Pictori si picturi

Nicolae Grigorescu se naşte în satul Pitaru (judeţul Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Mariei Grigorescu. În 1843, când îi moare tatăl, familia se mută la Bucureşti, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşe. După o timpurie ucenicie (1848-1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, execută icoane pentru bisericile din Băicoi şi mănăstirea Căldăruşani. În 1856 realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (judeţul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica mănăstirii Agapia. La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris.

În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conştient de propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia.


Nicolae Grigorescu - Pescăriţă la Granville (1884) - Colecţia Doctor Dona

Părăseşte însă curând acest atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii de la Barbizon, se stabileşte în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia pictorală prin asimilarea experienţei unor artişti ca Millet, Corot, Gustave Courbet şi Théodore Rousseau. Influenţat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însuşirea unor modalităţi artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura "en plein-air", ce pregăteşte apropiata afirmare a impresioniştilor. În cadrul "Expoziţiei Universale" de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără ţigancă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de "Societatea Amicilor Bellelor-Arte". În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia şi la Viena.



Nicolae Grigorescu - Ţărancă voioasă (1894) - Galeria Naţională, Bucureşti

În 1877 este convocat să însoţească armata română în calitate de "pictor de front", realizând la faţa locului în luptele de la Griviţa şi Rahova desene şi schiţe, ce vor sta la baza unor compoziţii.

Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franţa, fie în Bretagne la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român între anii 1891 şi 1904.

Din 1890 se stabileşte la Câmpina şi se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârşită variaţie a motivului, pictează potrete de ţărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de ţară şi numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.

Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.

Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne — în poezie se afirma geniul lui Eminescu — Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.


Nicolae Grigorescu - Car cu boi (1899) - Galeria Naţională, Bucureşti

Cu o formaţie în care se recunoaşte filonul tradiţiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereţii, şi, deopotrivă, experienţele impresioniştilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi şi după dispariţia artistului. Influenţa covârşitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat şi evoluţia generaţiei ce i-a urmat, creaţia sa inaugurînd astfel o tradiţie picturală de amplă rezonanţă

va place dali?


La sase ani, îsi dorea sa fie bucatareasa (nu bucatar!), la sapte ani, se credea Napoleon. A ajuns, în schimb, liderul miscarii suprarealiste si imaginea universala a artistului excentric. Cu mustatile subtiri, ridicate în sus ca niste carlige, cu favoritii lungi, ochii mirati si neaparat cu un baston în mana, Dalí este acum, ca si pe vremea cand traia, inconfundabil. A devenit celebru nu numai prin arta, ci si prin stil de viata si afirmatii socante. Obisnuia sa se plimbe pe strazile New York-ului cu un clopotel, ca sa atraga atentia asupra lui - gandul ca ar putea trece neobservat era pentru el la fel de insuportabil ca smerenia sau saracia. Afirma transant ca EL este singurul capabil sa salveze arta moderna, unicul artist cu adevarat suprarealist. În interviuri, vorbea despre sine la persoana a treia, folosind formulari ca „divinul Dalí” sau pur si simplu „divinul”.

Multe dintre aceste excentricitati îsi gasesc explicatia în biografia artistului spaniol. Obiceiul de a soca si-l formase din frageda copilarie. Primul nascut al familiei Dalí din oraselul spaniol Figueras murise de mic, lasandu-l pe Salvador cu povara de a sterge amintirea unui fiu adorat. Micutul a descoperit repede modalitatea prin care sa atraga atentia parintilor: sa-i provoace si sa-i surprinda permanent. Obisnuia sa urineze în pat în fiecare dimineata si îsi lasa excrementele în locurile cele mai neobisnuite: sertare, oale, încaltaminte. Desi era de o timiditate extrema, practica fara jena exhibitionismul, spre oroarea servitorilor care îl gaseau dimineata gol în pat. La 12 ani, dupa ce îsi exersase mana pe cutiile de palarii ale unei matusi modiste, Salvador a început sa ia cursuri de desen. Doi ani mai tarziu, reinventa tehnica impresionista folosindu-se de dopul unei carafe de cristal. Ceea ce vedea prin acest „obiect magic”, reda în pictura. Tatal lui, speriat ca fiul îi era mai preocupat de arta decat de preotie, l-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Madrid, în speranta ca va face din el macar un profesor respectat. Dar tanarul se opunea cu încapatanare sistemului de predare, sustinand ca profesorii de acolo nu au ce sa-l învete. În cele din urma, a fost exmatriculat pentru conduita necorespunzatoare si incitare a studentilor la proteste împotriva profesorilor. Avea 17 ani si se transformase într-un anarhist, mereu în contradictie cu orice si cu oricine. Purta pantaloni scurti, pardesiu si palarie de pasla, avea favoriti si fuma pipa. Ba chiar devenise un soi de erou local, dupa ce fusese închis 35 de zile sub acuzatia ca ar fi dat foc unui steag spaniol.

În timpul primilor ani de studii, Dalí s-a împrietenit cu varfurile curentului avangardist spaniol: cineastul Luis Bunüel si scriitorul Garcia Lorca. Cu acesta din urma a avut o relatie intensa, despre care nu se stie daca a fost sexuala sau nu - Lorca era homosexual declarat. Prietenia cu Bunüel s-a materializat în doua filme suprarealiste: Un chien andalou si L’age d’or. În plan artistic, dupa ce a fost influentat de artistii cubisti si de curentul futurist italian, Salvador Dalí si-a creat propria metoda de creatie suprarealista, inspirata din teoria psihanalizei a lui Sigmund Freud. Metoda paranoico-critica era definita de autor ca fiind „metoda spontana de cunoastere irationala onirica pentru interpretarea critica a asociatiilor viziunilor de nebunie”. Operele daliniene de dupa anii ’30 (Enigma lui Hitler, Premonitia razboiului civil, Cabinetul antropomorfic, Ecou morfologic) sunt rezultatul înlocuirii intentiei artistice constiente cu asociatiile libere de idei dictate de subconstient.

În 1934, în urma unor divergente politice cu André Breton, capul miscarii suprarealiste pariziene, dar si din cauza ca nu respecta regulile grupului, pictorul spaniol a fost exclus din randurile lui. Ceea ce nu l-a împiedicat sa-si expuna lucrarile la toate expozitiile internationale ale decadei, declarand infatuat: „Le surréalisme c’est moi!” Pana în 1940, cand razboiul l-a exilat în SUA, Dalí a abordat si alte domenii artistice: a realizat decoruri pentru piese de balet, schite de rochii si palarii si un scenariu de film pentru Marx Brothers. În cei opt ani petrecuti pe taram american, faima artistului spaniol a atins cote la fel de mari ca si megalomania lui - motiv pentru care Breton l-a cadorisit cu apelativul ajuns celebru - Avida Dollars. Revista Vogue i-a dedicat un numar special, Alfred Hitchcock si Walt Disney i-au solicitat colaborari, i-au fost publicate un roman si o autobiografie. Dupa 1945, spaniolul si-a îndreptat atentia spre artistii renascentisti, preocupat fiind de teme stiintifice, istorice si religioase. Din aceasta perioada, dateaza capodoperele Ispitirea Sfantului Anton, Descoperirea Americii de catre Columb, Trandafir meditativ sau Cina.

Reîntors în orasul natal, la începutul anilor ’70, Dalí s-a dedicat construirii unui teatru-muzeu care sa-i poarte numele si în care sa fie expuse, pe langa opere daliniene, panze si sculpturi ale prietenilor lui (Ernst Fuchs, Arno Brecker, Ramon Pichot). Dupa moartea Galei, în 1982, excentricul artist s-a retras în turnul Galateea din Figueras. A mai realizat un singur tablou, Coada de randunica, în 1983, si a lansat parfumul care îi poarta numele. Varianta pentru femei avea recipientul în forma de buze, iar cea pentru barbati, în forma de testicole. A fost ultima excentricitate cunoscuta a artistului. Setea de faima si dorinta de a scandaliza au disparut treptat, lasand loc fricii de moarte, amplificata de o sanatate subreda. Dalí a supravietuit incendiului izbucnit în dormitorul sau, dar nu si atacului de cord din 1989. În urma lui, statul spaniol a devenit mai bogat cu 130 de milioane de dolari si, mai ales, a intrat în posesia unei opere inestimabile.

imi place Dali,el a fost un geniu dar si un excentric prin excelenta . pictura lui si formele suprarealiste pictate l-au facut sa fie placut de unii si blamat de altii. oricum mie imi place ca a iubit o femeie deosebita ,iar aceasta i-a fost muza... numele ei fiind Gala .... Diaconov ... la ce va gandeati?

Zece lucruri inedite despre Picasso
Nu demult am sarbatorit ziua in care s-a nascut unul dintre intemeietorii curentului cubist, marele pictor Pablo Picasso (n. 25 octombrie 1881, Malaga - d. 8 aprilie 1973, Mougins/Cannes). Iata zece aspecte referitoare la el, pe care poate nu le stiati:

1. Numele lui Picasso era compus din 23 de cuvinte

Numele de botez al artistului era Pablo Diego Jose Francisco de Paula Juan Nepomuceno Maria de los Remedios Cipriano de la Santisima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruiz y Picasso. A fost numit dupa mai multi sfinti si rude ale sale. Picasso vine de la numele mamei sale, Maria Picasso y Lopez. Tatal sau se numea Jose Ruiz Blasco.


2. Cand s-a nascut, moasa a crezut ca este mort

Cand s-a nascut, moasa lui Picasso a crezut ca este mort, asa ca l-a lasat pe o masa, in asteptarea cuiva care sa-l ingroape, insa unchiul sau i-a salvat viata in mod accidental. I-a suflat fum de trabuc in fata, iar micutul aproape neinsufleţit a reacţionat, dând de înţeles că nu este mort.

3. Primul cuvânt al lui Picasso: creion

Se prea poate ca Picasso să se fi născut artist, astfel că primul său cuvânt a fost „piz”, prescurtarea de la „lápiz” - „creion” în spaniolă. Tatăl său, artist şi profesor de arte, l-a iniţiat pe Picasso în pictură pe când acesta avea şapte ani. Când Pablo a împlinit 13 ani, tatăl său a jurat că va renunţa la pictură pentru că a simţit că fiul său i-a luat-o înainte.

4. Primul desen al lui Picasso

La vârsta de 9 ani, Picasso a terminat de pictat primul său tablou, „Le Picador”, înfăţişând un bărbat călare pe un cal, într-o luptă cu tauri.



Prima sa lucrare importantă este totuşi „Prima comuniune”, reprezentându-i pe tatăl, mama şi sora sa mai mică, îngenunchind în faţa altarului. Picasso avea 15 ani când l-a terminat.

5. Picasso a fost un elev-problemă

Picasso a fost un elev genial, întotdeauna cu câţiva ani mai avansat în ale picturii decât colegii săi, care oricum erau cu şase ani mai mare decât el. Însă, când venea vorba de disciplină, Picasso era un copil-problemă, care stătea mai mult în camera de pedeapsă decât în clasă.



6. Primul job al lui Picasso

Primul job al lui Picasso a fost la Paris, unde s-a angajat ca ucenic al lui Pere Menach, pentru suma de 150 de franci pe lună (cca 750 de dolari în zilele noastre).

7. A furat Picasso Mona Lisa?

Mmmm... nu, însă în 1911, când Mona Lisa a dispărut de la Louvre, poliţia l-a arestat pe prietenul lui Picasso, poetul Guillaume Apollinaire. Apollinaire a dat vina pe Picasso, care avea să fie hăituit de poliţie până în momentul în care a fost limpede că niciunul dintre cei doi nu era vinovat.

8. Cubism: plin de mici cuburi

În 1909, Picasso şi artistul francez Georges Braque au pus bazele unei mişcari artistice denumită cubism. De fapt, numele mişcării vine de la criticul de artă Louis Vauxcelles, care observa că lucrările celor doi erau „pline de mici cuburi”, aşa că a denumit tehnica lor „cuburi bizare”.



9. Picasso a fost un machoman

Faima i-a adus lui Picasso multe, foarte multe femei. Iată o scurtă listă:

- Fernande Olivier (prima iubire a lui, ea avea 18?, el 23)
- Marcelle Humbert AKA Eva Gouel (ea 27, el 31)
- Gaby Lespinasse (el 34, ea adolescentă)
- Olga Khokhlova (prima soţie a lui Picasso, ea 26, el 36 când s-au cunoscut)
- Marie-Thérčse Walter (ea 17, el 46)
- Dora Maar (ea 29, el 55)
- Françoise Gilot (ea 21, el 61)
- Genevičve Laporte (una dintre ultimele iubite ale lui Picasso)
- Jacqueline Roque (cea de-a doua soţie a lui Picasso. Ea avea 27, el 79)



10. Maşina lui Picasso

Nu e chiar maşina lui, dar cu siguranţă este făcută în stilul lui.



Anul trecut, mecanicul Andy Saunders din Dorset, Anglia, şi-a petrecut zece luni pentru a-şi transforma Citroenul 2CV într-o lucrare cubistă, inspirată de Picasso.

Michelangelo Buonarroti

MICHELANGELO di Lodovico Buonarroti Simoni (1475-1564) a fost fara nici un dubiu unul dintre cei mai inspirati creatori din istoria artei. El a reprezentat altaturi le Leonardo da Vinci cea mai puternica forta din renasterea italiana. Ca sculptor, pictor, arhitect si poet, Michelangelo a exercitat o puternica influenta asupra contemporanilor sai si asupra artei din vestul Europei in general.
Florentin (desi s-a nascut pe 6 martie 1475, intr-un mic oras numit Caprese, langa Arezzo) Michelangelo a continuat de-a lungul vietii sale sa fie atasat de acest oras, de arta si de cultura lui. Si-a petrecut cea mai mare parte a vietii de adult in Roma, fiind angajat al Papei. Cu toate acestea prin testament a cerut sa fie ingropat in Florenta.

Tatal lui Michelangelo, un oficial florentin pe nume Ludovico Buonarroti, avea legaturi cu familia Medici, aflata pe atunci la guvernare. El si-a trimis copilul, pana la varsta de treisprezece ani, in atelierul de lucru al pictorului Domenico Ghirlandaio.La varsta de cincisprezece ani, Michelangelo studiaza sculptura si la scurt timp este invitat in casa lui Lorenzo de Medici Magnificul. Aici a avut oportunitatea de a conversa cu tinerii Medici, doi dintre acestia devenind mai tarziu Papa (Leo al X-lea si Clement al VII-lea). De asemenea devine familiarizat cu umanisti de talia lui Marsilio Ficino si Angelo Poliziano, poetul, care ii vor deveni vizitatori obisnuiti.
Michelangelo a realizat cel putin doua sculpturi in relief pana la varsta de saisprezece ani, si anume: Batalia Centaurilor si Madona pe trepte, amandoua realizate in casa Buonarroti, Florenta.

Patronul sau, Lorento de Medici, a murit in anul 1492. Doi ani mai tarziu, Michelangelo fuge din Florenta (de unde familia Medici fusese temporar exclusa) in Bologna, unde intre anii 1494-1495 a executat numeroase statuete din marmura pentru biserica din San Domenico.
Din Bologna, Michelangelo a ajuns in Roma, unde a putut examina multe statui clasice, nou descoperite, si multe ruine. In urmatoarea perioda a inceput seria de sculpturi la scara mare, cum ar fi cea a lui Bacchus (una dintre putinele lucrari de natura pagana cu importanta mai mare decat lucrarile sale de natura religioasa).

Cam in aceelasi timp, Michelangelo a realizat sculptura numita Pieta. Originalul se afla in prezent in Basilica Sfantului Petre. Una dintre cele mai faimoase opere de arta, Pieta a fost probabil terminata de Michelangelo, pana la varsta de douazecisicinci de ani si este singura lucrare pe care a semnat-o vreodata. Tanara Maria este sculptata stand maiestos, tinand corpul mort al lui Isus Cristos pe genunchi, tema fiind imprumutata din arta nord-europeana. In loc sa-si dezvaluie necazul extrem, Maria este stapanita iar expresia fetei sale este una de resemnare in fata mortii. In aceasta lucrare, Michelangelo sintetizeaza inovatiile din sculptura ale predecesorilor sai din secolul al XV-lea, cum ar fi Donatelo, adaugand la aceasta, noua monumentalitate a stilului renascentist din secolul al XVI-lea.

In perioada 1501-1504, dupa reintoarcerea sa la Florenta, Michelangelo sculpteaza magnifica statuie „David” (care are o inaltime de patru metri si treizecisipatru de centimetri). Eroul vechiului testament este prezentat nud, tanar si suplu, musculos si vioi, privind in abis, de parca l-ar cantari din ochi pe dusmanul sau Goliat, pe care inca nu l-a intalnit inca. Intensitatea arzatoare a expresiei faciale a lui David este o trasatura caracteristica multor figuri realizate de Michelangelo, asemenea personalitatii sale. David, cea mai faimoasa sculptura a sa, a devenit simbolul Florentei iar originalul a fost plasat in Piata Signoria in fata Palatului Vecchio, primaria florentina.



A fost pentru prima oara cand un nud de asemenea dimensiuni a fost expus intr-un loc public. Aceasta a fost posibil deoarece David intruchipa cele doua virtuti ale patronului orasului, Hercule, si anume puterea si mania.
Prin aceasta statuie, Michelangelo a demonstrat lumii nu doar ca si-a depasit toti contemporanii dar si ca, asemenea grecilor si romanilor, a reusit sa adune intr-un tot unitar frumusetea formala si puternica expresivitate plina de inteles.
Michelangelo nu ne prezinta un David invingator, ci face portretul tanarului dinaintea bataliei.

Cand inca era ocupat cu realizarea lui David, lui Michelangelo i s-a dat oportunitatea de a-si demonstra abilitatea de pictor. A realizat astfel o pictura murala intitulata „Batalia de la Cascina”, destinata pentru Sala Cinquecento din Palatul Vecchio, vis-a-vis de „Batalia de la Anghiari” a lui Leonardo. Artistul a creat astfel o serie de nuduri si de figuri intr-o varietate de pozitii si situatii care vor constitui, de fapt, preludiul pentru viitorul sau mare proiect: Capela Sixtina, din Vatican.
In 1505 Michelangelo este chemat la Roma, de catre Papa Iulius al II-lea, pentru doua motive. Cel mai important dintre ele este, dupa cum am amintit, realizarea frescei din Capela Sixtina. Lucrand deasupra capelei, stand pe spate pe schela, Michelangelo a pictat, intre 1508-1512, una dintre cele mai frumoase picturi ale tuturor timpurilor.

Pe bolta Capelei, Michelangelo a construit un sistem complicat de decoratii in care a inclus noua scene din Geneza, incepand cu „Separarea intunericului de zi” si incluzand „Creatia lui Adam”, „Creatia Evei”, „Tentatia si decaderea lui Adam si a Evei” si „Potopul”. Aceste scene centrale sunt inconjurate de profeti pe tronuri de marmura si de alte subiecte din Vechiul Testament.
Pentru a se pregati in vederea realizarii acestei imense lucrari, Michelangelo a desenat numeroase figuri. Ele demonstreaza maiestria sa in ceea ce priveste redarea anatomiei umane.



Inainte de misiunea sa de a picta Capela Sixtina, Michelangelo a fost desemnat de catre Papa Iulius al II-lea sa-i faca mormantul, care se dorea a fi cel mai magnific al timpurilor crestine. Trebuia sa fie localizat in noua Biserica a Sfantului Petre, care era inca in constructie. Michelangelo a inceput munca la realizarea acestui proiect foarte entuziasmat. Opera trebuia sa includa mai mult de patruzeci de figuri. Artistul si-a pierdut luni intregi pentru a obtine marmura de Carrara. Datorita unei crize temporare de bani, Papa a ordonat sa fie lasat de o parte lucrul la mormantul sau, in favoarea realizarii Capelei Sixtine.

Cand Michelangelo s-a intors la mormant, el a redesenat intreaga constructie la o scara mult mai modesta. Oricum, el l-a realizat, pentru Iulius al II-lea, pe Moise (in anul 1515) ca figura centrala in mult mai redusul monument funerar care acum avea sa fie localizat in Roma, in Biserica Sfantul Petru Vincoli.

Patriarhul sta atent, intr-o nisa putin adanca, tinand tablitele cu Cele Zece Porunci, cu barba lunga ajungandu-i pana la mainile puternice. Se uita departe de parca ar comunica cu Dumnezeu.
Alte doua superbe statui, „Sclavul orb” si „Sclav vopsind” (amandoua se afla in prezent la Muzeul Luvru, in Paris) demonstreaza maiestria sa in sculptura. El este de parere ca figura se afla apriori in blocul de piatra, iar artistul nu face altceva decat sa indeparteze surplusul si sa elibereze forma. Michelangelo si-a lasat numeroase sculpturi neterminate, deoarece a fost satisfacut de ele asa cum aratau sau pur si simplu nu mai intentiona sa le foloseasca.

Proiectul pentru realizarea monumentului funerar pentru Papa Iulius al II-lea necesita cunostinte de arhitectura. Aceasta nu era o problema pentru Michelangelo, deoarece inca din 1519 activitatea sa incepuse si in acest domeniu, cu planul pentru fatada Bisericii Sfantul Lorenzo, din Florenta (nerealizata de altfel). In anii 1520 proiecteaza Libraria Laurentiana, desi aceasta structura este terminata decade mai tarziu. Michelangelo si-a luat, ca punct de plecare in constructiile sale, predecesorii florentini dar in plus a introdus aceeasi energie care-i caracterizeaza sculptura si pictura. In loc sa fie consecvent practicilor greci si romane, Michelangelo foloseste motive (coloane, console etc) intr-un scop personal si expresiv.

Partizan al factiunii republicane, Michelangelo a participat in perioada 1527-1529, la razboiul impotriva familiei Medici si a supervizat fortificatiile florentine.
In timpul vietii sale, Michelangelo a fost un prieten intim al printilor si al Papei, de la Lorenzo de Medici si pana la Leo al X-lea, Clement al VIII-lea si Pius al III-lea, al cardinalilor, al pictorilor si al poetilor. Chiar daca pare greu de crezut, Michelangelo si-a exprimat cel mai bine modul de a gandi, despre sine si despre lume, in poeziile sale, mai degraba decat in celelate opere. Multe dintre versuri se refera la arta si la greutatile pe care le-a intampinat in realizarea acesteia sau la filosofia neoplatonica si relatiile interpersonale. Michelangelo isi merita intr-adevar apelativul de „divin” asa cum l-a numit poetul renascentist Ludovico Ariosto.

Leonardo Da Vinci a ascuns chipul divinităţii în lucrările sale?

Lumea celor pasionaţi de personalitatea complexă a lui Leonardo Da Vinci este în fierbere: o grupare misterioasă a anunţat că a reuşit să descopere imagini biblice ascunse în lucrările maestrului. Aceste imagini, care au fost postate pe pagina de Internet a grupării, arată schiţa originală a picturii „Fecioara cu pruncul” şi, alături, imaginea care poate fi manipulată cu ajutorul oglinzilor şi care l-ar înfăţişa pe Jahve, personajul din Vechiul Testament, detaliază publicaţia britanică The Telegraph.

Leonardo scria în oglindă

Nu este un fapt inedit că Leonardo, care a trăit între anii 1452 şi 1519, scria deseori în oglindă, pentru a-şi proteja lucrările de rivali şi imitatori, dar şi pentru a le feri de furia Bisericii Catolice, care le considera subversive. Ducând un pas mai departe aceasă realitate, gruparea autointitulată „The Mirror of the Sacred Scriptures and Paintings World Foundation” consideră că maestrul a aplicat acelaşi principiu şi picturilor sale, inclusiv în faimosul portret Mona Lisa şi în lucrarea Cina cea de Taină. Leonardo ar fi ascuns, cred membrii acestei grupări, feţe misterioase şi simboluri religioase folosind procedeul oglinzilor. Astfel, când se aplică acest procedeu la schiţa Fecioarei cu Pruncul, cu Sfânta Ana şi Ioan Botezătorul, membrii grupării susţin că se poate vedea clar figura lui Jahve, care „protejează sufletul de viciile corpului”.

O figură similară apare atunci când o oglindă este plasată lângă umărul drept al Monei Lisa, iar în Cina cea de Taină se poate observa faimosul „Graal”, pe masă, în faţa lui Isus. Această inedită teorie ar explica şi de ce multe dintre personajele lui Da Vinci arată sau se uită în sus, ca şi cum ar căuta Divinitatea. De fapt, acestea indică locul unde ar trebui plasată oglinda, explică gruparea. Aceste „descoperiri” pot fi vizionate la pagina de Internet www.mirrorandart.com. (A.I.)

women in art