am plecat foarte ingandurata. Puteam sa nu ma grabesc spre stupul meu, dar am zburat abia asteptand sa ajung acolo. Acolo era rostul meu !

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mier Iul 08, 2009 7:10 pm

Ziua 92

Prima zi de profesorat. Am emotii. Am facut multa activitate in exterior, stiu sa zbor, sa culeg, sa car, sa ma lupt, dar cu talentul pedagogic nu cred ca excelez. In primul rand, ma complexeaza interiorul. Copiii cu care vorbesc s-au nascut si au crescut aici. Daca ar ridica cineva acoperisul si i-ar vedea acum soarele sau vreo
pasarica, nu ar sti ce sa faca.

Trebuie insa sa ii pregatim pentru asta. Sa nu fac insa pe desteapta, trebuie atrasi incetul cu incetul.

Ziua 93

Programa analitica mi s-a parut foarte incarcata atunci cand eram eu eleva. Mereu ma intrebam : oare la ce imi folosesc toate prostiile astea ? Chiar o sa am nevoie de ele vreodata ?

Acum rasfoiesc programa analitica (s-au smecherit astia noi, acum ii zic arie curiculara !) si ma mir – asa putine lucruri trebuie sa afle plozii astia cu laptisor de matca la gura ?

Daca ar sti ei de cate lucruri depinde viata unei albinute ca sa traiasca cat mai mult...

Si cine ma impiedica sa le spun eu ? In fond sefii cei mari cred ca din aceasta cauza m-au trimis aici.

Ziua 94

Incerc sa predau cat mai constiincioasa, mai schematic, condensat; surprind insa unele eleve neatente, se hlizesc intre ele si probabil ca isi rad de mine. Nu stiu cum sa reactionez – sa le pedepsesc fizic ?
Sau sa incerc cu metoda convingerii ?

As face orice, dar nu vreau sa devin o profesoara antipatica.
Mi-as dori sa fiu cea mai buna prietena a lor. Dar asta fara sa fac un rabat de la calitatea predarii. Si fara sa imi afecteze cumva reputatia...

Ziua 95

Majoritatea elevilor prind repede, progresele sunt remarcabile; dar mai sunt si eleve slabe, parca tot timpul trebuie sa ma contrazica, sa sporovaiasca pe ascuns, sa-si trimita biletele de parca eu nu as observa nimic...

Ca sa-mi prepar mai bine lectiile , trec des pe la biblioteca, citesc mult si constat ca desi ma credeam foarte instruita, mai am enorm ca sa studiez. Si aici apare marea dilema – in acest timp limitat in care trebuie sa formez aceasta noua generatie, ce anume trebuie sa extrag ca fiind materie esentiala ? Stiu ca vechea programa nu e buna, dar daca predau tot ce cred eu, copiii astia ies la pensie direct de pe bancile scolii ! Oare cu se poate alcatui o noua programa ? Cred ca uneori, mai ales in domeniul educational, e mai usor sa demolezi, decat sa construiesti.

Ziua 96

Am cerut voie sa imi scot putin elevii in exterior. Nu sa zboare, doar sa faca o mica plimbare pe la lumina pe marginea de sus a stupului. Mi s-a aprobat cam cu jumatate de gura si mi s-a spus ca port intreaga raspundere pentru eventualele pierderi de vieti.

Mi-am instruit elevele foarte bine, am obtinut si 4 insotitoare din garda de zi si am petrecut clipe minunate explicandu-le copiilor ce lucruri extraordinare ne inconjoara, dar si ce primejdii ne pasc daca suntem imprudenti.

Am impresia ca au fost socati si fascinati , in acelasi timp. Inainte de culcare mi s-a spus ca elevii celorlalte clase au cerut si ei ore in aer liber. Profesorii lor se opun, nu vor sa isi asume vreo raspundere. Am comunicat ca pot iesi pe rand cu ei afara, dar sunt prea multi si nu as avea cum sa-i satisfac pe toti.

Subiect: Re: jurnalul unei albine Mier Iul 08, 2009 7:19 pm

Ziua 97

Azi predarea a mers excelent, nu s-a mai auzit in clasa nici un zumzet. Am facut un amestec foarte generos de stiinte ale naturii in care am adaugat peste prevederile banale, chestiuni legate de inundatii, cutremure, insecticide, incendii.

O albinuta m-a intrebat care a fost imprejurarea in care mi s-a parut ca nu m-a ajutat scoala cu nimic. Intai nu am stiut ce sa raspund, apoi le-am povestit de faza in care am ramas captiva in casa oamenilor si am dat cu capul in geam fara a sti ca geamul nu se sparge de la un cap de albinuta. Bine ca nu m-a intrebat nimeni in ce imprejurari am intrat in casa oamenilor in loc sa imi vad cinstit de traseul de culegatoare harnica...

Ziua 98

In mod normal, astazi vine comisia si se tin examenele. Cei care sunt buni, ies de maine la munca. Repetentii mai stau.

Dar comisia nu a venit. Mi s-a spus ca grupa mea da examenele in aer liber, abia maine; sa am grija sa ii pregatesc.

Toata ziua am facut exercitii de gimnastica, atat cat se pot face intr-o clasa de scoala. Mai mult o izometrie bine calculata, fara zumzaiala prea multa. Am pregatit si o surpriza. Dupa iesirea afara sa zburam in evantai si sa formam un semicerc pe florile de langa stup. Sa ne umplem saculetii (nu prea mult, doar asa, ca pentru inspectie. Apoi sa ocolim din scurt stupul si sa aterizam in sir unul dupa altul in fata intrarii. Curatenie deplina, tinuta impecabila

Ziua 99

M-am rugat sa nu ploua, sa avem vreme buna. Mi-am adus aminte de tineretea mea, cand il instruiam pe IUBI al meu, ca sa putem evada. Acum indoctrinez niste juvenile lucratoare sa fie devotate stupului, sa
respecte normele de convietuire si oranduirea noastra multimilenara si sacra...

Ce mult a trecut de atunci... Ce primavara involburata a fost... Daca nu era jurnalul, poate nici nu mai imi aduceam aminte ce am gandit in acele vremuri.

Examenul a decurs impecabil. Doua albinute s-au asezat prea intr-o parte fata de restul formatiei, alta a aterizat gresit la poarta si i s-au rasturnat saculetii cu polen. Inspectorul sef i-a mai chestionat prin sondaj din domeniul botanicii si al meteorologiei, dar nu m-au facut de ras. O albinoaie cam leat cu mine nu s-a obtinut in final sa imi sopteasca „I-ai invatat si cum se evadeaza cu un cocon ?”. Imi venea sa o trimit in ouale mamei sale dar m-am gandit ca e vorba si de mama mea, deci ar fi o blasfemie. Asa ca am zambit de parca mi-ar fi facut cel mai dulce compliment si am invitat comisia sa guste un paharel cu nectar de prune macerate in butoiul stapanului de stup. In ultimele zile am prins gust de aceasta bautura si a placut mult
onoratei asistente.

Ziua 100

Teoretic, daca nu aveam condamnare, azi trebuia sa ies la pensie. Adica sa nu faca nimic si sa mananc din mancarea altora... Teoretic, dar practic nu prea e asa. Nu am vazut albinuta lucratoare sa stea de pomana. Nu mai ies la drumuri lungi, nu mai cara, dar cat sunt in putere, repeara, deretica, schimba asternutul coconilor, gatesc...

Eu mi-am luat in primire formatia de zbor. Nu prea mai sunt multe flori pe afara, dar treaba merge inainte. Daca e ordin, cu placere ! Adevarul este ca imi place mai mult in deplasare, la spatii largi, decat in ghimizdrocul asta de casoi. O fi el functional, dar cand intru taras la dormitor si ma inghesui intre doua colege, parca imi vine sa ma gandesc la vremurile cand ma lafaiam in varful castanului cu cine stiu eu.

Am bagat de seama la transmiterea ordinelor de zbor ca sunt vreo doua tinerele care isi feresc privirea de mine si tot susotesc una cu alta de parca sunt singure in revista de front. Da’ lasa, o sa fiu cu ochii pe ele !

Ziua 101

Am avut mult de lucru in tufele de maces dintre castan si salcami. Drum destul de lung. Totusi fetele mele se descurca destul de bine. Pentru aceasta zi, deja realizarea normelor e in crestere. Culmea e ca am zarit o albinuta foarte harnica si rapida, pierzand timpul la vorba cu un palc de viespi.

La pranz am avut o discutie cu ea si i-am spus sa nu mai vorbeasca cu viespile, ca ii pot aduce numai necazuri. A ridicat din antene cu nonsalanta parca spunand „Ce stii tu, batranico ? Tinerii simt altfel.
Acum e randul nostru !”

M-am facut ca nu observ. Am trimis-o cu un biletel la infirmieria coconilor, pentru sefa de acolo. A revenit imbujorata toata si a plecat rapid in cursa. Am urmat-o cu viteza mica, parca plictisita de durerile astea articulare care pe zi ce trece ma impiedica sa fac virajele asa cum trebuie. La aterizare troznesc de parca se sfarama totul in mine. Ce pensie mai pot apuca eu ?

Seara mi-am pus in ordine insemnarile si le-am predat la biblioteca. Parca simt ca nu mai e nevoie sa notez ceva.

Nota bibliotecarului. S-a raportat nerevenirea din cursa a instructorului de zbor de la formatia de teren 212. Jurnalul ramas se clasifica avand numarul de cota 416 din categoria „jurnal de albinuta”.

SFARSIT

Subiect: Re: jurnalul unei albine Sam Iul 11, 2009 7:33 am

trist rau... tristete

Subiect: Re: jurnalul unei albine Sam Iul 11, 2009 8:15 am

da, asa este. si-a sacrificat tineretea pentru o iubire imposibila si acum spre sfarsitul vietii traieste doar cu amintiri. e batranica si a trecut prin multe albinutza noastra si din pacate se pregateste de calatoria finala tristete

. o poveste captivanta si frumoasa, o poveste de viata ...